Costoiu: Vom încuraja apropierea întreprinderilor de cercetare prin finanţarea directă a activităţii

Ministrul delegat Mihnea Costoiu a declarat marţi, la o întâlnire cu membrii Comitetului Director al Consiliului Investitorilor Străini, că întreprinderile vor fi încurajate, prin finanţarea directă a activităţilor acestora, să se apropie de cercetare.

Urmărește
143 afișări
Imaginea articolului Costoiu: Vom încuraja apropierea întreprinderilor de cercetare prin finanţarea directă a activităţii

Mihnea Costoiu (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

Ministerul Educaţiei informează că ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, s-a întâlnit, marţi, cu membrii Comitetului Director al Consiliului Investitorilor Străini (Foreign Investors Council/FIC). La întâlnire au participat şi preşedinţii grupului de lucru pentru Tehnologie, Inovaţie şi Industrii Creative din cadrul consiliului, Radu Enache (HP) şi Jean-Francois Fallacher (Orange), reprezentanţi ai acestui grup de lucru, precum şi secretarul de stat pentru Cercetare, Tudor Prisecaru, şi directorul general al Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", Nicolae Zamfir.

Potrivit sursei citate, discuţiile au vizat identificarea unor posibile măsuri privind stimularea de către sectorul privat a domeniilor Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (CDI), respectiv analiza soluţiilor comune minister - companii private pentru reducerea "brain drain"-ului şi valorificarea potenţialului tinerilor capabili de performanţe înalte în interiorul României.

"Nivelul actual al investiţiilor publice şi private în CDI reprezintă doar un sfert din ţinta de 2% din PIB pe care Guvernul şi-a asumat-o pentru 2020. Este un obiectiv ambiţios, deoarece presupune o creştere de aproximativ 3 ori a cheltuielilor publice în CDI (în prezent acestea fiind la un nivel de 0,32% din PIB) şi o cheltuială privată de 6 la 1 în CDI, ceea ce înseamnă o adevărată provocare, mai ales datorită nevoii semnificative de schimbare în ceea ce priveşte conduita întreprinderilor, pentru a deveni promotori ai inovării, bazându-se, de asemenea, pe eforturile lor în cercetare şi dezvoltare", a declarat, cu acest prilej, Costoiu.

În acest context, provocarea majoră pentru România în viitorul apropiat este să dezvolte şi să accelereze inovarea prin sprijinirea cercetării şi dezvoltării, alături de stimularea inovării în sectorul privat şi sprijinirea dezvoltării resurselor umane - cu orientare spre Cercetare - Dezvoltare pentru sectoarele cu potenţial de creştere, subliniază Ministerul Educaţiei.

"În ceea ce priveşte sprijinul efectiv pentru întreprinderi, vom încuraja întreprinderile prin subvenţionarea activităţilor acestora, rezultând în noi produse sau procese pe piaţă. De asemenea, vom dezvolta instrumente financiare pentru a sprijini în mod direct întreprinderile pentru a aplica rezultatele CDI, precum şi măsurile de sprijin al institutelor şi universităţilor CDI, cu scopul de a permite întreprinderilor să acceseze cunoştinţele, abilităţile din domeniul consultanţei, facilităţile alocate cercetării şi resursele umane de înaltă calificare profesională", a mai spus ministrul Mihnea Costoiu, care a precizat că în afara acestor măsuri finanţate din grant-uri, au fost adăugate şi stimulente fiscale de genul deductibilităţii suplimentare de 50% pentru cheltuielile Cercetare - Dezvoltare ale întreprinderilor.

Astfel, potrivit Ministerului Educaţiei, priorităţile de finanţare pentru perioada 2014-2020 se vor concentra pe domeniile de specializare inteligentă (bio-economie/tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor/spaţiu şi securitate/ mediu, energie şi schimbări climatice/eco-nano-tehnologii şi materiale avansate) şi pe domeniile de interes naţional, în conformitate cu Strategia Naţională CDI pentru perioada 2014-2020: sănătatea, patrimoniul şi identitatea naţională, tehnologii noi şi tehnologii emergente.

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a fost înfiinţat în 1997, când şi-a început activitatea cu 25 de companii membre. În prezent, FIC numără 119 de companii multinaţionale, membre ale căror investiţii cumulate reprezintă aproape două treimi din totalul investiţiilor străine directe realizate în România din 1990.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici