Video #DIZGRAŢIAŢII Deţinut: Un cazier te condamnă pe viaţă. Aici eşti “pachet”, afară eşti condamnatul

,,Cum se vede lumea liberă când mă uit pe fereastră? Am fost afară, totuşi, am avut permisie. Total diferit faţă de ce e aici. Dar e greu şi afară, că mai stai şi te gândeşti <<când ies afară, ce fac eu când ies afată, pe poartă?!>>. Te uiţi parcă zici că eşti speriat. Nu ştii încotro s-o iei. Pentru că pur şi simplu nu ştii ce să faci. Unde să te duci? La muncă, ce muncă?! Vine o vârstă la care nu se mai poate, nu tu pensie, nu tu nimic. Nimic!”, spune Jean Stanciu, un bărbat de 37 de ani, închis la Penitenciarul Ploieşti.

El şi alţi câţiva deţinuţi au acceptat să vorbească despre condiţiile de după gratii, dar şi despre şansele de reabilitare pe care un puşcăriaş le are.

,,Odată ce ies pe acea uşă visez să plec la muncă, să nu mai ajung pe aicea! Altceva nu aş visa decât să plec la muncă, să îmi fac un loc al meu şi să am familia aproape. Atât! Pentru o persoană care a stat în detenţie e greu, în primul rând când ajungi să te angajezi îţi cere cazierul. Şi te vede că ai fost la puşcărie - nu avem locuri pentru tine. În ţară la noi nu văd ca să te angajeze. Şi dacă te angajezi, cât o să îţi dea? 14 milioane jumătate, cât e salariul minim. N-ai ce să faci cu 14 milioane jumătate, pentru că, în primul rând îţi trebuie, dacă eşti la distanţă, transport, mai e mâncarea, mai şi fumezi, nu te descurci, niciodată”, spune Jean.

Este închis la Penitenciarul cu regim semi-deschis Ploieşti, la secţia exterioară din Movila Vulpii, unde are voie să iasă la muncă în fiecare zi, dacă ar unde. Doar primăvara şi toamna iese aproape în fiecare zi, la muncile câmpului, astfel că la fiecare patru zile muncite se consider cinci din pedeapsă executate. În plus, a participat la cursuri de pregătire în domeniul construcţiilor şi agricultură, dar acum se întreabă la ce îi vor folosi calificările obţinute.

,,Sistemul acesta de reabilitare te sprijină până la un punct, până când ieşi pe uşa penitenciarului. Te ajută programele, dar te ajută numai aicea, nu şi afară. Că îţi iei calificare aici, am ieşit, dar când e să mă duc cu calificarea se uită şi îmi cere cazierul. Vede condamnarea şi zice <<A, nu! Nu merge!>> Cam pe viaţă rămâi aşa… Condamnat pe viaţă rămâi în România”, spune Jean.

Între patru pereţi, omul a ajuns la concluzia că singura lui şansă este străinătate. De cazier nu va scăpa niciodată, dar vrea să fie privit ca orice om din mulţime şi nu ca cel care are scris pe frunte “deţinut”.

Din colţul opus al celulei, Ionuţ Ivan, ajuns de mai puţin de o zi la Penitenciarul Ploieşti, spune că un cazier te condamnă de două ori. La doar 24 de ani se află la cea de-a doua condamnare, după ce prima dată a fost închis pentru furt, iar acum pentru tentativă la viol. Doar prima faptă şi-o recunoaşte.

,,Am fost necredibil în faţa instanţei. Abia mă eliberasem, de două luni. Am stat în arest preventiv aproape un an pentru complicitate la furt, iar pe baza declaraţiilor acestei fete am fost condamnat la doi ani de închisoare pentru tentative de viol, la care s-au adăugat ceilalţi doi ani jumătate de la condamnarea pentru furt, un an spor şi uite cum, de la 18-19 ani stau numai printre gratii”, povesteşte bărbatul.

A trecut prin cinci penitenciare, a fost închis alături de cei mai feroce criminali, dar şi de adolescenţi aflaţi la prima condamnare. Cunoaşte toate programele de reabilitare, dar nu crede că puşcăria din România, aşa cum este ea concepută, poate reabilita un deţinut.

,,Nu prea aş vedea sistemul penitenciar din România un loc unde să fii reabilitat. Pentru că asta e România, trebuie să existe ceva care să te întărâte, să îţi faci raport, nu ai cum să nu. Sau, în cel mai rău caz, vine fără să vrei, pe amânare. Mi-a venit amânare pe motiv că nu mă cunoaşte penitenciarul. Păi ce vrei să fac, rapoarte, ce vrei Păi dacă eu am făcut 10 ani de puşcărie, mai îmi dai tu amânare trei luni, crezi că mă reabilitez în alea trei luni? Nu aş crede! Întreabă pe oricine, dacă stă 10 ani aici, crezi că dacă îi dă amânare trei luni, se reabilitează în alea trei luni?! Nu m-am reabilitat în ăştia 10 ani, mă reabilitez în alea trei luni? Eu nu aş vedea chestia asta. Mai rău mă înrăieşti, că din alea trei, îmi mai dai trei, îmi mai dai şase şi m-ai adus la termen, iar când ajung la liberare încep să înjur pe toată lumea. Pentru că asta e chestia, o iei razna psihic, nu mai gândeşti, nu te mai abţii, nu te mai controlezi, nu mai poţi călca frumos cum ai călcat până atunci”, explică Ionuţ, în timp ce din mâini gesticulează din ce în ce mai des.

Cât despre cum sunt priviţi după gratii...”noi nu suntem oameni aici, suntem colete”.

,,Statul român nu te respectă. Suntem trataţi foarte rău. Ultima oară când am fost pe cursă (n.r. transportaţi de la penitenciar la instanţă), am fost colete, pachete, nu ştiu cum. Noi nu suntem numiţi oameni, suntem numiţi colete, pachete, nu suntem oameni. Şi, totuşi, suntem oameni. Nu doar aici, ci în toate penitenciarele din ţară suntem numiţi colete, pachete, du-te ia pachetul, du-te ia coletul, ca şi cum am fi nişte saci de cartofi, ia-i, du-i, aruncă-i. Te întristează numai când auzi anumite vorbe”.

Aflat pentru prima dată în spatele gratiilor, Florin Licioiu crede că în penitenciar principala problemă nu o reprezintă nic deţinuţii, nici gardienii, nici măcar condiţiile, ci eliberarea condiţionată amânată de judecători la nesfârşit.

,,Sunt oameni care au atâţia ani pe aici şi ajunge în comisie, îl pune liber comisia penitenciarului, ajunge în instanţă şi îi dă 10 luni, şapte luni, şase luni amânare. Asta e principala problemă pentru supra-aglomerare. Cum să îi mai dai tu lu' X, de exemplu, o amânare de şapte luni, când poate nu s-a reeducat în atâţia ani, sau s-a reeducat în atâţia ani de detenţie?! Astea te înrăiesc, cu adevărat", spune Florin, condamnat fiindcă a condus o camionetă neînmatriculată, şi fără permis auto.

El ar fi vrut să înveţe, cât a stat în penitenciar, mecanică auto, sau chiar să facă o şcoală de şoferi pentru a putea conduce legal când se va elibera, dar spune că în detenţie nu poţi învăţa decât cum să îţi porţi de grijă şi cum să supravieţuieşti.

Majoritatea penitenciarelor desfăşoară cursuri de specializare în diverse meserii, precum dulgher, fierar, lăcătuş sau cofetar şi oferă o diplomă, sau chiar un atestat. Problema e că foarte puţini angajatori oferă o slujbă unui fost puşcăriaş, indiferent câte diplome are şi cât de bine pregătit este. Nici statul nu se interesează de soarta celui care vrea să se reintegreze, nu îi oferă niciun sprijin şi nici angajatorii nu au parte de facilităţi, aşa cum se întâmplă în cazul firmelor care încheie contracte cu penitenciarele.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor oferă posibilitatea încheierii unor contracte de prestări servicii, având ca obiect folosirea la muncă, în condiţii avantajoase, a unor persoane private de libertate. Astfel, companiile sunt scutite de obligaţiile de plată la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate şi fondul de şomaj. Salariul pe care angajatorul îl va plăti deţinuţilor este negociabil, în funcţie de complexitatea lucrărilor efectuate, dar în cele mai multe cazuri se plăteşte salariul minim pe economie. Folosirea la muncă a persoanelor private de libertate nu implică încheierea unor contracte cu acestea, ci doar încheierea unui contract de prestări servicii între beneficiar şi directorul penitenciarului, iar la cerere, activitatea se poate întrerupe temporar, fără vreo penalizare.

Pentru deţinuţi, avantajul de a participa la aceste activităţi constă în câştigarea de zile libere, posibilitatea obţinerii unui atestat de calificare, şi a 40% din banii plătiţi de angajator pentru munca depusă.

În momentul de faţă, datele oferite de Administraţia Naţională a Penitenciarelor arată că peste 40% dintre deţinuţi revin după gratii.

“Nu există nicio garanţie că un om care a comis o infracţiune nu o va mai face încă o dată. Putem astăzi doar să discutăm despre statistici. O statistică ne arată că în penitenciar sunt circa 40/45%dintre cei condamnaţi anterior care au mai comis infracţiuni”, adică recidivişti, a declarat la finalul lunii ianuarie Marius Vulpe, directorul Administraţiei Penitenciarelor.

Nu există însă un studiu clar legat de cauza care stă la baza acestei statistici negre şi dacă programele de reabilitare de după gratii sau stimularea angajatorilor ar putea schimba stituaţia.

Citeşte şi: Dosar penal, după ce o fetiţă de 3 ani ar fi fost omorâtă în bătaie de unchiul său

Citeşte şi: FOTO Un bărbat a murit şi alte cinci persoane au fost rănite în Olt, în urma unui accident rutier pe DN 6

Citeşte şi: GALERIE FOTO 30 de salvatori au simulat o avalanşă la Rânca, într-o zonă cu zăpadă de circa 70 de centimetri

Citeşte şi: Poliţia Braşov a deschis dosar penal în cazul învăţătoarei care i-a numit pe copii „gunoaie”

Citeşte şi: Fostul director al AJOFM Tulcea, condamnat la 5 ani de închisoare şi la plata unui prejudiciu