- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fuia: Preţul la ouă scade în săptămânile următoare, găina e organism viu care produce în continuare
Ministrul Agriculturii consideră că majorarea preţului la ouă este generată de situaţia meteo şi de probleme pe lanţul de livrare din cauza noilor norme de îngrijire a păsărilor, dar speră că preţul va scădea în următoarele săptămâni, arătând că găina e "un organism viu" care face ouă în continuare.
Stelian Fuia (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax foto)
"Preţul la producător nu s-a schimbat la ouă. Săptămâna trecută s-au livrat de la producători 1,2 miliarde de ouă. Creşterea preţului pe piaţă este o conjunctură momentană, cauzată şi de situaţia meteo din ultimul timp, şi probabil că cei care fac comerţ şi ştiu că, dacă nu mai vin ouă din import acum, că este mai greu pentru că s-au impus noi norme de bunăstare la păsările ouătoare, că nu mai este o ofertă aşa de mare pe piaţă, probabil că au crescut preţul", a spus ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israelul a distrus o facilitate nucleară iraniană. Aceasta era considerată inactivă după închiderea oficială din 2003
-
Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022
-
Macron: Europa se îndreaptă spre un război tarifar cu SUA şi China
-
Industria criptomonedelor este în extaz după victoria lui Donald Trump. Bitcoin, la noi maxime istorice
El a explicat că scumpirea ouălor a apărut pe lanţul de livrare al acestora şi a precizat că va discuta cu oficialii Consiliului Concurenţei despre această problemă.
"Supermarketurile ajung uneori la marje de profit de 40% în cazul produselor alimentare, ca şi în cazul ouălor, probabil, mai mult decât câştigă producătorul. Un ou este acum 35 de bani la producător, iar pe piaţă este 1,1 lei. Diferenţa este o marjă pe care şi-o împart diferiţi participanţi la lanţul de livrare pe piaţă. Eu totuşi sper că, în săptămânile următoare, preţul la ouă va scădea şi piaţa se va regla", a adăugat Fuia.
Întrebat de jurnalişti care este motivul pentru care în unele supermarketuri nu mai pot fi găsite ouă, ministrul a susţinut că nu are informaţii în acest sens şi că pe piaţă trebuie să existe în continuare ouă deoarece găinile nu sunt "o fabrică pe care să o închizi".
"Dacă acum trei săptămâni aveam ouă, ar trebui să avem şi acum. Găina nu este o fabrică pe care să o închizi şi să nu mai facă ouă, este un organism viu care face ouă", a spus Fuia.
Ministerul a transmis anterior un comunicat în care arată că majorarea preţurilor ouălor nu a fost determinată de lipsa producţiei, ca urmare a schimbării sistemului de creştere a găinilor, şi nici de creşterea preţurilor de producător, fără să prezinte însă şi motivele evoluţiei preţurilor.
Instituţia a amintit totodată că sistemul de cuşti neîmbunătăţite nu mai poate fi utilizat, de la 1 martie, potrivit unei directive europene.
Potrivit patronatului din domeniul creşterii păsărilor, preţurile ouălor de găină au crescut cu 50% în această săptămână, ca urmare a intrării în vigoare a prevederii Uniunii Europene prin care crescătorii nu mai pot vinde ouă până nu modernizează cuştile găinilor. În aceste condiţii, oferta a scăzut puternic şi, în consecinţă, preţurile au crescut.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:33
Iranul sprijină Libanul în negocierile de încetare a focului şi caută să pună capăt „problemelor”
-
astăzi, 18:27
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 996. Scholz şi Putin au vorbit la telefon / Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului