Prima pagină » Social » Circulaţia blocată pe un sens, între Reghin şi Topliţa, după ce un TIR s-a răsturnat în şanţ

Circulaţia blocată pe un sens, între Reghin şi Topliţa, după ce un TIR s-a răsturnat în şanţ

Circulaţia rutieră pe E578, drum care leagă Reghin de Topliţa, este blocată pe un sens, marţi dimineaţa, în localitatea Andreneasa, după ce un TIR s-a răsturnat în şanţ, iar şoferul a rămas încarcerat.
Circulaţia blocată pe un sens, între Reghin şi Topliţa, după ce un TIR s-a răsturnat în şanţ
Dragos Suciu
11 apr. 2017, 07:41, Social

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, căpitan Cristian Virag, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că şoferul unui TIR s-a răsturnat în şanţ, pe raza localităţii Andreneasa, circulaţia fiind blocată pe un sens.

”Şoferul a rămas încarcerat, este conştient, nu transporta materiale periculoase, ci nişte colete, fiind vorba de o firmă de curierat. La faţa locului s-au deplasat patru subofiţeri cu două autospeciale şi un echipaj de prim ajutor. Circulaţia este blocată pe un sens pe drumul care leagă Topliţa de Reghin”, a declarat căpitan Cristian Virag.

În TIR se afla doar şoferul, care este ajutat, la ora transmiterii acestei ştiri, să iasă dintre fiarele contorsionate ale autovehiculului.

 

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da