Contestaţia DNA privind eliberarea preşedintelui Camerei de Comerţ Sorin Dimitriu se judecă în 10 aprilie
Recursul procurorilor anticorupţie faţă de punerea în libertate a preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Sorin Dimitriu, a consilierului acestuia, Gabriela Dumitriu şi a directorului general al instituţiei, Gabriel Mihuţ, se judecă în 10 aprilie, la Curtea de Apel a Capitalei.
Sorin Dimitriu (Imagine: Catalin Abagiu/Mediafax Foto)
Curtea de Apel Bucureşti a stabilit pentru 10 aprilie judecarea contestaţiei procurorilor anticorupţie în cazul referitor la conducerea Camerei de Comerţ Bucureşti.
Sorin Petre Dimitriu, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru constituire a unui grup infracţional organizat, opt infracţiuni de şantaj în formă continuată şi trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, se arată într-un comunicat de marţi al DNA.
Alături de acesta sunt cercetaţi Gabriel Dan Mihuţ, director general al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, opt infracţiuni de şantaj în formă continuată şi trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, şi Gabriela Dumitriu, consilier al preşedintelui CCIB, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi opt infracţiuni de şantaj în formă continuată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Potrivit procurorilor, în perioada iunie 2010 - martie 2012, în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Sorin Petre Dimitriu, în asociere cu alte persoane cu funcţii de conducere în cadrul aceleiaşi instituţii, între care Gabriel Dan Mihuţ şi Gabriela Dumitriu, au constrâns opt angajaţi ai instituţiei, prin ameninţarea cu încetarea contractului de muncă, să dea lunar o sumă de bani cuprinsă între 30 şi 70 la sută din valoarea drepturilor salariale cuvenite, precum şi să semneze, lunar, un înscris intitulat "contract de sponsorizare" cu instituţia, având ca obiect aceste sume de bani.
Până în prezent s-a stabilit că sumele reţinute nejustificat totalizează peste 300.000 de lei, au precizat procurorii DNA.
"În cazul a trei dintre salariaţii care au solicitat plata integrală a drepturilor băneşti cuvenite, conducerea CCIB a procedat la desfacerea contractelor de muncă, fără a invoca un motiv plauzibil", potrivit procurorilor.
Celor trei inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, iar în 2 aprilie procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore, propunând Tribunalului Capitalei arestarea acuzaţilor.
Tribunalul a respins cererea, iar DNA a făcut recurs.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO