DOSARUL REŢETELOR FALSE: O farmacistă coordonatoare de la Dona cerea insistent complicilor să şteargă urmele faptelor sale - INTERCEPTĂRI

O farmacistă coordonatoare de la Dona a telefonat mai multor persoane, după declanşarea percheziţiilor făcute în dosarul reţetelor false, cerându-le să arunce cărţi de vizită ale medicilor cu care luase contact şi menţionând că şi-a dus calculatorul să îi fie şterse din el toate datele.

Urmărește
3405 afișări
Imaginea articolului DOSARUL REŢETELOR FALSE: O farmacistă coordonatoare de la Dona cerea insistent complicilor să şteargă urmele faptelor sale - INTERCEPTĂRI

DOSARUL REŢETELOR FALSE: O farmacistă coordonatoare de la Dona cerea insistent complicilor să şteargă urmele faptelor sale (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti arată, în referatul cu propunerea arestării preventive a 12 persoane din dosar, că una dintre farmacistele coordonatoare ale lanţului Dona, Claudia Şerban, a încercat să acopere, în mod ilegal, urmele faptelor sale.

Farmacista, notează anchetatorii, a discutat cu mai multe persoane după 21 martie, dată când au fost demarate primele percheziţii în acest caz, despre cum să procedeze să-şi ascundă urmele faptelor.

Concret, arată anchetatorii în documentul citat, Şerban a dat numeroase telefoane după demararea percheziţiilor, mai multor persoane cărora le-a cerut să ascundă orice dovadă ar fi putut fi folosită împotriva ei.

Astfel, se arată în referat, Claudia Şerban l-a sunat pe Dan Şerban, căruia i-a cerut să "rupă" şi să arunce la gunoi "cărţi" ale medicilor cu care ea a luat contact pentru stabilirea afacerilor cu reţete.

"Claudia Şerban: Dan, te rog frumos, să iei toate cărţi, tot ce ţi-am lăsat! Le rupi şi mi le arunci în coşul de gunoi! Te rog, important e, deci e Procuratura, e dezastru, s-au luat toate serverele, nu am... am ieşit, nu am avut voie să mă duc nicăieri, deci aruncă-mi toate alea!

(...)

Claudia Şerban: Nu ştiu, sunt terminată, m-am blocat, m-am dus să-mi şteargă cineva tot ce aveam în calculator, am stat şase ore, nu mai pot, sunt terminată".

Totodată, arată procurorii, ea a sunat şi la Ermina Negulescu, farmacistă la una din reprezentanţele Dona din Capitală, căreia i-a cerut să facă o "curăţenie totală" şi să "arunce toate telefoanele, tot".

"Claudia Şerban: Ermina, curăţenie totală, că e şi în 1 Mai, total! Să nu ai nimic în neregulă. Nimeni nu răspunde pentru noi, ai înţeles?

Ermina Negulescu: Da, bine!

Claudia Şerban: Hai, te rog! Absolut tot, deci toate agendele, toate telefoanele aruncate, toate hârtiile cu medici!".

Procurorii redau şi o altă discuţie a Claudiei Şerban, în care aceasta arăta că vrea să meargă cu laptopul la "un cunoscut" care să "îl cureţe" de informaţii compromiţătoare vizate de procurori în ancheta lor privind eliberarea de reţete false.

"Şerban Claudia: Bună, Dalia! Claudia sunt! Te-a sunat Mihnea?

Dalia: Da!

Şerban Claudia: Ai grijă!

Dalia: E şi la tine?

Şerban Claudia: Da! Nu mai pot, sunt terminată Dalia! Deci mă legau! Exact înainte să plec de acasă, mă duceam către Delfinului cu tot ce aveam din contabilitate! Dacă nu mă suna Adriana până să plec, eram terminată, nu mai pot!

Dalia: Gata, hai linişteşte-te, linişteşte-te!

Şerban Claudia: Da, dar mă enervează... că cretinul ăsta de Năstăsescu, nu ne şterge ce avem din servere direct!

(...)

Şerban Claudia: Eu mă duc să mă întâlnesc cu cineva să văd dacă poate să se uite în laptopul meu, dacă nu o să rezolv! Nu ştiu şi i-am zis lui Mihnea să se întâlnească cu noi după amiază, să ne întâlnim toţi şi să stabilim, frate, ce facem, că e grav, deci îţi dai seama. M-a sunat Mihnea după aia şi mi-a spus că a fost în Ghencea, că a luat serverul de la... că vine Procuratura ia serverul central din sediu, ia serverul din Ghencea şi probabil va lua serverele din farmaciile în care s-au dus! La mine a fost în Delfinului!

(...)

Dalia: Vai de capul meu... dar eu nu înţeleg de ce s-au dus în Delfinului? Ai ceva nemaipomenit?

Şerban Claudia: Păi da, nu e oncologia?

Dalia. Am înţeles. Am înţeles. Vai de capul meu.

Şerban Claudia: Deci ai şi tu grijă, să nu le zică! Nu mai se duce nicăieri astăzi pe pe teren, să avem stocurile, nu ştiu ce să zic, eu sper să ne cheme diseară la firmă şi să vorbim!

(...)".

Dintr-o altă discuţie a Claudiei Şerban, redată de anchetatori în referatul cu propunerea arestării preventive, reiese că aceasta era conştientă de ilegalitatea faptelor sale.

"Şerban Claudia: Am vorbit cu acesta, ne vedem la 7, îi spun absolut tot?

Alina: Da, măi, păi e confidenţial, dar i-ai spus din partea cui suni, da?

Şerban Claudia: Adică nu ştiu dacă e cazul să-i mai repet, i-am din spus din partea cui şi m-a întrebat la adresă şi am zis îmi pare rău, da' chiar nu am mai stat să-mi dea şi adresa. Dar pot să-i spun de fazele cu medicii? Ilegale?

Alina: Da, mă, da, păi sunt confidenţiale astea şi trebuie să te înveţe cum să te comporţi, acum vezi ce te întreabă el".

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au dispus, în cursul lunii octombrie, începerea urmăririi penale faţă de 22 de persoane, medici şi farmacişti, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, luare de mită, dare mită şi spălare de bani.

În dosarul eliberării de reţete false, în care medici şi farmacişti din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice sunt acuzaţi că au fraudat bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete false şi au produs astfel un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au emis, marţi, ordonanţe de reţinere pentru 13 inculpaţi, ulterior cerând instanţei arestarea a 12 dintre aceştia - Wychy-Nessy Prioteasa-Constantinescu, Adriana Liliana Craina, Geta Vecserdi, Mihaela Munteanu, Cristina Daniela Sescu, Gabriel Sescu, Laurenţiu-Aurelian Sescu, Maria Mirabela Sescu, Sorin Gelu Pătraşcu, Mirela Gabriela Mihai, Anca Mihaela Solomon şi Claudia Elena Şerban, s-a arătat într-un comunicat al Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri noapte, arestarea preventivă a nouă persoane dintre cele reţinute în dosarul eliberării de reţete false, în cazul altor trei fiind dispusă interdicţie de a părăsi localitatea.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că printre persoanele reţinute sunt mai mulţi şefi de farmacii din lanţul Dona, un medic psihiatru şi administratori ai unor firme.

Potrivit procurorilor, medicii şi farmaciştii din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice au fraudat bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete false, producând un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei.

Medicii acuzaţi că falsificau reţete prescriau tratamente pe numele unor pacienţi care nu fuseseră consultaţi, apoi le trimiteau unor farmacişti din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice, în baza unor înţelegeri, care falsificau semnăturile beneficiarilor şi le decontau la CNAS, banii fiind spălaţi prin introducerea într-un circuit comercial licit.

Farmacia realiza astfel un profit, întrucât primea de la Casa de Asigurări de Sănătate valoarea decontată a medicamentelor, fără ca acestea să iasă fizic din stoc.

Totodată, farmaciştii implicaţi obţineau un profit personal deoarece, crescând în mod artificial vânzările, obţineau prime în plus faţă de salariu, susţin procurorii.

La rândul lor, medicii primeau, de regulă la sfârşitul fiecărei luni, sume de bani sau bunuri în valoare de 3%, uneori până la 5%, din valoarea totală a reţetelor false eliberate.

Un alt mod de operare consta în aceea că medicul prescria reţete cu acoperire într-o situaţie reală, în urma consultării reale a pacienţilor.

"Ulterior, în baza unei înţelegeri prealabile cu farmacistul şi prin încălcarea normelor deontologice privind exercitarea atribuţiilor de medic, fie determina pacientul să prezinte reţeta la o anumită farmacie, direcţionându-l acolo în vederea ridicării medicamentelor numai din această farmacie, şi nu dintr-o farmacie concurentă, fie nu înmâna reţeta pacientului, ci direct farmacistului, pentru a se asigura că reţeta nu este prezentată în altă parte, iar ulterior dădea medicamentele ridicate din farmacie pacientului", au precizat procurorii.

Şi în aceste cazuri, medicii primeau lunar bani sau bunuri în valoare de 3-5% din valoarea totală a reţetelor false eliberate.

Peste 4.000 de reţete false au fost eliberate de medicii acuzaţi de corupţie şi înşelăciune pe numele unor pacienţi care nu au fost consultaţi şi nici un au solicitat vreun tratament, unii dintre "beneficiarii" tratamentelor administrate de aceştia fiind persoane decedate. Procurorii care instrumentează ancheta în cazul eliberării reţetelor false au descoperit că medicii cercetaţi în acest caz au întocmit peste 4.000 de astfel de reţete, au declarat oficiali din Parchetul Capitalei.

În acest dosar, din luna martie 2012 până în prezent au fost audiate peste 700 de persoane în numele cărora au fost emise reţete, au precizat procurorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici