- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (31.01.2019, 16:37)
- Nicolae Oprea
Gabriel Mutu îi dă replica Gabrielei Firea: Să se uite în oglindă, nu are ce pune pe foaie. Am ajuns să o implor să ne ajute
Primarul Sectorului 6 şi preşedinte al PSD Bucureşti, Gabriel Mutu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că primarul Gabriela Firea nu a realizat nimic notabil în doi ani şi jumătate de mandat. Mutu a explicat şi de unde s-a produs ruptura dintre el şi Gabriela Firea.
Urmărește
2496 afișări
Gabriel Mutu îi dă replica Gabrielei Firea: Să se uite în oglindă, nu are ce pune pe foaie. Am ajuns să o implor să ne ajute
După ce în şedinţa CGMB de joi Gabriela Firea l-a acuzat pe Gabriel Mutu că nu se ocupă de proiectele din sectorul 6, cel din urmă a reacţionat:
„Mesajul meu pentru doamna Firea este să se uite în oglindă, să nu mă acuze pe mine că nu-mi fac treaba ca primar. Eu ca primar am cu ce să mă mândresc în cei doi ani de mandat, dumneaei nu are ce trece pe foaie, doar promisiuni, pe care nu le-a onorat. La începutul şedinţei CGMB de azi (joi- n.r.), văzându-mă în sală, a anunţat prezenţa mea şi a pus o întrebare, respectiv dacă eu am venit să vorbim despre proiectul Prelungirea Ghencea, dar nu mi-a dat cuvântul. Eu o întreb acum pe ea, ce a făcut pentru acest proiect? Zi de zi am ajuns să o rog, să o implor ca acest poriect să fie deblocat. Dacă discutăm despre proiectul de penetraţie de la Ciurel, este aceeaşi poveste. La Ciurel discutăm despre zeci de milioane de euro. Dar ea nici măcar de promisiuni mărunte nu s-a ţinut”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Gabriel Mutu.
Edilul Sectorului 6 - care joi a venit la CGMB să susţină un proiect de revocare a lui Aurelian Bădulescu din funcţia de viceprimar – mai precizează că primarul general nu şi-ar fi respectat promisiunile nici pentru două aparate medicale, care ar fi fost promise pentru un centru medical din Sectorul 6.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
După anunţul lui Bolojan, şi şeful Camerei Deputaţilor anunţă reducerea a peste 200 de posturi
-
Kremlinul dezinformează: Operaţiune militară fictivă la graniţa României cu Ucraina
-
Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
„Să vă dau exemple de lucruri mărunte de care nu s-a ţinut de cuvânt. Anul trecut, la inaugurarea unui centru medical, ea ne-a întrebat de ce mai avem nevoie la centul pe care ea îl considera superb, iar eu i-am spus că avem nevoie de un ecograf şi de un angiograf. De atunci, efectiv într-o bătaie de joc, m-a pus să trec prin toate direcţiile PMB, şi în final, la 1 decembrie 2018, să primesc răspuns că Primăria Capitalei nu poate investi în ce au făcut alţii. În schimb, dă milioane pentru tot felul de vouchere. Să spună concret ce a făcut ea pentru Sectorul 6”, mai susţine Mutu.
Întrebat de unde s-a produs ruptura dintre el şi Gabriela Firea, mai ales că în urmă cu un an cei doi erau împreună la aproape toate evenimentele importante organizate de Primăria Capitalei, Mutu răspunde: „Eu am susţinut-o şi mereu am fost în spatele ei. La fel au făcut şi ceilalţi primari, şi Daniel Florea, şi primarul sectorului 4, însă în timp nu am mai suportat. Păi cum să mai suport când eu nu am bani de asfaltare, iar ea dă milioane la nu ştiu ce start-upuri. Despre asta e vorba. Ea face lucruri doar de imagine”, a mai precizat Gabriel Mutu.
Citește pe alephnews.ro: Trump îl amenință pe Putin: „O putem rezolva pe calea ușoară … sau pe cea grea”. Cum vrea președintele să oprească războiul din Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: SCANDALUL APEI din Capitală: Sorina Pintea anunţă că nivelul concentraţiei de clor în apă se încadrează în limita admisă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe