Editorial CTP: Mă-ta are cratimă
Sutele de mii de tineri care au picat bacul în ultimii ani configurează o „bulă” socială cu un potenţial de proporţii al răului. Cea mai mare parte dintre nereuşiţi pur şi simplu n-au vrut să înveţe, fiind, potrivit propriilor declaraţii, prea ocupaţi cu distracţia.
Editorial CTP: Mă-ta are cratimă (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Literatura, gramatica, matematica sau istoria li se par acestor viitori cetăţeni de nădejde ai patriei noastre nişte aiureli, obositoare şi inutile.
Cultura nu mai reprezintă o valoare în societatea românească. A reprezentat, în comunism, fie ca instrument de propagandă, fie ca formă de rezistenţă, fie ca modalitate de îmbunătăţire a omului în singurătatea nopţii totalitare. În postcomunismul românesc, cultura-propagandă şi cultura-rezistenţă practic au dispărut, iar acum cultura sufletului bun a ajuns în faza descompunerii accelerate.
Cultura sufletului bun e dincolo de acel pragmatic şi imediat „ai carte, ai parte”.
Cineva care l-a citit cu adevărat pe Eminescu, un spectator al pieselor lui Shakespeare şi Caragiale, un cunoscător al lui Don Quijote şi al Ţiganiadei lui Budai-Deleanu, un om care a ascultat măcar o dată în viaţă Mozart, Verdi sau Bach nu are doar o minte mobilată.
Geometria, structurile algebrice, limita, asimptota, derivata nu dezvoltă doar capacitatea de a raţiona.
A înţelege principiile mecanicii şi termodinamicii înseamnă mai mult decât a şti cum funcţionează un motor şi cum se învârte Universul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Şefa FMI: Ameninţarea tarifelor impuse de Trump sporeşte incertitudinea economică globală
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
-
Câţi bani a produs Arena Naţională în 2024. Au fost 28 de meciuri şi 3 concerte
Citeşte mai departe pe www.gandul.info
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO