- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (08.01.2014, 15:48)
- Departamentul Social - Mediafax
Deputatul PSD Vasile Gliga, judecat pentru că şi-a angajat soţia la Parlament
Deputatul PSD Vasile Gliga a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), pentru conflict de interese, fiind acuzat că şi-a angajat soţia la biroul său parlamentar, în perioada ianuarie 2009 - martie 2011.

Deputatul PSD Vasile Gliga, judecat pentru că şi-a angajat soţia la Parlament (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)
"Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Gliga Vasile Ghiorghe, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese", se arată într-un comunicat de miercuri remis MEDIAFAX de PICCJ.
Potrivit procurorilor, Vasile Gliga, în calitate de deputat, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă prin care soţia sa a fost angajată, în perioada ianuarie 2009 - martie 2011, în cadrul biroului său parlamentar, fiind remunerată din bugetul Camerei Deputaţilor.
Dosarul va fi judecat de instanţa supremă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Tot pentru conflict de interese a fost trimis în judecată şi deputatul PSD Florin Pâslaru, acuzat că şi-a angajat fiul la biroul său parlamentar, după cum a anunţat marţi PICCJ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe