- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (10.07.2017, 07:00)
- Radu Tutulan
Cursuri gratuite de calificare profesională pentru meseriile de frizer şi florar-decorator
Primăria Sectorului 6, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială (DGASPC), organizează două cursuri gratuite de calificare profesională pentru persoanele care doresc să devină frizeri sau doresc să lucreze ca florar-decorator.
Urmărește
2893 afișări
Cursuri gratuite de calificare profesională pentru meseriile de frizer şi florar-decorator
DGASPC Sector 6 va organiza în această vară cel puţin două cursuri de reconversie profesională sau calificare. Acestea sunt adresate exclusiv persoanele cu dizabilităţi, persoanele de etnie romă şi tinerilor de peste 18 ani care părăsesc sistemul de protecţie a statului.
"E vorba de calificări de frizerie şi florar-decorator. Acestea sunt adresate persoanelor cu certificat de handicap, persoane care sunt în şomaj, persoane de etine romă sau tineri aflaţi în sistemul de protecţie, sau grupurilor defavorizate. Sunt cursuri care durează trei luni, altele care durează mai mult. Anul acesta am format deja 150 de persoane, care au participat la diverse cursuri şi ne aşteptăm la un număr dublu de beneficiari pentru aceste două cursuri", a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul DGASPC Sector 6, Nicolae Gorunescu.
Cei care vor absolvi aceste cursuri vor avea şanse să îşi găsească un loc de muncă în domeniu, spun reprezentanţii DGASPC. Chiar dacă salariul de debut va fi, cel mai probabil, la nivelul venitului minim garantat de stat, în timp acesta va creşte, odată ce cursanţii capătă experienţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
"Cursurile vor avea şi o componentă teoretică şi una practică. Înscrierea se poate face începând de acum la noi la sediu, strada Floarea Roşie numărul 7a sau pe site. În afară de aceste două cursuri, ne-am propus şi meseriile de bucătar, operator în comerţ, babysitter, manichiură, coafor", a completat Gorunescu.
Cursurile de frizer şi florar-decorator vor debuta în luna august, imediat ce toate grupele se vor completa. La acestea se vor putea înscrie şi tineri care nu au promovat examenul de Bacalaureat sau care au abandonat şcoala, dacă fac parte dintr-una dintre categoriile de vulnerabilitate indicate de administraţia locală.
"Mi-ar plăcea să devin frizer sau stilist. Mi-a zis un prieten de aceste cursuri. Eu am vrut de mai mult timp să fac asta, dar nu am avut bani. O să îmi depun dosarul, încă nu ştiu ce trebuie făcut, dar o să merg la centru să întreb. Până acum am mai lucrat că vânzător, cu ziua, ospătar, dar nu m-am adaptat. O să încerc şi meseria asta să văd cum mă descurc", a declarat, pentru MEDIAFAX, Marius, 24 de ani, care a fost într un centru de plasament şi nu a reuşit să promoveze examenul de bacalaureat.
"Mie întotdeauna mi-au plăcut florile, mi-a plăcut să le îngrijesc, să le curăţ frunzele uscate şi cred că m-ar ajuta să învăţ să fac diverse decoraţiuni şi buchete de flori. Nu ştiu exact ce înseamnă florar-decorator, dar bănuiesc că are legătură cu realizarea de decoraţiuni din flori. Nu am mai lucrat până acum, am stat acasă şi am avut grijă de copii. Iar acum mă gândesc dacă tot stau acasă, aş avea timp să fac astfel de produse hand-made. Nu are cum să îmi strice, chiar dacă nu o să profesez, măcar o să pot face pentru mine acasă decoraţiuni", a precizat, pentru MEDIAFAX, Maria Anghel, o casnică în vârstă de 40 de ani.
Celelalte cursuri vor debuta din toamnă, odată ce vor fi identificate firmele sau specialiştii care pot preda astfel de meserii.
Citeşte şi: BACALAUREAT 2017: Absolvenţii care n-au luat BAC-ul se pot angaja în domenii ca vânzări, logistică şi producţie. Care sunt cele mai bine plătite posturi
Citeşte şi: Închisorile ar putea fi obligate să trimită un raport social către ANOFM pentru deţinuţii care vor fi eliberaţi
Citeşte şi: VIDEO | Din ce în ce mai mulţi bucureşteni preferă mersul pe bicicletă. Pericolul din trafic
Citeşte şi: GALERIE FOTO | Coloană de maşini de peste un kilometru pe sensul de ieşire din ţară, la vama Cenad
Citeşte şi: Prinşi într-un lan de porumb din Arad: Şaisprezece migranţi irakieni, între care nouă copii, încercau să iasă ilegal din ţară
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: BACALAUREAT 2017: Absolvenţii care n-au luat BAC-ul se pot angaja în domenii ca vânzări, logistică şi producţie. Care sunt cele mai bine plătite posturi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe