Firmele vor putea deduce 1500 de lei din impozit pentru educaţia timpurie a copiilor angajaţilor. Proiectul merge la promulgare

Companiile vor beneficia de credit fiscal atunci când plătesc serviciile de educaţie timpurie pentru copiii angajaţilor, într-un cuantum de cel mult 1500 lei pe lună, anunţă viceliderul deputaţilor UDMR, Szabó Ödön, după ce proiectul de lege al UDMR a fost votat de deputaţi.

Urmărește
5688 afișări
Imaginea articolului Firmele vor putea deduce 1500 de lei din impozit pentru educaţia timpurie a copiilor angajaţilor. Proiectul merge la promulgare

Firmele vor putea deduce 1500 de lei din impozit pentru educaţia timpurie a copiilor angajaţilor. Proiectul merge la promulgare

„Legea introduce două modificări importante: creditul fiscal de 1.500 de lei pentru întreprinderi şi o reducere a bazei de impozitare pentru companii dacă acestea investesc în învăţământul dual liceal sau universitar. Acesta din urmă înseamnă că firmele pot deduce din baza lor de impozitare şi costurile formării practice în cadrul companiilor, pe lângă educaţia teoretică, iar acest lucru îl pot face nu numai la nivelul învăţământului secundar, ci şi în cazul învăţământului universitar. Propunerea noastră se concentrează pe încurajarea agenţilor economici şi pe educaţia duală axată pe practică, ale cărei costuri pot fi, astfel, deduse din baza de impozitare”, subliniază într-un comunicat de presă viceliderul deputaţilor UDMR, Szabó Ödö

Potrivit legii elaborate de UDMR, companiile pot acoperi costurile educaţiei timpurii ale copiilor angajaţilor până la suma de 1.500 de lei pe lună.

„Un element important al legii este faptul că acest credit fiscal - în cazul educaţiei pentru creşă şi grădiniţă – poate fi aplicat nu numai impozitului pe venit, ci şi impozitului pe venitul personal, cotei TVA şi altor accize care trebuie plătite statului de companie. Noua reglementare este avantajoasă pentru operatorii economici, dar şi pentru stat deoarece încurajează mamele să se întoarcă la locul de muncă, iar cuantumul unei indemnizaţii de 85% pentru creşterea copilului este de aproximativ 1.800 de lei - calculat la valoarea unui salariu mediu -, însă, conform noii prevederi, statul va trebui să renunţe la un impozit de numai 1.500 de lei, pentru încurajarea educaţiei timpurii”, precizează UDMR.

”Un alt aspect care trebuie luat în considerare este că statul român nu poate asigura suficiente locuri în creşe şi grădiniţe pentru a satisface numărul mare de cereri, însă, datorită prevederilor favorabile oferite de noua lege, companiile şi corporaţiile mai mari îşi pot înfiinţa chiar propriile creşe, din aceste sume, dacă este necesar şi situaţia o impune”, adaugă Ödön.

Legea se află în curs de promulgare şi va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici