- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (27.06.2017, 13:40)
- Andreea Traicu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Parchetul a ÎNCHIS dosarul privind alegerile prezidenţiale din anul 2009/ În schimb, Comisia parlamentară de anchetă ar putea lucra toată vara la acest caz
Dosarul privind alegerile prezidenţiale din anul 2009 a fost închis de procurorii de la Parchetul General, stabilindu-se că "nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea că s-ar fi încercat acte/acţiuni" penale, anunţă instituţia.
Urmărește
1293 afișări
Dosarul privind alegerile prezidenţiale din anul 2009 a fost închis
"Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus clasarea cauzei menţionate anterior, întrucât - din coroborarea probelor administrate - s-a stabilit că nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi încercat/iniţiat de către persoanele nominalizate, acte/acţiuni ce ar intersecta sfera ilicitului penal, respectiv ce ar contura textul incriminator al infracţiunii de abuz în serviciu şi al infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale", transmite Parchetul General.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Jurnalistul Dan Andronic a publicat un articol în evz.ro în care susţinea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 a mers la locuinţa lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alţii, George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la momentul acela procuror general al României. Dan Andronic scria că Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi erau preocupaţi, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu.
În urma dezvăluirilor, procurorii de la Parchetul General au deschis un dosar penal, fiind audiate mai multe persoane, printre care Dan Andronic, Gabriel Oprea, Anghel Iorănescu şi Neculai Onţanu. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea nu au fost audiaţi în această cauză.
Pe parcursul cercetărilor, procurorii au solicitat documente de la Autoritatea Electorală Permanentă, Curtea Constituţională a României, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, au precizat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
În paralel cu ancheta procurorilor, a fost demarată şi o anchetă parlamentară privind alegerile din 2009. În acest context, a fost modificat regulamentul Camerei Deputaţilor pentru ca dosarul procurorilor să nu împiedice desfăşurare activităţilor Comisiei de anchetă. Ulterior, Curtea Constituţională a României a respins contestaţia făcută de 82 de deputaţi PNL şi USR privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi a stabilit că şefii de instituţii publice, cum ar fi preşedintele ÎCCJ, al CSM sau procurorul general, trebuie să se prezinte la comisii.
UPDATE: Comisia parlamentară de ancheta privind alegerile din 2009 va lucra toată vara
Birourile Permanente Reunite discută marţi despre solicitarea Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru alegerile din 2009, care prevede ca şedinţele comisiei să fie convocate şi pe perioada vacanţei parlamentare.
Pe ordinea de zi a şedinţei Birourilor Permanente Reunite de marţi se află o "Solicitare din partea Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinulu prezidenţialprivind desfăşurarea şedinţelor comisiei din perioada 1 iulie - 1 septembrie 2017".
Urmează ca propunerea să fie supusă votului plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, de miercuri.
Dosarul privind alegerile prezidenţiale din anul 2009 a fost închis de procurorii de la Parchetul General, stabilindu-se că "nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea că s-ar fi încercat acte/acţiuni" penale, anunţă instituţia.
Citeşte şi: Cod PORTOCALIU şi cod galben de CANICULĂ: În termometre vor fi şi 40 de grade Celsius. Care sunt zonele afectate. LIVE HARTA TEMPERATURILOR
Citeşte şi: MOTIVAREA instanţei pentru decizia de eliberare condiţionată a lui Dan Voiculescu: A avut un comportament pozitiv, nu a fost sancţionat disciplinar, a primit 12 recompense
Citeşte şi: Preşedintele ICCJ, Cristina Tarcea, despre pragul valoric al abuzului în serviciu: Nu ni s-a cerut un punct de vedere. Să mizăm pe înţelepciunea Curţii Constituţionale
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe