- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (08.07.2018, 16:05)
- Ana Petrescu , Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Codul administrativ prin care aleşii locali vor primi indemnizaţii speciale, după încetarea mandatului, va fi votat luni de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional
Camera Deputaţilor va vota, luni, ca for decizional, iniţiativa privind Codul administrativ, prin care se elimină pragul de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în administraţia locală, şi prin care aleşii locali vor primi indemnizaţii speciale după încetarea mandatului.
Urmărește
938 afișări
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va începe luni, la ora 16.00, urmând ca votul final să fie dat de la ora 18.00. Senatul a adoptat proiectul de lege în plenul din 11 iunie.
Iniţial, proiectul privind Codul administrativ al României a fost la vot final în şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 iunie, dar a fost retrimis la comisie, pentru raport suplimentar. Ulterior, comisia a operat o serie de corelări legislative privind incompatibilităţile şi conflictul de interese, pentru a nu exista dublă reglementare. Deputaţii au amânat un vot asupra iniţiativei legislative şi în plenul din 5 iulie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Printre prevederile proiectului legislativ se numără eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în prefecturi, primării, consilii judeţene şi locale, dar şi cum vor fi montate plăcuţele bilingve.
"Art.94.- Folosirea limbii minorităţilor naţionale (1) În unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturile, serviciile publice deconcentrate, au obligaţia să asigure în raporturile cu aceştia, folosirea limbii minorităţii naţionale respective, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentului Cod şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte. (2) Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi celelalte entităţi juridice prevăzute la alin.(1), prin hotărârea organelor lor deliberative sau după caz, organelor de conducere pot decide asigurarea folosirii limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale nu ating ponderea prevăzută la alin (1)", prevede proiectul adoptat de Senat.
Referitor la această prevedere, liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila a spus că nu se elimină pragul de 20% pentru folosirea limbii materne, ci se reglementează, în lege, posibilitatea folosirii acesteia în localităţile unde o minoritate are o pondere de sub 20%. Pe 5 iulie, acesta a declarat corespondentului MEDIAFAX că, din anul 2001, autorităţile locale sunt obligate să asigure folosirea limbii materne dacă o minoritate are peste 20% pondere în acele localităţi.
"Prin Codul administrativ nu se elimină pragul de 20% pentru folosirea limbii materne. Deşi există ţări în UE în care acest prag este semnificativ mai mic decît cel prevăzut în România, de 20%, nu s-a propus şi nici nu figurează în raportul privind Codul administrativ nici reducerea acestui prag, nici eliminarea sa. Pragul de 20% este prevăzut din 2001 ca fiind o obligativitate pentru autorităţile locale ca, dacă au peste 20% pondere a unei minorităţi, să asigure folosirea limbii materne", a explicat Cseke Attila.
În legătură cu strategia Uniunii cu privire la proiect, liderul deputaţilor UDMR Attila Korodi a anunţat, tot pe 5 iulie, că aleşii formaţiunii vor vota pentru noul Cod Administrativ.
"S-a lucrat intens pentru propunerea care venea cu modificări substanţiale. E mult mai reprezentativa pentru o democraţie europeană. Vom susţine acest Cod", a declarat Attila Korodi, deputat UDMR.
O altă prevedere adoptată de Senat este cea referitoare la pensiile speciale ale aleşilor locali care, la încetarea mandatului acestora, vor fi suportate din bugetul de stat.
"Persoanele alese începând cu anul 1992 de către cetăţeni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect şi liber exprimat, respectiv primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusă aşa cum sunt prevăzute în Legea nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare", se arată în articolul 248 din proiectul Codului administrativ.
În schimb, preşedintele PMP Eugen Tomac a anunţat, în plenul Camerei Deputaţilor din 5 iulie, că partidele din Opoziţie vor ataca proiectul la Curtea Constituţională, declarând că acesta este "un blat naţional". Acesta a făcut referire la o prevedere din Codul administrativ, potrivit căreia se vor acorda pensii speciale aleşilor locali, la încetarea mandatului, ce vor fi suportate din bugetul de stat.
Pe de altă parte, tot în plenul de joi, deputatul PNL, Florin Roman, a spus că pentru două articole pe care unii deputaţi le consideră ca fiind în neregulă, nu trebuie aruncată toată munca unei echipe de oameni, susţinând că proiectul de lege va fi "Biblia" aleşilor locali şi că ei vor lucra cu acest nou Codu administrativ, nu parlamentarii.
Şi deputatul USR, Nicuşor Dan a ţinut să menţioneze că proiectul de lege este un pas înainte, pentru că s-a reuşit adunarea tututor actelor normative într-un singur proiect, însă din punct de vedere al anumitor prevederi din proiectul de lege, vom face cinci paşi înapoi, amintind de pensiile speciale pentru aleşii locali.
Senatul a adoptat proiectul privind Codul administrativ pe data de 11 iunie. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestei iniţiative, astfel încât proiectul de lege va ajunge la Preşedintele României pentru promulgare, după ce deputaţii îl vor adopta.
Citește pe alephnews.ro: Autoritățile franceze salvează peste 100 de persoane care încercau să traverseze spre Marea Britanie
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Vreţi să trăiţi mai mult? 6 sfaturi esenţiale de la un specialist care spune că şi-a „întinerit” vârsta cu 20 de ani
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe