Bărbat reţinut pentru că a încălcat ordinul de protecţie. Suspectul, prins chiar lângă victimă

Publicat: 31 01. 2018, 12:16
Actualizat: 29 01. 2021, 09:06

Poliţiştii de la Secţia 8 Poliţie au prins, marţi, un bărbat, pe o stradă din sectorul 2 al Capitalei, în timp ce adresa injurii unei femei.

„Acesta a fost condus la sediul subunităţii, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că pe numele bărbatului, la solicitarea femeii, s-a emis la data de 19 ianuarie a.c. ordinul de protecţie prin care obliga bărbatul – pe o perioadă de 4 luni – să păstreze o distanţă de minim 100 m faţă de persoana vătămată, cu excepţia situaţiilor în care se impune prezenţa simultană a celor 2 în faţa autorităţilor publice”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei, remis miercuri MEDIAFAX.

Cercetările sunt continuate pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecţie, bărbatul urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.