- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cum a trăit un supravieţuitor român, instructor de fitness pe vasul Costa, momentele dezastrului de pe NAVA GROAZEI
Un fost sportiv de performanţă de 26 de ani care a practicat înotul la Clubul Farul Constanţa se afla în echipajul vasului de croazieră Costa Concordia, fiind instructor de fitness, şi a fost rănit la picioare în timpul naufragiului, în cursul zilei de marţi urmând să se întoarcă în ţară.
Cum a trăit un supravieţuitor român, instructor de fitness pe vasul Costa, momentele dezastrului de pe NAVA GROAZEI (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Tânărul şi-a sunat părinţii la scurt timp după ce nava s-a izbit de o stâncă şi a naufragiat, însă convorbirea s-a întrerupt.
"A sunat chiar atunci şi a apucat să ne spună că este o problemă cu vasul care s-a înclinat, după care apelul s-a întrerupt. Abia mai târziu a reuşit să ne sune din nou şi ne-a spus că este bine. Nu am închis un ochi. Cine ar fi putut să închidă ochii în noaptea aceea", a declarat pentru MEDIAFAX tatăl fostului sportiv.
Alexandru Bănescu le-a povestit mai târziu părinţilor că în momentul producerii incidentului se afla într-o şedinţă, în sala de fitness.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Elena Lasconi, mesaj către diaspora: „Vom construi o Românie în care să vă întoarceţi”
"A auzit o bubuitură şi nava a început să se încline. A fost un şoc. El era într-o şedinţă la sala de fitness, schimbau tura, cred, în momentul când s-a întâmplat. S-a speriat la început - nu te aştepţi ca o navă aşa de mare să se incline şi să se scufunde, dar şi-a revenit repede şi a reacţionat bine", a povestit Victor Bănescu, tatăl tânărului.
El a mai spus că Alexandru este sănătos, chiar dacă în momentul naufragiului s-a tăiat la picioare, însă a trecut cu bine prin această experienţă.
"Este sănătos, este bine. S-a tăiat la picioare în momentul când a trecut prin bucătăria restaurantului, unde podeaua era acoperită de cioburi de la farfuriile sparte. Era desculţ pentru că îşi pierduse papucii. Acum totul este bine, l-au bandajat, i-au acordat primul ajutor... nu a fost ceva grav, este liniştit că a scăpat", a mai povestit tatăl.
Tatăl lui Alexandru are însă o supărare - a auzit prin presă că echipajul nu a reacţionat aşa cum trebuia.
"Ne pare rău că se vehiculează că echipajul nu ar fi acordat atenţia cuvenită pasagerilor. Din contră. Ei au făcut mai mult decât sarcinile pe care le-au avut, din câte mi-a spus Alexandru. În fiecare săptămână aveau o zi în care făceau exerciţii de salvare a vieţii pe mare, aşa că ştiau exact cum se procedează în astfel de momente. Pasagerii au fost cei care au intrat în panică. Unii dintre ei nu au ascultat ce le transmite echipajul şi au început să sară în mare. Altfel nu ar fi fost nicio victimă. Dacă înţelegeau şi ascultau ce le transmitea echipajul nu cred că ar fi murit nimeni", a afirmat Victor Bănescu.
Alexandru Bănescu, care va împlini 26 de ani în luna iunie, a făcut înot la Clubul Farul Constanţa, până când, din cauza unor probleme de sănătate, a trebuit să renunţe la sportul de performanţă.
"Necazul a fost că a suferit o operaţie pe cord şi a fost nevoit să se lase de sport. Nu a mai putut să facă sport de performanţă, dar în rest este sănătos - poate să facă efort, exerciţii fizice, de înotat înoată. Şi s-a făcut profesor de sport", a povestit tatăl său, care a mai spus că era primul voiaj al fiului său.
"Era primul voiaj pe care îl făcea. Prin septembrie a dat un interviu, după care a fost selectat de companie. A făcut o lună cursurile IMO la Londra, iar apoi s-a îmbarcat", a spus tatăl.
Bărbatul a mai povestit că Alexandru a ales să plece pe vase de croazieră pentru că nu a găsit ceva mai bun de muncă în ţară.
"Orice tânăr caută în ziua de astăzi să îşi facă un viitor. La noi în ţară nu mai poţi să-ţi faci aşa ceva. Tineretul din ziua de astăzi nu mai are nicio oportunitate. Toate uşile sunt închise. Numai dacă ai relaţii şi ai bani. Oricât de prost ai fi, dacă ai bani, ai uşile deschise şi te realizezi", a afirmat Victor Bănescu.
Alexandru se va întoarce acasă marţi după-amiază, cu o cursă ce va ateriza pe Aeroportul Henri Coandă, unde va fi aşteptat de părinţii săi.
"Compania care l-a angajat a suportat transportul. El a pierdut tot ce avea în naufragiu; doar cu tricoul şi şortul de pe el a rămas din tot ce a avut pe navă. Cei de la companie le-au dat nişte bani să-şi cumpere haine", a mai spus tatăl său.
Tânărul a postat pe pagina sa de facebook trei imagini suprinse în timpul naufragiului vasului Costa Concordia.
La bordul vasului de crozieră se aflau 56 de români - 29 de turişti şi 27 de membri de echipaj.
MAE preciza, luni, că 13 dintre cei 29 de turişti români care se aflau pe nava Costa Concordia au fost repatriaţi, iar cei 27 de români membri ai echipajului urmează să sosească în ţară începând de marţi.
Nava Costa Concordia transporta 4.229 de persoane, aproximativ 3.200 de turişti şi 1.000 de membri ai echipajului.
Vasul a naufragiat în apropierea insulei Giglio, în Toscana, vineri seară, după ce a lovit o stâncă.
Bilanţul provizoriu al accidentului este de şapte morţi şi 28 de persoane dispărute.
(Material realizat de Cătălin Legănel, corespondenti@mediafax.ro)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO