- Home
- Social
- TIMIŞOARA, (04.01.2017, 10:40)
- Adriana Mit
Cei patru elevi din Timişoara, finalişti ai unui concurs NASA, vor putea participa la competiţie
Cei patru elevi din Timişoara finalişti ai unui concurs organizat de NASA în cadrul căruia au programat roboţi aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale vor putea participa la competiţia din SUA, după ce o companie a promis că va dona banii necesari deplasării.
Urmărește
2605 afișări
Cei patru elevi din Timişoara, finalişti ai unui concurs NASA, vor putea participa la competiţie
Aura Danielescu, inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că o companie din domeniul bancar va dona toată suma necesară deplasării elevilor în SUA pentru a participa la finala Concursului Internaţional Zero Robotics.
“S-a rezolvat problema financiară pentru deplasarea copiilor. O companie ne-a dat asigurări că donează întreaga sumă necesară”, a spus Aura Danielescu.
“Copiii sunt bucuroşi, chiar nu ne-am aşteptat să strângem banii, a fost o surpriză pentru noi”, a declarat, la rândul său, Gabriela-Nuşa Cojocaru, profesorul coordonator al celor patru elevi calificaţi în finala concursului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
Cei patru elevi din Timişoara finalişti ai unui concurs organizat de NASA în cadrul căruia au programat roboţi aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale nu aveau banii necesari deplasării, aproximativ 6.400 de dolari.
Ei au format echipa heRObotics şi au participat, în perioada septembrie – decembrie 2016, la Concursul Internaţional Zero Robotics.
Echipa este alcătuită din tineri de la patru licee de top de Timişoara: Silaghi Fineas - clasa a X-a Liceul Pedagogic "Carmen Sylva”, Ciuleanu Vlad Mihai - clasa a X-a Colegiul Naţional "C.D.Loga”, Cândreanu David - clasa a X-a Colegiul Naţional "C.D.Loga”, Prodaniuc Pavel - clasa a X-a Liceul Teoretic "J.L.Calderon”.
Echipa heRObotics, coordonată de Gabriela-Nuşa Cojocaru, profesor la Liceul Pedagogic “Carmen Sylva”, a reuşit să se califice în finala Concursului Internaţional Zero Robotics pe locul şase.
Competiţia are loc în 27 ianuarie la Boston, SUA.
Inspectoratul Şcolar Timiş informa că încearcă să-i ajute pe elevi prin găsirea unor sponsori.
Citeşte şi: Patru elevi din Timişoara, finalişti ai unui concurs NASA, nu pot participa la competiţie pentru că nu au bani
“Prin proiect este asigurat accesul în sediul Institutul de Tehnologie din Massachusetts MIT, inclusiv în Laboratoarele Space, precum şi prânzul în ziua evenimentului. Echipa trebuie să îşi acopere costurile pentru transport, cazare şi hrană în restul perioadei de desfăşurare, precum şi cheltuielile pentru obţinerea vizei SUA. Suma pentru deplasarea la MIT-Boston (USA Cambridge, Massachusetts) se ridică la aproximativ 6400 $ (în care intră transport România-SUA – 5000 $; hrană – 600 $; cazare – 500 $; transport local– 300 $). Presupunând că vom identifica oameni de bine care să contribuie la pregătirea şi perfecţionarea tinerilor supradotaţi, ambasadori ai României la nivel mondial, ne vom intensifica eforturile în identificarea sponsorilor locali şi nu numai pentru familiile copiilor noştri”, declara Aura Danielescu, inspectorul şcolar general al judeţului Timiş.
Gabriela-Nuşa Cojocaru, profesorul coordonator al elevilor din Timişoara, declara, corespondentului MEDIAFAX, că echipa heRObotics ar trebui să plece în SUA în data de 25 ianuarie, dar până în prezent nu s-au strâns banii.
Concursul Internaţional Zero Robotics se adresează elevilor de liceu din America de Nord, Europa şi Australia, şi are ca scop programarea robotilor SPHERES - sateliţi experimentali, aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.
Concursul este organizat anual de NASA în colaborare cu Centrul ESTEC al Agenţiei Spaţiale Europene ESA şi Institutul de Tehnologie din Massachusetts MIT din USA şi se finalizează cu invitarea primelor 14 echipe finaliste la sediul lor în data de 27 ianuarie 2017.
Citeşte şi: VIDEO Sebastian Ghiţă: Traian Băsescu ştie cum au aranjat Camelia Bogdan şi Florian Coldea condamnarea lui Dan Voiculescu / Ghiţă: Dosarul lui Adrian Sârbu, "aranjat" pe adresa secretă a lui Florian Coldea
Citeşte şi: Un copil şi mama lui au murit într-un accident rutier în zona Jilava. Circulaţia este blocată
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe