Potrivit unui comunicat de presă, marţi dimineaţa, începând cu ora 09:00, sistemul informatic al cardului naţional de asigurări de sănătate este blocat, din cauza unor probleme tehnice.
Cu toate acestea, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line până la remedierea problemelor, se mai precizează în comunicat.
”Astazi, 01.11.2016, incepand cu ora 09:00, sistemul informatic al cardului national de asigurari de sanatate este indisponibil datorita unor probleme tehnice.
Pana la remedierea problemelor tehnice aparute, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line. Pentru transmiterea şi validarea serviciilor acordate în această perioadă sunt aplicabile dispoziţiile art.199-202 din H.G. 161/2016, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 361 – 364 din H.G. 206/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
În acest sens, până la termenul de raportare a activităţii lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea PIAS, preşedintele CNAS va emite ordin, conform prevederilor legale mai sus menţionate”, potrivit unui comunicat CNAS.
Citeşte şi: MAI: Exerciţiu de alarmare în cazul unui seism cu magnitudinea de peste 7 în Bucureşti şi Iaşi
Citeşte şi: Zeci de turişti străini au sărbătorit Halloween la Castelul lui Dracula din Pasul Tihuţa – GALERIE FOTO
Citeşte şi: Percheziţii într-un dosar privind suspiciuni de fraudare a bugetului Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj
Citeşte şi: Metrorex suplimentează numărul de trenuri la orele de vârf. Intervalul orar în care vor circula
Citeşte şi: Greva generală continuă pentru a doua zi, în unele spitale fiind asigurate doar urgenţele – FOTO/VIDEO
Citeşte şi: Metrorex suplimentează numărul de trenuri la orele de vârf. Intervalul orar în care vor circula
Citeşte şi: Slatina: 11 elevi cu nota scăzută la purtare după ce s-au filmat în timp ce îşi umileau colegul