Baschetbalistul jefuit a postat, joi, pe pagina sa de socializare, noi informaţii despre hoţul care l-a lăsat fără 1.500 de euro şi 1.000 de lei.
„Obişnuieşte să se dea surdo-mut, sub pretextul ăsta intră în casă şi fură! S-a mai făcut o plângere la altă casă. Dacă-l vedeţi, sunaţi Poliţia!”, scrie sportivul.
Sportivul susţine că cealaltă persoană care l-a prins în casă pe hoţ l-a fotografiat şi l-a lăsat să plece, pe motiv că este persoană cu handicap.
Astfel, în baza imaginilor de pe camerele de supraveghere, dar mai ales în baza pozei care i-a fost pusă la dispoziţie de cealaltă persoană în casa căreia a intrat hoţul, sportivul speră ca acesta să fie identificat.
Miercuri, poliţiştii din Argeş au deschis un dosar penal pentru furt calificat, după ce baschetbalistul de la BCM U Piteşti, Adrian Tudor, a reclamat că un hoţ i-a pătruns în casă şi i-a furat banii din portofel. Camerele de supraveghere au surprins imagini cu făptaşul.
Adrian Tudor a povestit că se afla la etajul locuinţei sale din Piteşti, când un hoţ i-a pătruns în casă şi i-a sustras banii din portofel.
”Eram sus, mă îmbrăcam. Am coborât la două minute după ce hoţul a ieşit. Mi-am dat seama de asta după ce am văzut imaginile de pe camerele de supraveghere”, a scris sportivul pe pagina sa de socializare.
Sportivul de la BCM U Piteşti, care este şi component al echipei naţionale de baschet, a susţinut că i-au fost furaţi toţi banii din portofel: 1.500 de euro şi 1.000 de lei.
Potrivit imaginilor surprinse pe camerele de supraveghere, hoţul şchiopăta.