Elevii bucureşteni au avut 1,4 milioane de absenţe în septembrie-octombrie, peste 60% nemotivate
Elevii bucureşteni au avut în lunile septembrie şi octombrie peste 1,4 milioane de absenţe, dintre care mai bine de 60 la sută sunt nemotivate, liceeni din clasele a XI-a şi a XII-a fiind cei care au lipsit cel mai mult.
Elevii bucureşteni au avut 1,4 milioane de absenţe în septembrie-octombrie, peste 60% nemotivate (Imagine: Mediafax Foto)
"În primele două luni ale anului şcolar 2011-2012 a fost înregistrat un număr însemnat de absenţe, în special în clasele a XI-a şi a XII-a. Este vorba despre 1.408167 de absenţe în lunile septembrie şi octombrie, dintre care 537.185 au fost motivate", a declarat, joi, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu.
Astfel, în luna septembrie au fost înregistrate 379.167 de absenţe, dintre care 121.185 motivate. Cele mai multe au fost în liceu, respectiv 251.000, dintre acestea 80.000 fiind în învăţământul de zi. La învăţământul seral şi fără frecvenţă au fost 206.111 absenţe, dintre care 3.801 motivate.
În luna octombrie au fost înregistrate 1.029.000 de absenţe, dintre care 416.000 motivate. În învăţământul liceal de zi au fost 698.650 de absenţe, dintre care 294.000 motivate. De asemenea, în învăţământul seral şi fără frecvenţă au fost 71.672 absenţe, doar 13.782 motivate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Marian Banu a spus că se poate vorbi de un număr îngrijorător de absenţe, precizând că, potrivit regulamentului şcolar, la 20 de absenţe elevii pot primi preaviz de exmatriculare. Numărul mare de absenţe poate fi sancţionat şi prin scăderea notei la purtare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO