Prima pagină » Social » CCR a RESPINS patru contestaţii privind organizarea referendumului pentru familie

CCR a RESPINS patru contestaţii privind organizarea referendumului pentru familie

CCR a respins, în şedinţa de miercuri, cele patru contestaţii legate de procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional pentru redefinirea familiei în Constituţie ca fiind căsătoria „dintre un bărbat şi o femeie”, din 6 şi 7 octombrie, potrivit unor surse juridice.
CCR a RESPINS patru contestaţii privind organizarea referendumului pentru familie
Maria Stan
17 oct. 2018, 07:36, Social

Curtea Constituţională a avut în dezbatere, miercuri, trei constestaţii privind respectarea procedurii de organizare şi desfăşurare a referendumului depuse de avocatul Sever Alexandru Sbârnă şi una formulată de Liliana-Elena Nedelea.

O decizie privind validarea rezultatului referendumului va fi luată în şedinţa de joi a Curţii Constituţionale, a declarat, marţi pentru MEDIAFAX, preşedintele instituţiei Valer Dorneanu.

”Vom discuta mai multe contestaţii care s-au făcut în legătură cu acest aspect (referendumul pentru redefinirea familiei n.r.). Hotărârea cu privire la validarea rezultatului final va fi poimâine (joi n.r.)”, a declarat Valer Dorneanu.

Biroul Electoral Central a anunţat, pe 8 octombrie, rezultatele referendumului pentru familie, desfăşurat pe 6 şi 7 octombrie.

Pentru redefinirea familiei au votat 91,56%, iar împotrivă 6,47% din cei prezenţi la urne. Un procent de 21,10% de persoane s-au prezentat la urne, însemnând 3.857.308 din cei 18.279.011 de alegători. Astfel, pragul legal de prezenţă de 30% necesară validării referendumului nu a fost atins.