COMENTARIU Marius Oprea | Un rău necesar: de la claxon, Vlad Voiculescu a trecut la manete

LATER EDIT: Nicio faptă bună (după părerea mea, şi singura) a ministrului sănătăţii Vlad Voiculescu nu rămîne nepedepsită. Deşi a cauţionat iniţiativa guralivei sale secretare de stat Andreea Moldovan, de modificare a criteriilor de intrare a carantinei, ”Vlăduţ” a fost revocat din funcţie de un prim-ministru Cîţu în sfîrşit hotărât, după ce acesta a primit verde de la Cotroceni. Problema nu e ce a făcut, ci cum a făcut. Totuşi, cînd eşti într-o echipă, nu driblezi de unul singur. Ori, tocmai asta a făcut ministrul sănătăţii. La Ministerul Sănătăţii e de la Nelu Tătaru încoace şi o problemă de soft, şi una de hard. USR-PLUS arată că nu e capabil să guverneze – nici în coaliţie, nici dacă ar forma un guvern monocolor: e un partid în care orgoliile întunecă judecata. Dacă mai rămîn sau nu la guvernare, e problema lor. Problema noastră ar fi dacă ajung la guvernare, singuri. Fiecare în parte şi toţi laolaltă au făcut, prin Vlad Voiculescu, dovada că la USR-PLUS nu există echipă decît atunci cînd e să atace ”în haită”. Cînd e să construiască totuşi ceva, se pune problema ”drepturilor de autor”. Unde nu încape noţiunea de guvern, care înseamă joc în echipă. 

Un rău necesar: de la claxon, Vlad Voiculescu a trecut la manete

La Ministerul Sănătăţii s-a luat măsura elaborării unui nou ordin, care actualizează criteriile de carantinare a localităţilor. M-am uitat cu atenţie peste el şi trebuie să mărturisesc că l-am găsit ca fiind prima măsură cu adevărat coerentă luată la acest minister, care pînă acum n-a făcut decît să gestioneze imagine, vorbe şi să producă scandaluri pe degeaba, încălcînd legea accesului la informaţii clasificate, pentru a inflama spiritele şi aşa inflamate ale românilor sătui de pandemie, cu aşa-zisul ”sărit peste rînd” al militarilor în ce priveşte vaccinarea.

Sau, în frunte cu ministrul Voiculescu, să se uite neputincios cum ard oameni prin spitale sau se sufocă prin tiruri, iar acesta să publice apoi mesaje de condoleanţe pe facebok. Ba chiar să vorbească de acordarea de despăgubiri către familiile victimelor care s-au sufocat acum două zile în TIR-ul ATI. Deşi temei legal nu prea are, căci dacă Ministerul Sănătăţii ar despăgubi toate victimele sistemului pe care îl gestionează, o treime din PIB-ul României ar merge la urmaşii acestora. Şi mă gîndesc, de pildă, cîţi bani s-ar duce pe pacienţii evacuaţi forţat de la Foişor, dacă aşa ceva s-ar fi petrecut în America.

Dar sîntem în România. Şi totuşi, chiar şi la noi uneori se gîndeşte cu capul. Chiar dacă a gîndit cu capul secretarei de stat Andreea Moldovan, iar aceasta la rîndul ei cu capul specialiştilor infecţionişti şi a celor în sănătate publică, precum şi al muntelui de consilieri care în Ministerul Sănătăţii sînt mai numeroşi decît secretarele, rezultatul e unul, în sfîrşit, de luat în seamă.  

Noua decizie privind situaţiile de carantinare a localităţilor e mult mai complexă şi ia în considerare nu numai incidenţa îmbolnăvirilor, ci şi rata de testare a populaţiei dintr-o zonă, cît şi nivelul de testare pentru COVID şi rata de incidenţă în focare – două elemente care au creat deseori discrepanţe, ori carantinări ale unor localităţi, fără ca acestea să fi avut motive să se afle într-o asemenea situaţie – dar s-au aflat, numai şi numai pentru că, pe teritoriul lor, s-au produs îmbolnăviri la un azil de bătrîni, de pildă, fără ca în rest să se fi înregistrat cazuri. Îmi revine în minte, ca exemplu, situaţia comunei Remetea din Apuseni, pe care o cunosc bine, pe unde am trecut adesea. Trăind aproape exclusiv de pe urma turismului, aceasta a fost pur şi simplu sufocată recent, aflîndu-se într-o asemenea situaţie. Cît priveşte nivelul de testare, a făcut ca în unele situaţii să fie pedepsită hărnicia, cum s-a întîmplat tot în trecutul recent la Timiş, în raport cu Caraş-Severin: primii au fost carantinaţi, pentru că testînd, au descoperit cazuri. În schimb, ultimii nu şi-au bătut capul şi nici n-au avut probleme: oricum, bolnavii lor în stare gravă au ajuns la ATI tot la Timişoara.

Mai sînt şi alte criterii – precum gradul de ocupare a paturilor în aceste secţii, un indicator mult mai precis al amploarei şi gravităţii pandemiei. Singura îndoială pe care o am e că pentru încetarea carantinei este prevăzut un singur criteriu, respectiv rata de incidenţă de sub trei cazuri la o mie de locuitori. Dacă de urcat se urcă repede, de coborît se coboară mai greu – şi de aceea, de pildă, poate ar fi fost de preferat un ”spre 3/1000”, în funcţie de trendul descrescător într-o perioadă continuă de cîteva zile. Părerea mea!

Una peste alta, ce să zic, bravo! Numai că acest ordin mi se pare mai degrabă una din hîrtiile trimise în trecut la minister de către Răzvan Cherecheş, profesorul-doctor deştept şi cu barbă de la Cluj, pe care-l mai vedem comentînd la televizor pe marginea pandemiei. El a fost unul dintre ”consilerii personali” ai ministrului, trimiţîndu-i acestuia vreo două-trei luni la rînd sinteze după sinteze şi proiecte după proiecte, toate nebăgate în seamă – pînă ce s-a plictisit şi şi-a dat demisia. Nimeni nu avea, pe atunci timp la minister să facă ceva, în afară de a construi strategii de imagine pentru ”Vlăduţ”. Iar acum, de nevoie, cred că au găsit hîrtiile lui Chiricheş prin sertare – căci noua grilă nu pare un produs marca Moldovan-Voiculescu. E prea coerent – şi, de altfel, l-am auzit pe profesorul clujean vorbind despre aceste lucruri de bun simţ prevăzute în noul ordin de carantinare, cu mai multă vreme înainte, la televizor. Dar nu contează cine creează, ci acela care semnează, într-un asemenea caz, că aşa e la guvern – şi nu numai la Ministerul Sănătăţii. De aceea mai există, pe lîngă miniştri, şi o armată de alţi oameni.

Chiar dacă primul ministru Cîţu a sărit nervos că el nu a fost consultat, chiar dacă s-au manifestat temeri că Bucureştiul ar intra (după aceste noi criterii) în carantină chiar înaintea Paştilor – temerile au fost spulberate, tot de Vlad Voiculescu. În sfîrşit, ministrul a început să mişte. Allegro ma non troppo, cum zic dirijorii. Tot e bine, într-un sistem care ne-a obişnuit numai cu eşecuri, care se traduc prin moarte, şi nu sănătate.