- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (05.01.2017, 10:16)
- Andreea Traicu
COD PORTOCALIU şi COD GALBEN de ninsori şi viscol în Bucureşti şi în mai multe judeţe ale ţării/
Meteorologii au emis un cod portocaliu de ninsori pentru Bucureşti şi alte 11 judeţe din sud-estul ţării, valabil vineri între orele 02.00 - 18.00, şi cod galben pentru alte 15 judeţe, care intră în vigoare joi, la ora 22.00, fiind valabil până vineri, ora 20.00.

COD PORTOCALIU de ninsori în Bucureşti şi alte 11 judeţe (Imagine: Octav Ganea/ Foto Mediafax)
Codul portocaliu de ninsori şi viscol va intra în vigoare vineri, la ora 02.00, fiind valabil până la ora 18.00, anunţă meteorologii.
"În a doua parte a nopţii de joi spre vineri (05/06 ianuarie) şi în cursul zilei de vineri (06 ianuarie), în Municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea,temporar viscolul va fi puternic, rafalele vântului vor atinge 70...85 km/h, reducând vizibilitatea sub 50 m şi local troienind zăpada", informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Meteorologii au emis şi o avertizare de tip cod galben de ninsori pentru 15 judeţe, valabilă în intervalul 05 ianuarie, ora 22.00 - 06 ianuarie, ora 20.00
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
"În intervalul menţionat aria ninsorilor se va extinde treptat dinspre Lunca Dunării şi va cuprinde sudul, centrul şi estul ţării. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent. Va fi viscol în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h. În Carpaţii de Curbură şi zona înaltă din Carpaţii Meridionali rafalele vor depăşi 80…90 km/h, iar zăpada va fi spulberată şi troienită. La începutul intervalului pe litoral vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei", transmite ANM.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a convocat la ora 15:00, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la sediul MAI
Ministrul de Interne îi va convoca pe toţi cei responsabili, la ora 15:00, în cadrul unui comandament de iarnă. Pe ordinea de zi figurează informaţii privind evoluţia condiţiilor meteorologice în perioada următoare şi vor fi luate măsuri în privinţa cantităţilor mari de zăpadă şi a codului portocaliu. O altă măsură se referă la temperaturile scăzute, între -25 şi -15 grade Celsius. La întâlnire vor fi convocaţi şi prefecţii.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe