- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BEC: Prezenţa la vot în ţară, duminică la ora 21.00: 20,41%. Referendumul pentru redefinirea familiei a EŞUAT/ Singurul judeţ în care a fost depăşit pragul de 30% | HARTA INTERACTIVĂ
Secţiile de votare s-au redeschis duminică dimineaţa, începând cu ora 7.00. Potrivit BEC, în prima zi a referendumului pentru familie prezenţa a înregistrat 5,72% din totalul de votanţi, un vot istoric negativ, în timp ce în Diaspora şi-au exercitat dreptul de a alege 45.797 de români. HARTĂ INTERACTIVĂ de la BEC
UPDATE 22.32 Prezenţa la vot în România la ora 21.00, în a doua zi de referendum pentru redefinirea familiei: 20,41%
Biroul Electoral Central a anunţat prezenţa la vot la închiderea urnelor, după două zile de scrutin, în cadrul referendumului pentru familie, aceasta fiind de 20,41%.Drept urmare,referendumul nu a atins pragul pentru validare, conform legii, de 30% dintre cei aflaţi pe listele electorale permanente.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Potrivit datelor Biroului Electoral Central, din 18.278.496 alegători înscrişi pe listele permanente, s-au prezentat la referendumul din acest weekend 3.731.704, reprezentând 20,41%.
Judeţe cu prezenţă mare: Suceava (30,6%), Dâmboviţa (28.9%), Bihor (28,9%), Olt (27,1%), Bistriţa Năsăud (26,9%), Botoşani (26,8%), Neamţ (26,6%). În Suceava, judeţul cu cea mai mare prezenţă, la o secţie au votat 62% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, în timp ce alte 27 de secţii au înregistrat o prezenţă de peste 50%.
Judeţe cu prezenţă scăzută: Covasna (8,5%), Harghita (11,1%), Tulcea (14%), Constanţa (14,4%), Satu Mare (14,4%), Sibiu (14,9%), Mureş (15,7%). În Covasna, 16 secţii de votare nu au atins, la închiderea secţiilor de votare, pragul de 3%.
În Capitală, la închiderea urnelor, prezenţa la vot a fost de 15,7%. În Bucureşti, la închiderea votului, 20 de secţii nu au atins 2% prezenţă.
În Diaspora au votat, în aceste două zile de referendum, 121.118 persoane, cea mai mare prezenţă fiind la o secţie din Londra, 5.557 votanţi.
UPDATE 21.13 SOCIOLOG: Numărul mic de votanţi este o PALMĂ pe care baronii locali i-au dat-o lui Liviu Dragnea
UPDATE 21.02 Referendum 2018: Secţiile de votare s-au închis. Ultima raportare BEC, la ora 22.30
Secţiile de votare, deschise pentru două zile în cadrul referendumului pentru familie, s-au închis la ora 21.00. Având în vedere trendul la vot, este puţin probabil ca acest referendum să mai atingă pragul necesar pentru validare în ultimele două ore de vot. Ultima raportare BEC, la ora 22.30.
Biroul Electoral Central a anunţat duminică prezenţa la vot pentru ora 19.00, în a doua zi a referendumului pentru familie, aceasta fiind de 18,87% Din totalul de 18.278.496 de alegători înscrişi pe liste permanente, pâmnă la ora 19.00, au votat 3.450.189, reprezentând 18,87 % din totalul de alegători.
Pentru ca referendumul să fie validat e nevoie de nu mai puţin de 5.483.548 de voturi, iar având în vedere fluxul cu care s-a mers la vot este puţin probabil ca acesta să mai fie atins.
Raportarea Biroului Electoral Permanent privind prezenţa la vot va avea loc la ora 22.30, fiind vorba despre datele legate de prezenţă la închiderea urnelor.
UPDATE 20.30 Prezenţa la vot în România la ora 19.00, în a doua zi de referendum pentru redefinirea familiei: 18,87%
Din totalul de 18.278.496 de alegători înscrişi pe liste permanente, pâmnă la ora 19.00, au votat 3.450.189, reprezentând 18,87% din totalul de alegători.
Judeţe fruntaşe: Suceava (28,79%), Dâmboviţa (26,8%), Bihor (26,6%), Botoşani (25,2%) şi Neamţ (25%). În judeşul Suceava, la o secţie deschisă în Vatra Dornei, prezenţa la vot este de 70%. În alte 17 secţii, prezenţa depăşeşte, la ora 19.00, 50 de procente.
În judeţul Teleorman, prezenţa la vot a fost de 20,4%, în Arad - 19%, Iaşi - 19,4%, Braşov - 16,3 procente.
Judeţe cu prezenţă redusă: Covasna (7,89%), Harghita (10,2%), Tulcea (13,3%), Constanţa (13,7%). În judeţul Covasna, în 16 secţii, nici la ora 19.00, în a doua zi de referendum, nu s-a atins pragul de 3%.
În Capitală, prezenşa la vot duminică, la ora 19.00, a fost de 14,6%.
În Diaspora şi-au exercitat dreptul la vot 111.457 persoane, cea mai mare prezenţă fiind la o secţie din Londra, 5.466 votanţi.
UPDATE 19.37 Klaus Iohannis a votat în secţia numărul 68 din municipiul Sibiu
Klaus Iohannis a votat, sâmbătă seara, la secţia numărul 68 amenajată la Şcoala Generală 4 din municipiul Sibiu.
Şeful statului se află încă de vineri la Sibiu, iar duminică dimineaţă a fost prezent la slujbă, la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din municipiul Sibiu. La ieşire, Iohannis a refuzat să răspundă întrebărilor ziariştilor în legătură cu participarea sau felul în care va vota la referendumul pentru redefinirea familiei.
UPDATE 19.12 Preşedintele UDMR a votat la Cluj-Napoca, în a doua zi a referendumului
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a votat, duminică, la referendum, la o secţie de votare din Cluj-Napoca, după ce sâmbătă a vrut să voteze la Arad, dar nu avea buletinul la el.
Kelemen Hunor a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că şi-a exercitat dreptul democratic la vot.
”Mi-am exercitat dreptul democratic la vot. Am votat, duminică, la secţia de votare nr. 64 de la Liceul Teoretic <Gheorghe Şincai> din Cluj-Napoca”, a spus liderul UDMR.
Liderul maghiar a refuzat să spună cum a votat.
Kelemen Hunor nu a putut vota sâmbătă, la Arad, deoarece nu avea buletinul la el. Întrebat, într-o conferinţă de presă la Arad, dacă va vota la referendum şi unde, Kelemen Hunor a spus că va vota dar nu ştie unde.
„Voi vota, bineînţeles, nu ştiu unde, sunt pe drum. Am vrut, sincer, să votez la Arad, dar vineri la aeroport m-am trezit fără buletin. Nu am buletinul la mine, recunosc. Aici am vrut să votez (la Arad - n.r.), am stabilit că după ce se termină programul mă duc la vot, dar vineri dimineaţă a trebuit să mă duc la Bucureşti. Am plecat fără buletin”, spunea Kelemen.
Acesta a putut vota doar după ce şi-a recuperat cartea de identitate, care era acasă, la Cluj-Napoca.
UPDATE 18.57 Mureş: Un bărbat care a votat de două ori la referendum are dosar penal
Poliţiştii din Mureş au întocmit, duminică, un dosar penal, pe numele unui bărbat care a votat de două ori, în Sighişoara, la referendumul pentru redefinirea familiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Mureş, bărbatul a votat la o secţie din Sighisoara pe listele permanente, iar apoi la alta pe listele suplimentare. Acesta a semnat de fiecare dată în dreptul numelui său.
"O persoană s-a prezentat la o secţie de votare de pe raza municipiului Sighişoara, a votat pe listele permanente, a semnat în dreptul numelui său, iar apoi s-au prezentat la o altă secţie de votare de pe raza aceluiaşi municipiul unde a solicitat listele suplimentare. La fel, şi-a exercitat dreptul de vot. Practic a votat de doua ori", potrivit Politiei Mureş.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru fraudă la vot.
UPDATE 18.30 Dosar penal pentru un bărbat care a votat de două ori. A spus că prima oară a votat pentru mama sa
Un bărbat din Călăraşi s-a ales cu dosar penal după ce a votat de două ori, motivând că prima oară a votat în numele mamei sale, au informat reprezentanţii Ministerului de Interne. Poliţiştii din Dolj fac verificări după ce un primar ar fi transportat cetăţeni la urne şi le-ar fi spus cum să voteze.
„În Călăraşi, poliţiştii au întocmit dosar penal unei persoane care, după ce a votat şi a introdus buletinul de vot în urnă a cerut un alt buletin şi a mai votat o dată, motivând că de această dată a votat în numele mamei sale. (...) De la ultima raportare şi până în prezent, au fost înregistrate 17 sesizări de posibile fapte contravenţionale sau infracţiuni. Dintre acestea, 6 nu s-au confirmat. Celelalte sunt în curs de verificare şi soluţionare”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.
Reprezentantul Ministerului de Interne mai arată că într-o localitate din Dâmboviţa, un bărbat a fost sancţionat contravenţional pentru alertarea falsă a autorităţilor după ce a sunat la 112 şi a semnalat în mod fals un caz de corupere a alegătorilor.
„Două persoane au fost amendate cu 700 de lei pentru săvârşirea unor fapte contravenţionale. (...) Poliţiştii din Dolj efectuează verificări după ce au fost sesizaţi că într-o comună din Dolj primarul şi mai mulţi consilieri au transportat mai mulţi cetăţeni la secţia de votare îndemnându-i cum să voteze”, mai spune Monica Dajbog.
UPDATE 18.01 Referendum 2018. Cozi imense la vot în Irlanda şi Germania, după cele de sâmbătă din Marea Britanie
Mai multe imagini au apărut în mediul on-line care arată români aşteptând la secţiile de votare deschise în Dublin, Irlanda, şi Nuremberg, Germania, pentru a vota la referendumul pentru familie. Acelaşi lucru s-a întâmplat, sâmbătă seară, în secţia din Harrow, Marea Britanie.
UPDATE 17.31 Prezenţa la vot în România la ora 16.00, în a doua zi de Referendum: 15,21%
Biroul Electoral Central a anunţat duminică prezenţa la vot pentru ora 16.00, în a doua zi de referendum pentru familie, aceasta fiind de 15,21%.
Potrivit datelor BEC, din 18.278.496 de alegători înscrişi pe listele permanente, au votat, în a doua zi de referendum 2.781.918 de oameni, reprezentând 15,21%.
Judeţe cu prezenţă mare: Suceava (23%), Dâmboviţa (21,46%), Bihor (21,39%), Botoşasani (20,49%) sau Neamţ (20,29%). În judeţul Suceava, cea mai mare prezenţă la vot a fost înregistrată la o secţie deschisă în staţiunea Vatra Dornei, la un hotel, unde şi-au exercitat dreptul 569 de oameni, reprezentând 64%.
În total, 110 secţii de votare din Suceava au depăşit pragul de 30 de procente, necesar pentru validarea referendumului.
În Teleorman, prezenţa la vot a fost de 15,58%, cea mai mare participare la vot fiind înregistrată la o secţie din localitatea Gresia- 86,86%.
Judeţe cu prezenţă slabă: Covasna (6,47%), Harghita (8,36%), Tulcea (10,86%), Satu Mare (11%). În judeţul Covasna, judeţul cu cea mai slabă prezenţă, în 36 de secţii nu s-a înregistrat, nici în a doua zi de referendum, procentul de 3.
În Bucureşti, duminică, ora 16.00, prezenţa la vot era de 12,55%.
În Diaspora au votat, până la ora 16.00, 87.563 de oameni, cea mai mare prezenţă fiind la o secţie din Londra, 4.467 de oameni.
UPDATE 17.18 În satul în care s-a născut Patriarhul Daniel, prezenţa la urne este de 106 la sută
În satul în care s-a născut Patriarhul Daniel, Dobreşti, din judeţul Timiş, a fost înregistrată o prezenţă la vot de 106 la sută, până duminică, la ora 13.00, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit datelor făcute publice de Biroul Electoral Central, duminică, la ora 13.00, la secţia de votare deschisă în satul Dobreşti, din judeţul Timiş, care aparţine de comuna Bara, a fost înregistrată o prezenţă la urne de 106,06%.
În total, au fost înscrişi pe liste 33 de alegători cu drept de vot, fiind înregistraţi 35 de votanţi, dintre care 18 pe lista suplimentară.
În satul Dobreşti s-a născut şi Patriarhul Daniel, la data de 22 iulie 1951.
De asemenea, la secţia de votare din localitatea timişeană Lăpuşnic, prezenţa la urne a fost de 73,68%, duminică, la ora 13.00.
Prezenţa la vot în judeţul Timiş era de 10,96%, la ora 13.00. Locuitorii din judeţul Timiş pot vota în 597 de secţii, dintre care 207 au fost deschise în Timişoara.
UPDATE 16.07 Încă 400 de buletine de vot în plus la secţia din Băile Felix, unde prezenţa este de aproape 120%
BEJ Bihor a dispus, duminică, suplimentarea cu încă 400 a buletinelor de vot de la secţia de votare de la Băile Felix, unde, pe listele suplimentare au votat peste 500 de persoane. O decizie similară a fost luată şi în prima zi a referendumului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele BEJ Bihor, Iuliana Florina Crişan, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că există un număr mare de turişti la Băile Felix în acest sfârşit de săptămână.
”Am dispus suplimentarea şi duminică, cu 400, a numărului de buletine de vot pentru secţia de votare de la Băile Felix, după ce un număr similar de buletine a fost trimis suplimentar şi sâmbătă. Este zonă turistică, sunt multe persoane care votează acolo pe listele suplimentare. Dacă situaţia o va impune, vom găsi să trimitem şi alte buletine la Băile Felix”, a spus Crişan.
Potrivit site-ului BEC, prezenţa la vot la secţia de la Băile Felix era duminică de 119,21%, aici fiind înregistraţi 523 de votanţi pe liste suplimentare, faţă de 484 de votanţi câţi erau pe listele electorale permanente şi din care au votat doar 54.
În total, la Băile Felix au votat 577 de persoane.
UPDATE 16.03 Doi poliţişti care păzeau o secţie de votare pentru referendum sunt ANCHETAŢI. Ce acuzaţii le aduc procurorii
UPDATE 14.30 Prezenţa la vot în România la ora 13.00 a fost de 11,67%. S-a intrat în ultimele ore decisive pentru validarea referendumului
Biroul Electoral Central a anunţat duminică prezenţa la vot pentru ora 13.00, în a doua zi de referendum pentru familie, aceasta fiind de 11,67%.
Din totalul de 18.278.496 alegători aflaţi pe listele permanente, 2.134.579 şi-au exprimat votul, reprezentând 11,67%.
Judeţele fruntaşe: Dâmboviţa (17%), Bihor (15,99%), Suceava (15.59%), Olt (14,68%). În judeţul cu cea mai are prezenţă, Dâmboviţa, în unele secţii s-a înregistrat o prezenţă de 59,81% şi 51,17%.
Judeţe codaşe: Covasna (4,97%), Harghita (6,19%), Satu Mare (8,23%), Sibiu (8,84%). În Covasna, 24 de secţii de votare aveau, duminică la ora 13.00, sub 2% prezenţa la urne.
În judeţul Teleorman, prezenţa la vot a fost de 12,38%, în unele secţii fiind înregistraţi 67% dintre votanţi.
În Capitală, până duminică la ora 13.00, şi-au exprimat votul 10,21% dintre alegători.
În Diaspora, în a doua zi de referendum, până la ora 13.00, au votat 63.241, cea mai mare prezenţă fiind la o secţie din Londra- 3.622 de oameni.
UPDATE 13.10 MAI: Verificări în Bacău unde sunt urne de vot nesigilate
Monica Dajbog, reprezentantul MAI, a declarat că sunt efectuate verificări după ce în Bacău a fost semnalat faptul că sunt secţii de vot unde urnele nu sunt sigilate. Dajbog a mai subliniat că până în prezent au fost primite 16 sesizări privind procesul de vot, între care una nu a fost confirmată.
„În legătură cu două sesizări privind posibile infracţiuni, se continuă verificările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat şi persoanele responsabile. De asemenea, în Bacău, au fost primite la 112 sesizări cu privire la faptul că sunt secţii de vot unde urnele nu sunt sigilate. Drept urmare, a fost anunţat biroul electoral de circumscripţie”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.
Potrivit sursei citate, au fost înregistrate 16 sesizări în legătură cu procesul de vot, iar în urma verificărilor efectuate de poliţişti, una nu s-a confirmat.
„Restul sunt fie în curs de verificare, fie au fost deja soluţionate. Până la această oră, nu au fost aplicate amenzi pentru fapte contravenţionale. (...) În ceea ce priveşte persoanele din centrele de arest preventiv, începând de ieri, au votat 510 persoane”, mai spune reprezentantul MAI.
UPDATE ora 11.30 Biroul Electoral Central a anunţat duminică prezenţa la vot pentru ora 10.00, în a doua zi de referendum pentru familie, aceasta fiind de 7,24%.
Din totalul de 18.278.496 de alegători înscrişi pe listele permanente, până duminică la ora 10.00 au mers la secţiile de votare 1.324.642 de alegători, reprezentând 7,24 %.
Cea mai mare prezenţă: Dâmboviţa (11,3%), Bihor (10,39%), Dolj (9,71%) şi Mehedinţi (9,45%). În judeşul cu cea mai mare prezenţă la vot, Dâmboviţa, în unele secţii, duminică dimineaţa, se înregistrează o prezenţă de 52% sau 40%.
În judeţul Teleorman, în unele secţii prezenţa la vot este de 44%, la ora 10.00, în timp ce la nivelul judeţului prezenţa este de 8,16%.
Cea mai scăzută prezenţă: Covasna (2,88%), Harghita (2,96%), Satu Mare (4,48%) şi Maramureş (4,87%).
În judeţul Covasna, acolo unde s-a înregistrat cea mai scăzută prezenţă, există, în a doua de de referendum, 20 de secţii de votare unde prezenţa nu a atins 1% din alegătorii înscrişi pe listele permanente.
În Bucureşti au fost prezenţi duminică, până la ora 10.00, 7,31% dintre alegători.
În Diaspora au votat 50.043 de oameni, cei mai mulţi fiind prezenţi la o secţie din Marea Britanie- 3.122.
UPDATE 8.10 MAI: Votul decurge fără probleme în toată ţara. Poliţiştii au păzit secţiile în timpul nopţii
Reprezentanţii MAI precizează, în a doua zi a referendumului, că toate secţiile din ţară au fost deschise la ora 7:00 şi, până la această oră, nu au fost semnalate probleme. Angajaţii MAI au păzit secţiile de votare în timpul nopţii, pe care le-au predat preşedinţilor secţiilor cu sigiliile intacte.
„Potrivit informaţiilor până la această oră, procesul de votare decurge fără probleme în întreaga ţară. Ca şi în prima zi, procesul de votare a început la ora 7 şi se va încheia la ora 21. Pe parcursul nopţii, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au asigurat paza secţiilor de votare pe care le-au predat azi dimineaţă preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de vot cu sigiliile intacte”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.
Potrivit sursei citate, în prima zi a referendumului şi după încheierea votului nu au fost înregistrate evenimente deosebite privind ordinea publică sau care să să afecte desfăşurarea normală a votului.
Buletinul de VOT
Românii sunt chemaţi să se pronunţe cu 'Da' sau 'Nu' asupra întrebării: "Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?".
Referendumul are la bază o iniţiativă cetăţenească demarată de Coaliţia pentru Familie, prima de după 1989. Pentru a fi valabil referendumul, la urne trebuie să se prezinte cel puţin 5.483.548 persoane cu drept de vot. Iniţiativa, semnată de peste 3 milioane de români, vizează înlocuirea sintagmei "între soţi", după cum scrie, în prezent, la art. 48, alin. (1) al Constituţiei, cu căsătoria liber consimţită "între un bărbat şi o femeie".
Autoritatea Electorală Permanentă a informat că numărul total al secţiilor de votare organizate în ţară este de 18.662. Românii care nu sunt în localităţile de domiciliu pot vota în orice secţie, pe liste suplimentare.
MAE organizează, pentru referendumul pentru familie, 378 secţii de votare în străinătate.
REZULTATE EXIT POLL. Prezenţa la vot, sâmbătă, 6 octombrie
Biroul Electoral Central a anunţat, sâmbătă seara, că la închiderea secţiilor de votare, în cadrul referendumului pentru familie, prezenţa a fost de 5,72%. Din totalul de 18.278.496 de votanţi înscrişi pe listele permanente, în prima zi de referendum şi-au exercitat dreptul 1.046.583 de oameni, reprezentând 5,72% din total.
Prezenţa cea mea mare a fost în: Bihor (8,67%), Dâmboviţa (8,64%), Dolj (7,78%), Mehedinţi (7,50%) şi Caraş Severin (7,33%).
Cea mai scăzută participare la vot: Harghita (2,22%), Covasna (2,31%), Satu Mare (3,45%), Maramureş (3,71%) şi Tulcea (3,93%).
EXPLICAŢIILE unui sociolog pentru ABSENTEISMUl de sâmbătă. Când este vârful la vot
În Capitală au votat, până la ora 21.00, în prima zi de referendum, 6,50% dintre oameni. În Diaspora şi-au exercitat dreptul la vot 45.797 de români, cea mai mare prezenţă fiind la o secţie din Londra- 2.340 de votanţi.
Participarea a fost una extrem de mică, comparativ, de exemplu, cu referendumul din 2009, pentru trecerea la parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300. Atunci prezenţa la vot la închiderea urnelor era de 50,16%.
În anul 2012, la referendumul pentru demiterea preşedintelui de atunci, Traian Băsescu, prezenţa era, la ora 23.00, de 45, 92% dintre români cu drept de vot.
Secţiile se vor închide duminică la ora 21.00, când vor fi prezentate primele rezultate EXIT POLL. Pentru a fi validat este nevoie de prezenţa a 5.483.548 de votanţi la urne.
Potrivit Legii 3/2000, ca referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, să fie valabil, este necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente, respectiv 5.483.548 persoane cu drept de vot, iar rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente, 4.569.624.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO