- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (27.07.2012, 10:40)
- Departamentul Social - Mediafax , Livia Ispas ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Codruţa Kovesi, audiată la Consiliul Naţional de Etică în cazul sesizării de plagiat. ANCS: A adus probe suficiente şi convingătoare, o decizie nu va fi luată astăzi
Procurorul general, Codruţa Kovesi, a fost audiată, vineri, la Consiliul Naţional de Etică în cazul sesizării de plagiat privind lucrarea sa de doctorat, ea declarând că a adus argumente şi a prezentat probe care dovedesc faptul că nu a plagiat, iar un verdict nu poate fi decât în acest sens.
Urmărește
1298 afișări
Codruţa Kovesi (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
Procurorul general a adus la CNE probe suficiente şi convingătoare pentru a nu fi nevoie să i se solicite documente suplimentare, dar o decizie în cazul sesizării de plagiat nu va fi luată astăzi, termenul legal fiind de 90 de zile, a spus purtătorul de cuvânt al ANCS, Gabriela Catană.
"Consiliul Naţional de Etică a audiat-o în şedinţa de azi (vineri, n.r.) pe doamna Kovesi (...) Astăzi nu va fi o decizie finală în ceea ce priveşte sesizarea de plagiat şi nici data la care va fi următoarea şedinţă nu o ştim", a spus purtătorul de cuvânt al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), în subordinea căreia se află CNE.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Întrebată dacă ar putea fi solicitate Codruţei Kovesi documente suplimentare, Gabriela Catană a spus că nu, întrucât procurorul general a adus "destul de multe probe şi destul de convingătoare".
La întrebarea privind termenul în care Consiliul Naţional de Etică s-ar putea pronunţa în cazul sesizării de plagiat a tezei de doctorat a Codruţei Kovesi, purtătorul de cuvânt al ANCS a spus că limita legală în astfel de cazuri este de 90 de zile, dar probabil un răspuns va fi dat înainte de acest termen.
"Nu cred că vom avea un răspuns vineri şi nici data viitoarei şedinţe nu o ştim, dar probabil că înainte de termenul de 90 de zile Consiliul vă va anunţa decizia în acest caz", a precizat Catană.
Întrebată dacă vineri va fi luată în discuţie şi a doua sesizare formulată la adresa premierului Victor Ponta, Catană a spus că pe ordinea de zi a şedinţei ANCS sunt multe alte subiecte, nu şi acesta.
Citeşte şi:
Procurorul General al României, acuzat de plagiat în lucrarea de doctorat. Kovesi cere CSM să-i apere reputaţia
Acelaşi răspuns l-a dat Gabriela Catană şi la întrebarea privind o decizie în cazul acuzaţiei de plagiat a fostului ministru al Educaţiei Ioan Mang.
Codruţa Kovesi a spus că a trimis la Consiliul Naţional de Etică punctul său de vedere în acest caz, dar a ataşat şi probe din care rezultă clar că nu poate fi vorba de plagiat în lucrarea sa de doctorat.
Întrebată ce va face dacă membrii Consiliului Naţional de Etică vor spune că a plagiat, Codruţa Kovesi a spus că aceştia "nu pot ajunge la o altă concluzie decât cea corectă", aceea că nu a plagiat.
Procurorul general a spus că a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să amâne apărarea reputaţiei profesionale până la pronunţarea unui verdict de către Consiliul Naţional de Etică.
"Când verdictul va fi dat, voi face public punctul de vedere şi voi arăta că afirmaţiile că am plagiat nu au fost adevărate", a mai spus Kovesi.
Procurorul general declara recent că o mare parte dintre paragrafele despre care se susţine că le-ar fi plagiat de la persoane care au scris articolele în 2008-2009 sunt paragrafe pe care ea le-a publicat încă din 2002, persoanele în cauză citând-o pe ea.
"Am publicat înainte de a fi procuror general sub numele de Lascu pentru că eram necăsătorită. Toate articolele pe care le-am publicat pe acest segment de activitate (combaterea crimei organizate-n.r.) şi care apar în teza de doctorat sunt publicate în revista Dreptul, care nu este pe internet tocmai pentru a proteja drepturile de autor. O mare parte dintre paragrafele despre care se susţine că le-am plagiat de la persoane care le-au scris în 2008-2009 sunt paragrafe pe care eu le-am publicat încă din anul 2002. Persoanele despre care se spune că le-am plagiat şi am copiat din cartea lor m-au citat pe mine în cartea lor cu aceste articole apărute anterior", a susţinut procurorul general.
Kovesi preciza că punctul de vedere transmis Consiliului Naţional de Etică ia "paragraf cu paragraf", fiecare afirmaţie fiind susţinută de probe şi de articolele pe care le-a publicat încă din 2002.
În 18 mai, Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a susţinut că lucrarea de doctorat a procurorului general Codruţa Kovesi este un plagiat.
GIP a publicat mai multe pasaje din lucrări de specialitate care s-ar regăsi, fără citarea sursei, în lucrarea de doctorat a Codruţei Kovesi, care şi-a obţinut doctoratul în decembrie 2011, la Universitatea de Vest din Timişoara. Textele invocate de GIP ar fi fost publicate în 2006, 2007.
Kovesi şi-a început lucrarea de doctorat în 2004, ea fiind numită procuror general al României la sfârşitul lunii septembrie 2006.
Codruţa Kovesi susţine că, înainte de a fi numită procuror general, a publicat articole în revista de specialitate Dreptul pe care, ulterior, le-a consemnat în lucrarea ei de doctorat.
Procurorul general a respins acuzaţiile GIP potrivit cărora lucrarea sa de doctorat ar fi un plagiat şi a solicitat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) să-i apere reputaţia în acest caz, întrucât teza nu cuprinde însuşirea vreunei metodologii ştiinţifice a unui alt autor, ci face trimitere la toţi autorii şi lucrările citate.
"Teza de doctorat «Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal» face trimitere la toţi autorii şi lucrările citate, iar caracterul de noutate şi valoarea ştiinţifică a lucrării au fost constatate de către comisia de doctorat din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Conform metodologiei, lucrarea a fost postată pe site-ul instituţiei organizatoare, iar susţinerea lucrării a fost publică", informa, printr-un comunicat din 18 mai, procurorul general Laura Codruţa Kovesi.
Ca orice teză de doctorat, explica procurorul general Kovesi, lucrarea conţine stadiul cercetărilor în domeniu până în momentul începerii cercetării ştiinţifice propriu-zise şi pe tot timpul cercetării ştiinţifice, iar lucrările studiate sunt citate ca bibliografie, fără o trimitere expresă. Stadiul cercetării în domeniu nu se menţionează în totalitate ca un citat, iar ghilimelele se folosesc numai în cazul definiţiilor ce aparţin în exclusivitate unui anumit autor, notează sursa citată.
Teza cuprinde un număr de 444 pagini, iar pasajele la care se referă articolul acuzator reprezintă aspecte de generalitate, nu de conţinut.
"Volumul de informaţie pe care îl cuprinde teza poate duce la apariţia unor erori materiale de dactilografiere privind numele autorilor. Totodată, unele fragmente presupus a fi citate fără indicarea sursei se regăsesc în numeroasele articole privind combaterea criminalităţii organizate la care am fost autor sau coautor şi care au fost publicate anterior anului 2005, indicate în CV-ul Codruţei Kovesi publicat de şase ani pe site-ul Ministerului Public. Unele dintre aceste articole sunt citate, la rândul lor, în lucrările la care face referire articolul", preciza sursa citată.
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe