Cei doi oameni ai străzii aveau un adăpost improvizat unde dormeau în fiecare noapte, situaţia fiind cunoscută de locatarii din zonă.
Vineri dimineaţa, la ora 3, o persoană a sunat la 112 să anunţe incendierea celor doi oameni.
„Este dosarul înregistrat la noi la Parchet. Procurorul şi poliţiştii sunt pe teren în acest moment. Este urmărirea penală începuta în rem, pentru o tentativă de omor calificat. Se strâng probe. Se vor viziona acele casete de pe camerele de luat vederi. Deocamdată nu avem persoana identificată. Sunt două victime internate în spital”, a declarat Liliana Istrate, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Una dintre victime, în vârstă de 49 de ani, este în stare mai gravă şi are arsuri pe 75 % din corp, iar celalaltă, de 59 de ani, are răni mai puţine, pe picioare şi pe mâna dreaptă.
Ambele victime au fost internate la Secţia de Arşi a Spitalului de Urgenţă Galaţi.