- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (12.12.2023, 12:13)
- Gabriel Pecheanu
Ciucă, la Gala olimpicilor: Avem în faţă copiii de excepţie ai României
Este clar că avem în faţă copiii de excepţie ai României - Dumnezeu i-a dotat cu un potenţial excepţional, familia a ştiut să încurajeze şi să îndrume acest potenţial, iar dascălii au fost cei care i-au modelat, le-au dat energie, spune preşedintele Senatului Nicolae Ciucă.

Ciucă, la Gala olimpicilor: Avem în faţă copiii de excepţie ai României
„Avem aici patru piloni de bază pentru tot ceea ce înseamnă educaţia în ţara noastră. Vorbim de elevii de excepţie, vorbim de profesorii, de dascălii de excepţie, vorbim de părinţii care au ştiut să-i crească frumos pe copiii lor şi vorbim de şcoală. Iată, acest patrulater care ne speranţa că educaţia din România are o şansă, că sistemul de educaţie din ţara noastră poate să se alinieze la tot ceea ce înseamnă dinamica evoluţiei în educaţie la nivel international, iar prin ceea ce aţi reuşit dumneavoastră, să reuşiţi să îi motivaţi pe cei responsabili să continue, să susţină tot ceea ce înseamnă modernizarea sistemului de educaţie şi de asemenea să-i motivaţi pe cei care se uită la dumneavoastră cu respect şi consideraţie şi vor să tindă către nivelul dumneavoastră de performanţă. (...) Este clar că avem în faţă copiii de excepţie ai României. Dumnezeu i-a dotat cu un potenţial excepţional, familia a ştiut să încurajeze şi să îndrume acest potenţial, iar dascălii au fost cei care i-au modelat, le-au dat energie şi au ştiut şi să îl ducă acolo unde se atinge acea culme de recunoaştere la nivel internaţional. Dincolo de acest potenţial nativ, trebuie să recunoaştem potenţialul dumneavoastră de muncă şi sacrificiu, pasiunea pe care o puneţi în fiecare zi, pentru tot ceea ce înseamnă obiectivul dumneavoastră personal”, spune Nicolae Ciucă la Gala anuală de premiere a olimpicilor internaţionali.
El afirmă că în 2022 a reuşit să dea „consistenţă de la nivelul Guvernului pentru tot ceea ce înseamnă această recunoaştere”.
„A vorbit doamna ministru (al Educaţiei, Ligia Deca - n.r.) despre premiile care se acordă şi pe orizontală şi pe verticală, fiecărui participant, fiecărui profesor şi şcolii. Până în 2022 această recunoaştere era de câteva zeci de lei, astăzi, prin angajamentul pe care l-am asumat, probabil că nu este suficient, dar iată meritaţi din plin ca munca dvs să fie recunoscută (..) şi prin deciziile pe care le luăm să demonstrăm într-adevăr că ne dorim un sistem de educaţie şi un cadru general de dezvoltare individuală într-o ţară care şi-a stabilit un nivel de ambiţie, aşa cum ne cer cetăţenii. De fiecare dată auzim: Vrem o ţară ca afară. Eu cred că trebuie să avem o ţară aşa cum suntem noi. Vrem o ţară a noastră, o ţară pentru români, competitivă, care să ne dea acea mândrie de a sta cu fruntea sus şi a recunoaşte cu mândrie de fiecare dată că suntem români”, adaugă Ciucă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
El a menţionat că ”trebuie să vorbim şi de nevoile celelalte care sunt în sistemul de educaţie”.
„Până la urmă trebuie să eliminăm toate aceste discuţii despre faptul că sistemul de educaţie din România reuşeşte să producă doar performanţă individuală. Performanţa individuală este a celor care muncesc, este prin stăruinţa, prin dăruirea şi efortul lor, dar în acelaşi timp trebuie să facem în aşa fel încât sistemul de educaţie din România să poată să genereze cât mai multă valoare în tot ceea ce înseamnă educaţia. Nu întâmplător, doamna ministru a vorbit despre ceea ce urmează să se întâmple pentru a recunoaşte rolul pe care personalul didactic şi nedidactic din România îl are pentru formarea generaţiilor viitoare. Prin noile legi ale educaţiei, prin alocările bugetare (..) am luat decizia pentru prima dată ca la nivelul Ministerului Educaţiei să existe cel mai consistentă alocare bugetară cu o creştere de 61 %, 22 de miliarde de lei, bani care sunt destinaţi atât în recunoaşterea efortului făcut de personalul didactic şi nedidactic în mod deosebit şi pentru ceea ce înseamnă modernizarea sistemului de învăţământ, modernizarea şcolilor, modernizare laboratoarelor şi a tot ceea ce poate să contribuie la ridicarea calităţii sistemului de educaţie din ţara noastră”, încheie Ciucă
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe