DNA: Ministrul Şereş este cercetat de DIICOT, nu de procurorii anticorupţie

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) precizează, miercuri, că dosarul privindu-l pe fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş este intrumentat de către DIICOT, respingând astfel criticile aduse procurorilor anticorupţie de către unii parlamentari în legătură cu acest caz.

Urmărește
42 afișări
Imaginea articolului DNA: Ministrul Şereş este cercetat de DIICOT, nu de procurorii anticorupţie

DNA: Ministrul Şereş este cercetat de DIICOT, nu de procurorii anticorupţie

"Ca urmare a unor declaraţii publice făcute în cursul zilei de 26 august 2008 de unii membri ai Parlamentului care au ridicat o serie de obiecţii şi au formulat critici la adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie în legătură cu instrumentarea celor două dosare pentru care Senatul a decis să ceară urmărirea penală împotriva fostului ministru al Economiei şi Comerţului, Ioan Codruţ Şereş", Biroul de presă al DNA precizează, într-un comunicat, faptul că niciunul dintre aceste dosare nu este instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Ambele dosare se află pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

DNA arată că numai dosarul în care Senatul a decis să ceară urmărirea penală împotriva ministrului Muncii Familiei şi Egalităţii de Şanse, Nicolae Paul Anton Păcuraru, este instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În 24 septembrie 2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Codruţa Kovesi, a solicitat, în două cauze, preşedintelui României învestirea Comisiei Speciale pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiunii de către membrii Guvernului, referitor la Şereş Ioan Codruţ, fost Ministru al Economiei şi Comerţului.

În primul dosar, numărul 147/D/P/2007, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), se efectuează cercetări faţă de Zsolt Nagy şi Şereş Ioan Codruţ sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trădare prin transmitere de secrete şi constituirea unui grup infracţional organizat care acţionează în mod coordonat în scopul divulgării secretului economic.

La data de 5 decembrie 2006, procurorul general a adresat o cerere similară, dar Comisia special instituită s-a desesizat întrucât Şereş Ioan Codruţ nu mai avea calitatea de ministru. Prin Decizia 665 din 5 iulie 2007 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. 2 şi 3 din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, motiv pentru care procedura specială de cercetare a miniştrilor care au comis infracţiuni în exerciţiul funcţiei lor se aplică şi foştilor membri ai Guvernului.

În cel de-al doilea dosar, numărul151/D/P/2005 al DIICOT se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de subminare a economiei naţionale şi sprijinire a unei grupări infracţionale, de către Şereş Ioan Codruţ, în cauză fiind dispusă începerea urmăririi penale faţă de mai multe persoane cu rol decizional în cadrul SC Hidroelectrica SA, procurorul general solicitând şi-n această cauză aviz de cercetare.

Tot în 24 septembrie 2007, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, l-a sesizat pe preşedintele României pentru ca acesta să ceară urmărirea penală faţă de Nicolae Paul Anton Păcuraru, ministrul Muncii Familiei şi Egalităţii de Şanse, pentru luare de mită în dosarul nr. 239/P/2007.

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, ar fi fost înregistrat când l-a rugat pe liderul PNL Gorj, Ilie Morega, să intervină la directorii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia şi ai complexurilor Turceni şi Rovinari pentru ca societatea fiului său, Intratest, să obţină contracte, potrivit procurorilor anticorupţie.

Ministrul Păcuraru preciza că într-o convorbire cu fiul său liderul liberal din Gorj s-ar fi oferit să-l ajute pe acesta în legătură cu un contract. Fiul ministrului, Mihnea Păcuraru, ar fi refuzat politicos oferta, anunţându-l pe Morega că respectivul contract a fost câştigat deja la licitaţie. Păcuraru a refuzat să dezvăluie valoarea contractelor obţinute în Gorj de firma fiului său, precizând că singurii bani încasaţi au fost pentru "şcolarizarea a 45 de persoane".

Potrivit lui Păcuraru, unele dintre cursurile atribuite prin licitaţii "absolut corecte" fiului său nici nu s-ar mai fi ţinut, fiind amânate din cauza suspiciunilor de corupţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici