- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (09.08.2017, 19:40)
- Gabriel Pecheanu
Certificatele de concedii medicale ar putea fi eliberate ELECTRONIC
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, miercuri, că, în ceea ce priveşte concediile medicale acordate în străinătate pentru părinţi, a propus creşterea vârstei de la 14 la 16 ani şi, pentru debirocratizarea activităţii medicilor de familie, certificatele ar putea fi eliberate electronic.
Urmărește
1443 afișări
Ministrul Sănătăţii: Certificatele de concedii medicale ar putea fi eliberate electronic
"Împreună cu preşedintele CNAS, cu consultarea tuturor actorilor implicaţi, am depus la cabinetul Secretarului General al Guvernului propunerile, cu calendare şi cu termene foarte clare în ceea ce priveşte debirocratizarea actului medical. Practic, în ceea ce priveşte recunoaşterea concediilor medicale acordate în străinătate pentru părinţii care îşi îngrijesc copiii, am propus creşterea vârstei de la 14 la 16 ani, iar acolo unde vârsta depăşeşte 16 ani ei vor intra pe zona de asistenţă specială de tip handicap, cu precizarea că diagnosticele vor fi stabilite prin ordin comun al celor două entităţi - Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în aşa fel încât dacă există probleme de preluare a unor diagnostice, acestea să poată fi corectate fioarte uşor", a declarat Florian Bodog, la începutul şedinţei de Guvern.
Ministrul Sănătăţii a precizat că vrea şi debirocratizarea activităţii medicilor de familie.
"De asemenea, debirocratizăm activitatea medicilor de familie, desfiinţăm o serie de acte, pe care le considerăm inutile şi studiem posibilitatea ca, în ceea ce priveşte eliberarea concediilor medicale, aceasta să se facă electronic, pentru a scădea birocraţia şi în acest domeniu. Toate actele legislative care vor fi modificate vior respecta procedura de transparenţă decizională şi de consultare cu toti cei implicaţi", a mai spus Florian Bodog.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
Mihai Tudose i-a cerut, pe 27 iulie, ministrului Sănătăţii ca în cel mult două săptămâni să vină cu un proiect prin care să fie debirocratizat sistemul de sănătate, după cazul jurnalistei Magda Vasiliu care s-a lovit de birocraţie când a vrut să îşi ia concediu medical.
Citeşte şi: Generalul Ciucă, şeful Armatei: Funcţia mă obligă să caut soluţii la inechităţile din pensiile militare. Nu am profilul omului care "rămâne în cort"
Citeşte şi: Şeful Statului Major al Bazei de Administrare a Jandarmeriei, Daniel Preoteasa, a fost arestat în dosarul de cămătărie
Citeşte şi: Revoluţie pe piaţa muncii din România. Guvernul a aprobat proiectul de lege prin care se introduce contractul de tip teleworking sau munca la distanţă
Citeşte şi: VIDEO | Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, despre situaţia REALĂ a copiilor vaccinaţi: Rata de refuz a vaccinării în ultima lună a fost de 12%
Citeşte şi: FOTO | Premieră: Cercetare la nivel de ADN în cel mai puternic centru de diagnostic personalizat în cancer din România
Citeşte şi: Fost director FBI, avocatul lui G. Popoviciu: Condamnarea nu e susţinută nici de legi, nici de fapte
Citeşte şi: Doi adolescenţi care au lansat atacuri informatice asupra unor instituţii publice din România, prinşi de DIICOT
Citește pe www.zf.ro: Germania, Franţa, Polonia: 2024 a fost doar începutul unui val de distrugeri de locuri de muncă şi restructurări de personal care se va extinde în 2025
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe