Accidentul a avut loc pe o trecere de pietoni din zona Colegiului Naţional „Gheorghe Chiţu” din Craiova, unde fetele urmau să susţină simularea examenului de Bacalaureat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cele două eleve, în vârstă de 18 ani, au fost lovite în plin de un taximetru.
După accident, şoferul s-a oferit să le ducă la spital.
Elevele susţin că taximetristul ar fi încercat să le ofere bani pentru a nu anunţa Poliţia.
„A zis că ne ajută, iar apoi a încercat să ne dea câte 100 de lei”, a declarat una dintre eleve. Poliţia urmează să verifice acest aspect şi, între timp, a deschis un dosar de cercetare penală.
„S-a întocmit dosar de cercetare pentru vătămare corporală din culpă. Şoferului, în vârstă de 39 ani, din Craiova, i-a fost reţinut permisul de conducere până la finalizarea cercetărilor”, a declarat Amelia Barbu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
Elevele nu au fost grav rănite.
Accidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale unui hotel din zonă.