Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni, judeţul Timiş, au observat, la sfârşitul săptămânii trecute, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, un grup format din 11 persoane care se deplasa dinspre frontiera cu Serbia spre România.
Poliţiştii au monitorizat grupul şi au observat că a aşteptat până când în zonă a ajuns o maşină care a preluat migranţii. Poliţiştii de frontieră au oprit autoturismul, iar persoanele în cauză au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din 11 persoane din Iran şi Irak, cinci bărbaţi şi trei femei, având vârste cuprinse între 22 şi 42 de ani, precum şi trei minori de 4, 8, respectiv 16 ani.
De asemenea, s-a mai stabilit ca şoferul autoturismului şi pasagerul din dreapta care au preluat grupul de migranţi sunt cetăţeni turci în vârstă de 19, respectiv 25 de ani, cu domiciliul în Romania.
Totodată, s-a stabilit faptul că cetăţenii iranieni şi irakieni au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul călăuzelor turce.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cele 11 persoane şi de trafic de migranţi pentru cele două călăuze, faţă de care s-a luat şi măsura controlului judiciar, pentru o perioada de 60 de zile.