EXCLUSIV - ÎNREGISTRĂRI DNA: Judecătoarea David îi spunea mituitorului că suma pretinsă nu e mare

Judecătoarea Maria David, arestată pentru două fapte de trafic de influenţă, vorbea cu omul de afaceri Petru Blanda şi cu şoferul acestuia despre sumele de bani pe care Blanda trebuia să i le dea sau i le-a dat pentru intervenţiile ei la colegi magistraţi ce urmau să îl favorizeze, potrivit ICCJ.

Urmărește
970 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV - ÎNREGISTRĂRI DNA: Judecătoarea David îi spunea mituitorului că suma pretinsă nu e mare

Maria David (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Judecătoarea Maria David de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este acuzată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de două fapte de trafic de influenţă, una petrecută în noiembrie- decembrie 2009, iar alta în perioada lunii ianuarie 2012.

Fapta din 2009 se referă la primirea de către judecătoare a sumei de 200.000 de euro pentru rezolvarea favorabilă a unei contestaţii în anulare făcută de o societate comercială ce avea calitatea de parte responsabilă civilmente.

Acea acţiune a fost admisă în favoarea omului de afaceri Petru Blanda - denunţătorul judecătoarei - instanţa supremă arătând în motivarea deciziei prin care a arestat-o pe Maria David, că acea faptă reiese din pasaje semnificative ale discuţiei interceptată autorizat în condiţiile legii în mediu ambiental purtată între denunţător şi judecătoare în 21 februarie 2012, în restaurantul "Casa Românească" din oraşul Otopeni:

"Blanda Petru: E mare? E mare suma?

David Maria: Nu, nu e.

Blanda Petru: Cât, cât e?

David Maria.: Cam pe jumătate cât prima.

Blanda Petru: Adică o sută de mii?

David Maria: Păi, nu ştiu cât, nu îmi mai amintesc...

Blanda Petru: Cât?

David Maria: Nu îmi mai amintesc. Vă scriu eu, vă scriu eu... că mi-a...

Blanda Petru: Aha, da, îmi zici tu, cum zici aşa facem".

Înalta Curte de Casaţie arată în motivarea arestării că "decisive şi chiar cu titlu de cvasimărturisire a inculpatei Maria David sunt susţinerile acesteia făcute faţă de martorul Marin Pahonţu (şoferul lui Blanda-n.r.), dintre care unele în prezenţa fiului său B.D. în dialogul interceptat în condiţiile legii, purtat în mediu ambiental, la în 28 februarie, în apropierea Hotelului Intercontinental din Bucureşti:

"David Maria: Dar ce se întâmplă păi, ce el vorbeşte de trecut. Păi, ce-ar fi dacă acu’ să fie iar liber!

Pahonţu Marian: Problema lor.

David Maria: Iar...

Pahonţu Marian: ...(oftează)... Unde mergem?

David Maria: Păi, Marian nu, că eu îl aştept pe Bogdan, trebuie să vină şi el...

Pahonţu Marian: Deci, asta eu i-am explicat încă o dată...

David Maria: Da.

Pahonţu Marian: Cum s-a dus sacoşa.

David Maria: A! I-ai spus?

Pahonţu Marian: I-am zis, i-am zis!

David Maria: Da, da.

Pahonţu Marian: Zic «Împreună cu ea ne-am dus la Ploieşti», i-am zis că acolo…

David Maria: Aşa! Şi eu…

Pahonţu Marian: Am primit…

David Maria: N-am intrat, da’ în restaurant…

Pahonţu Marian: Exact.

David Maria: Da.

Pahonţu Marian: S-a dat telefon şi acolo a zis să lăsăm, acolo am lăsat.

David Maria: Da’ normal, noi am plecat fără...

Pahonţu Marian: Păi, da, da! Fără sacoşă.

David Maria: Fără! Doamne, Doamne!

Pahonţu Marian: Asta e!".

Potrivit DNA, în perioada noiembrie - decembrie 2009, judecătoarea Maria David a pretins şi primit de la un denunţător, în trei tranşe, prin intermediar, suma de 200.000 euro. În schimbul banilor, Maria David a promis că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea unui dosar al Curţii de Apel Ploieşti, astfel încât aceştia să admită o contestaţie în anulare, să desfiinţeze hotărârea iniţială de condamnare a denunţătorului şi să pronunţe o hotărâre de achitare a acestuia. Iniţial, denunţătorul fusese condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare cu executare pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală.

La data de 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a admis în principiu contestaţia în anulare formulată în dosarul respectiv şi a dispus suspendarea deciziei iniţiale de condamnare pronunţată de aceeaşi instanţă, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare.

În luna ianuarie, Maria David i-ar fi promis aceluiaşi denunţător că, în schimbul unor sume de bani pe care i le va preciza ulterior, va interveni pe lângă judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti, astfel încât aceştia să pronunţe o soluţie favorabilă acestuia într-un dosar având ca obiect recursul declarat de acesta împotriva unei sentinţe penale prin care Judecătoria Târgovişte îi respinsese o cerere de revizuire. Cererea de revizuire fusese formulată împotriva aceleiaşi decizii penale prin care denunţătorul fusese condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare cu executare pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală. În perioada ianuarie-februarie 2012, Maria David a primit de la denunţător, în mod repetat, suma totală de 4.000 euro şi 3.800 lei.

În 21 februarie, Maria David i-a mai pretins denunţătorului 110.000 de euro, spunându-i că îi va remite judecătorilor pentru a rezolva favorabil doar "prima etapă", respectiv admiterea recursului, admiterea cererii de revizuire şi rejudecarea acesteia, urmând ca pentru etapa a doua, constând în anularea hotărârii prin care a fost condamnat, să-i dea o altă sumă de bani al cărei cuantum i-l va preciza.

La termenul din 27 februarie, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat recursul declarat de denunţător împotriva sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Târgovişte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici