- Home
- Social
- BUZĂU, (08.12.2014, 14:29)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Consiliul Judeţean Buzău va fi condus interimar de secretarul CJ şi de cei doi vicepreşedinţi
Conducerea interimară a Consiliului Judeţean (CJ) Buzău va fi asigurată de secretarul instituţiei Laurenţiu Gavrilă şi de cei doi vicepreşedinţi, Cristinel Romanescu şi Petre Emanoil Neagu, după ce Cristinel Bîgiu a fost arestat preventiv pentru fapte de corupţie.
Urmărește
689 afișări
Laurenţiu Gavrilă, secretarul CJ Buzău (Imagine: www.cjbuzau.ro)
Potrivit secretarului Consiliului Judeţean Buzău, Laurenţiu Gavrilă, activitatea instituţiei va decurge normal, urmând ca deciziile să fie luate de el şi de cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei.
Ulterior, după ce instanţa va trimite în teritoriu decizia privind arestarea lui Bîgiu, consilierii se vor întruni în şedinţă de îndată şi vor vota în mod secret care dintre cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei, Petre Emanoil Neagu şi Cristinel Romanescu, va prelua interimar funcţia de preşedinte al CJ Buzău.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Netanyahu a declarat că există progrese în negocierile cu Hamas în Gaza. O rachetă lansată de Houthi a fost interceptată deasupra Israelului
-
Ciolacu: Sărbătoarea Crăciunului ne reaminteşte valoarea comuniunii şi a dorinţei de a face bine
-
Marii investitori în fondurile private de acţiuni se plâng că sunt blocaţi în China şi nu mai pot ieşi
-
Lumea înverzeşte: succese majore în lupta împotriva schimbărilor climatice
”În ce priveşte activitatea Consiliului Judeţean Buzău, aceasta va continua în condiţii normale. Conducerea va fi asigurată de mine şi de cei doi vicepreşedinţi. Proiectele vor continua. Nu există probleme de funcţionalitate în acest moment”, a spus Gavrilă.
Gavrilă a precizat că anchetatorii au ridicat la percheziţiile de sâmbătă documentele aferente strategiei de dezvoltare locală a judeţului Buzău, în acest dosar el şi un alt angajat al instituţiei fiind audiaţi ca martori de procurorii DNA.
"S-au ridicat documentele aferente strategiei. Pot să vă spun că documentaţia privind strategia a fost verificată din punct de vedere legal până la momentul plăţii, au fost parcurse etapele necesare. Pentru accesarea fondurilor europene până în 2020 e necesar să fie întocmite şi aprobate o serie de strategii sectoriale. La momentul la care vom încerca să accesăm fonduri va trebui să facem dovada acestor strategii sectoriale, de dezvoltare durabilă, servicii publice, deşeuri şi de management, toate cererile de finanţare a unor proiecte se regăsesc în aceste strategii de dezvoltare. Era obligaţia Consiliului Judeţean să le întocmească până la finele lui 2014 astfel încât pe noua sesiune de finanţare să fim pregătiţi să accesăm aceste fonduri. Au fost întocmite strategii, iar procedura de atribuire a fost corectă, prin SEAP. Până acum, două persoane din CJ Buzău au fost audiate la DNA având calitatea de martor”, a declarat secretarul CJ Buzău, Laurenţiu Gavrilă.
El a mai spus că directorul Direcţiei de Dezvoltare Regională din CJ Buzău, Dragoş Cojocea, a venit, luni, la serviciu, în timp ce portarul instituţiei, care are condica de prezenţă, a declarat că acesta nu se află la locul de muncă.
”Nu cunosc calitatea domnului Cojocea în dosar, el este la serviciu. Dacă exista o adresă a DNA în care ni se zicea calitatea care să fie în contradicţie cu funcţia de la CJ Buzău, atunci exista suspendarea. Nu ştiu calitatea lui Cojocea. Calitatea de martor-denunţător nu îl pune în măsura de a fi suspendat”, a afirmat Gavrilă.
Gavrilă, care duminică declara că documentaţia proiectului strategiei de dezvoltare a judeţului este de negăsit, a spus, luni, că documentele au fost găsite în cele din urmă într-un biblioraft, la un alt compartiment pentru analiză.
Gavrilă a adăugat că, în urma percheziţiilor de sâmbătă, anchetatorii au găsit în sediul CJ Buzău un aparat de bruiaj nefuncţional.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Cristinel Bîgiu, şi finul acestuia, Florin Colgiu, acuzaţi de luare de mită şi respectiv complicitate la luare de mită au fost arestaţi, duminică seară, de magistraţii Tribunalului Bucureşti.
Bîgiu a fost ridicat sâmbătă de procurorii DNA de la locuinţa sa, după ce a fost prins în flagrant luând mită în parcarea din faţa blocului în care locuieşte. El a fost dus în Capitală, la DNA central, iar după aproximativ şase ore de audieri a fost reţinut sub acuzaţia de luare de mită.
Potrivit anchetatorilor, în perioada decembrie 2013- decembrie 2014 Cristinel Bîgiu i-a solicitat lui Dragoş Cojocea, director executiv al Direcţiei de Dezvoltare Regională din CJ, să facă demersuri pentru declanşarea procedurilor de achiziţie directă (prin modificarea proiectului iniţial în cuantum de 400.000 de lei, legat de întocmirea Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Buzău pentru perioada 2014 - 2020 şi împărţirea acestuia în trei componente, astfel încât să fie evitată procedura de licitaţie publică), să identifice firme dispuse să semneze, în mod formal, aceste proiecte şi să întocmească efectiv proiectele.
Procurorii spun că, după întocmirea acestor proiecte şi după aprobarea plăţilor de către Cristinel Bîgiu, Cojocea urma să îi dea mită preşedintelui Consiliului Judeţean jumătate din suma plătită din bani publici, respectiv 200.000 de lei. Directorul urma să recupereze banii de la firmele care figurau, în mod fals, ca executanţi ai celor trei proiecte.
Anchetatorii mai spun că în jurul datei de 20 decembrie 2013, directorul respectiv din Consiliul Judeţean Buzău i-a remis lui Cristinel Bîgiu, prin intermediul finului acestuia, Florin Colgiu, suma de aproximativ 70.000 de lei, sub formă de mită, reprezentând jumătate din contravaloarea unei facturi de 130.000 de lei, sumă ce fusese virată unei firme identificate de director, căreia i se atribuise anterior, în mod direct, contractul pentru prima componentă a Strategiei de dezvoltare durabilă, şi anume principalele direcţii de dezvoltare şi analiza S.W.O.T. Directorul, la rândul său, primise suma respectivă de la reprezentantul legal al firmei.
Ulterior, în luna august 2014, Bîgiu l-a însărcinat tot pe Dragoş Cojocea să înceapă procedurile de atribuire directă, în aceleaşi condiţii, pentru cea de-a doua componentă a Strategiei de dezvoltare durabilă, fiind declarată câştigătoare aceeaşi firmă. Urma ca lui Bîgiu să îi fie remisă, ulterior, ca mită, jumătate din valoarea contractului, respectiv 50.000 de lei.
Procurorii mai spun că în 4 decembrie Cristinel Bîgiu i-a solicitat lui Cojocea să îi dea până cel mai târziu în 8 decembrie suma convenită de 50.000 de lei, indicându-i ca intermediar care urma să primească banii în numele său o persoană de încredere a acestuia.
Sâmbătă, Cojocea i-a dat intermediarului indicat de Bîgiu, respectiv consilierul judeţean Ionuţ Robert Piţigoi, o sumă de bani, pentru ca acesta, la rândul său, să i-o dea preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău.
Tot sâmbătă, consilierul judeţean s-a întâlnit cu Bîgiu, în parcarea din faţa blocului unde locuieşte acesta, şi i-a spus că are 50.000 de lei, comunicându-i că banii i-au fost daţi de către director.
"Bîgiu Marian Cristinel i-a indicat intermediarului modul în care urmau a fi distribuiţi, respectiv păstraţi banii, solicitându-i ca suma de 6.500 de lei să fie remisă finului acestuia, Colgiu Florin Mădălin, iar restul sumei de 43.500 lei să fie păstrată, la dispoziţia lui Bîgiu Marian Cristinel, de către intermediar. În aceeaşi zi (sâmbătă -n.r.), intermediarul i-a remis 6.500 de lei lui Colgiu Florin-Mădălin, care cunoştea că suma respectivă fusese primită cu titlu de mită de către Bîgiu Marian Cristinel, de la directorul respectiv", se preciza într-un comunicat al DNA.
Marian Cristinel Bîgiu, în vârstă de 47 de ani, se află la primul său mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, fiind ales pe listele USL.
Cristinel Bîgiu a fost membru PNL timp de 17 ani, începând cu anul 1997, iar de-a lungul timpului a fost preşedinte al organizaţiei de tineret a PNL Buzău, preşedinte al filialei judeţene a partidului, vicepreşedinte la nivel naţional, ultima funcţie în PNL, înainte de a trece la PSD, fiind cea de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene.
În 18 septembrie, Bîgiu a anunţat că s-a înscris în PSD, în baza OUG 55, alături de 18 primari liberali din judeţ şi de alţi şase edili de la PDL, susţinând că a luat această decizie pentru binele judeţului.
În perioada 1993 - 1994, Cristinel Bîgiu a fost contabil la Sigma Instal, după care a fost, până în anul 2000, şef compartiment import-export la S.C. Modern Shoes S.A, iar din 2000 şi până în 2004 a fost director general al S.C. Modern Shoes S.A.
Din iunie 2004 şi până în ianuarie 2005, Cristinel Bîgiu a fost vicepreşedinte al Consiliul Judeţean Buzău, iar din ianuarie 2005 şi până în mai 2007 a fost prefect al judeţului Buzău. Ulterior, el a fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, funcţie deţinută până în noiembrie 2008.
În perioada 2008-2012, Cristinel Bîgiu a fost senator.
Citește pe alephnews.ro: O explozie la o fabrică de muniții din Turcia a dus la moartea a cel puțin 12 persoane și la rănirea altor patru. Autoritățile investighează incidentul
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Joe Biden comută pedepsele a 37 de condamnați la moarte. Acestea au fost transformate în închisoare pe viață fără posibilitatea de eliberare
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:58
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1035. SUA intenţionează să impună mai multe sancţiuni asupra energiei ruse până la sfârşitul anului / UE va produce 2 milioane de proiectile de artilerie în 2025 / NYT: Trimiterea de trupe nord-coreene în Rusia a fost ideea lui Kim Jong-Un, nu a lui Putin
-
astăzi, 14:46