- Home
- Social
- ALBA IULIA, (24.07.2013, 13:08)
- Pacala Dana , Dan Lungu
Cererea lui Iohannis de suspendare a raportului ANI privind incompatibilitatea, respinsă de instanţă
Cererea primarului din Sibiu, Klaus Iohannis, de suspendare a raportului de evaluare prin care ANI constata că edilul se află în incompatibilitate a fost respinsă, miercuri, de Curtea de Apel Alba Iulia, iar procesul, în care Iohannis a cerut şi anularea actului, va avea un nou termen în septembrie.
Urmărește
679 afișări
Klaus Iohannis (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că, în procesul dintre primarul Sibiului, Klaus Iohannis, şi Agenţia Naţională de Integritate, instanţa a respins cererea edilului prin care acesta solicita suspendarea raportului de evaluare al ANI, prin care se constata incompatibilitatea sa.
"Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca lipsită de interes cererea de suspendare a raportului de evaluare întocmit de ANI prin care agenţia constata starea de incompatibilitate în cazul primarului din Sibiu", a spus Muntean.
Potrivit sursei citate, Klaus Iohannis a atacat în instanţă raportul ANI din luna aprilie a acestui an, prin care agenţia constata starea sa de incompatibilitate, iar în acest dosar edilul a solicitat atât anularea raportului ANI, cât şi suspendarea acestuia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
-
Obiectele din metale preţioase expuse la Muzeul Drents, aduse înapoi în România
-
Curg întrebările despre AI-ul chinezilor. SUA investighează dacă DeepSeek a obţinut ilegal acces la tehnologie pentru a-şi antrena modelul AI
Cosmin Muntean a precizat că primarul din Sibiu, Klaus Ioannis, nu a fost prezent la termenul de miercuri de la Curtea de Apel Alba Iulia.
Următorul termen la Curtea de Apel Alba Iulia este programat pentru 16 septembrie.
În 24 aprilie, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010, şi la SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.
Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, a contestat decizia ANI în 31 mai, la Curtea de Apel Alba Iulia.
În 2 iulie, ANI a depus o cerere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de strămutare a dosarului de incompatibilitate, de la Curtea de Apel Alba Iulia la o altă instanţă egală în grad. Cererea va fi judecată de instanţa supremă în 20 septembrie.
În paralel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în 16 iulie, să respingă cererea prin care ANI a solicitat, pe lângă strămutarea dosarului, suspendarea judecării cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia până la soluţionarea cererii de strămutare. În această situaţie, dosarul îşi continuă cursul în instanţă la Curtea de Apel Alba Iulia.
Iohannis este prim-vicepreşedinte al PNL şi exercită al patrulea mandat consecutiv de primar al municipiului Sibiu.
În 16 mai, Iohannis spunea că "nu a intrat bine" în PNL, că ANI "şi-a amintit" de el şi "iar a găsit o speţă de incompatibilitate", menţionând că, în opinia sa, este o confuzie pe care o face ANI.
"Există societatea Pieţe, care a fost înfiinţată de noi acum câţiva ani. ANI spune că sunt incompatibil pentru că reprezint municipiul Sibiu în Adunarea Generală a Acţionarilor, lucru total fals. Nu am avut niciodată un astfel de mandat, deci nu există cauza. A doua se referă la Societatea Apă Canal, societatea care, după înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), a devenit operator regional. Toţi primarii comunităţilor care sunt în ADI Apă sunt şi reprezentanţii comunităţilor lor în Adunarea Generală a Acţionarilor la Apă Canal, care este operator regional, având comunităţi din judeţele Sibiu şi Braşov", explica Iohannis, care adăuga că legea incompatibilităţilor prevede că primarul nu poate fi acţionar în AGA a unor societăţi de interes local, fără a face referire la societăţile regionale.
De asemenea, Iohannis afirma, în 18 iulie, că se apără singur în procesul pe care l-a intentat ANI, precizând că întâmpinările şi intervenţiile le semnează în nume propriu.
Pe de altă parte, la începutul lunii iulie, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că 20 de primari din judeţul Sibiu au fost în incompatibilitate, întrucât au deţinut şi funcţii de reprezentanţi în Adunarea Generală a Acţionarilor a SC Apă Canal Sibiu.
Cei mai mulţi primari din judeţul Sibiu în cazul cărora ANI a constatat că sunt incompatibili s-au declarat revoltaţi şi au anunţat că vor contesta decizia, unul dintre edili, cel din Cisnădie, spunând că nu a făcut parte niciodată din AGA a SC Canal şi că cei de la ANI sunt "nişte nebuni".
Citește pe alephnews.ro: NATO îi va propune lui Trump să extindă prezența alianței în Arctica , transmite agenția DPA
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe