- Home
- Social
- SIBIU, (03.07.2013, 19:32)
- Departamentul Corespondenţi
Blaga: Niciun Guvern, nici al nostru, nu a reuşit să lege învăţământul de piaţa muncii
Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat miercuri, la Sibiu, cu ocazia lansării strategiei partidului, intitulată "Educaţia, cu adevărat o prioritate naţională", că niciun Guvern, nici al lor, "nu a reuşit să lege învăţământul de piaţa muncii".

Vasile Blaga (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)
Liderul PDL Vasile Blaga a făcut referire în discursul său de miercuri şi la faptul că în România nu poate fi legat învăţământul de piaţa muncii, angajatorii plângându-se că nu au oameni calificaţi.
"Peste tot pe unde am fost în ţară s-au prezentat oameni care au spus că nu au oameni calificaţi, iar cei care vin nu sunt pregătiţi. Sănătatea şi Învăţământul trebuie făcute de oameni care au chemare pentru meseriile astea. Dascălii şi doctorii erau respectaţi până şi de regimul comunist.
Profesorii aveau salarii de 4.000 de lei, ca un director de uzină cu 5.000 de angajaţi. Uneori ne place foarte mult să descoperim apa caldă, cu orice preţ. Am avut licee teoretice, umanist sau realist. Se gândeau foarte bine părinţii dacă copiii puteau face liceul, că, dacă nu, nu intrau la facultate şi rămâneau pe drumuri la 19 ani. Cei care nu erau siguri făceau profesionala, apoi liceul la seral si puteau face apoi facultatea. Noi am avut acest sistem, dar l-am distrus.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Noroc că a rămas obligatoriu sistemul de liceu cu Balacaureat că, dacă nu, erau unii care terminau până dimineaţa două facultăţi. Niciun Guvern, nici al nostru, nu a reuşit să lege învăţământul de piaţa muncii", a spus Blaga.
El a mai precizat că una dintre marile probleme actuale este că tinerii nu mai urmează facultăţi tehnice. "Nu am văzut înghesuială la Politehnici. Toţi au vrut Drept şi Economie. Cine să ne vândă, cine să ne cumpere s-au făcut toţi, dar cine să facă şuruburi?".
Vasile Blaga a mai afirmat că Ministerul Educaţiei parcă "e blestemat".
"Parcă-i blestemat ministerul ăsta (al Educaţiei - n.r.). Niciun ministru, în 20 de ani, nu a venit să zică ceva bun de predecesorul său. În acest minister fiecare când vine, prima dată, dă bomba şi suferă toţi, că nu suferă ei, suferă copiii. Guvernul Boc, în cea mai cruntă criză conomică de după război, a alocat 4,98 la sută. Noi cerem minimum cinci la sută prin Constituţie pentru educaţie. PDL vrea un sistem de educaţie în care să promovezi oameni liberi, care să aibă o meserie pe care să o stăpânească bine, să judece bine cu capul lor".
La lansarea strategiei PDL intitulată "Educaţia, cu adevărat o prioritate naţională", de la Sibiu, participă liderii PDL Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Raluca Turcan, Gheorghe Ştefan, Liviu Negoiţă, primari, fostul prefect al judeţului Horaţiu Răcuciu, consilieri locali, consilieri judeţeni, profesori.
Dezbaterea are loc într-o hală industrială a unei companii din Sibiu, care produce componente auto, printre care cauciucuri şi cutii cu produse.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe