Cinci maşini INCENDIATE pe timpul nopţii, în parcări din oraşul Galaţi. Vehiculele, făcute scrum - FOTO

Cinci maşini din două parcări ale aceluiaşi bloc din oraşul Galaţi au ars, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui incendiu intenţionat. Pompierii au reuşit să oprească focul care risca să cuprindă zeci de maşini.

Urmărește
12425 afișări
Imaginea articolului Cinci maşini INCENDIATE pe timpul nopţii, în parcări din oraşul Galaţi. Vehiculele, făcute scrum - FOTO

Cinci maşini din două parcări ale aceluiaşi bloc din oraşul Galaţi au ars. Incendiul-pus intenţionat

Focul a izbucnit în jurul orei 3.00, iar incidentul a fost anunţat la 112.

În câteva minute la faţa locului au ajuns două echipaje de pompieri. Acestea au constatat că focul fusese pus de o mână criminală.

Pagubele provocate de incendiu sunt însemnate, dar distrugerile puteau fi mult mai mari, deoarece parcarea blocului era plină.

„Focul a fost pus intenţionat. Erau două focare când au ajuns pompierii. Primul incendiu a fost în parcarea din faţa blocului, cel de al doilea în parcarea din spatele blocului. Au fost incendiate cinci maşini două Mercedes, un Audi, o Dacia Sandero şi un Renault Clio. Apelul la 112 a fost la ora 2.58, iar la faţa locului au intervenit două autospeciale cu apă şi spumă cu 10 pompieri. Parcarea era plină, exista riscul să se extindă. Pompierii au salvat bunuri în valoare de 250.000 de lei, iar valoarea estimată a pagubelor este de 230.000 de lei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

TITLURILE ZILEI

Pompierii au predat ancheta poliţiştilor care au deschis dosar penal.

„S-a întocmit dosar penal pentru distrugere calificată. În urma cercetărilor se va stabili ce s-a întâmplat. Au ars două maşini aflate în faţa blocului şi trei parcate în spate”, a spus, la solicitarea MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.

Pentru identificarea incendiatorului sunt audiaţi martori şi sunt verificate camerele video din zonă.

Taguri:
maşini,
incendiere,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici