Galaţi: Şapte persoane, reţinute miercuri dimineaţă pentru fraude bancare, au fost arestate
Cele şapte persoane reţinute, miercuri dimineaţă, sub acuzaţia de înşelăciune şi asociere la un grup infracţional după ce ar fi obţinut credite de la bănci prin intermediul unor persoane cu situaţie materială precară pe bază de documente falsificate au fost arestate preventiv de Tribunalul Galaţi.
Galaţi: Şapte persoane, reţinute miercuri dimineaţă pentru fraude bancare, au fost arestate (Imagine din arhiva Mediafax Foto)
"Tribunalul Galaţi a dispus arestarea preventivă a celor şapte inculpaţi pentru o perioadă de 29 de zile, până la data de 17 februarie 2010. Cele şapte persoane sunt acuzate de săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup organizat şi înşelăciune în formă organizată, pentru care sunt prevăzute pedeapse cu închisoarea între cinci şi 20 de ani", se arată într-un comunicat de presă al instanţei gălăţene.
Miercuri dimineaţă, poliţiştii gălăţeni au anunţat că au destructurat un grup infracţional organizat care folosea documente falsificate pentru obţinerea unor credite prin interpuşi.
DIICOT Galaţi a organizat 14 percheziţii care vizau 30 de persoane, iar în urma acţiunii au fost reţinute pe bază de ordonaţă şapte dintre aceste persoane. Acestea sunt acuzate că au folosit documente false pentru contractarea de credite, producând astfel prejudicii importante, potrivit reprezentanţilor DIICOT Galaţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Trump a primit sentința de „achitare necondiționată” în procesul „hush money”. Judecătorul Juan Merchan: „Funcția de Președinte e extraordinară, nu cel care ocupă funcția”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
"În această dimineaţă, am organizat 14 descinderi la domiciliile unor persoane despre care aveam informaţii că, din luna decembrie a anului 2006, au racolat peste 50 de persoane cu situaţie financiară precară, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, prin intermediul cărora au înfiinţat mai multe firme. Folosindu-se de documentele acestor firme, ei falsificau adeverinţe de salariu, contracte de muncă şi alte documente pe care le utilizau apoi pentru contractarea de credite. Desigur, aceştia nu mai returnau sumele respective producând astfel prejudicii importante", a declarat Cornel Mototolea, reprezentantul DIICOT Galaţi, care a precizat că acţiunile ilegale respective au provocat băncilor un prejudiciu de peste 1.000.000 de lei, 100.000 de euro şi 60.000 de franci eleveţieni.
Într-un comunicat de presă al IGPR se mai arată că persoanele acuzate de comiterea infracţiunilor au acţionat în localităţile Tecuci, Bârlad, Focşani, Galaţi, Constanţa, Adjud şi în Capitală. Ei au indus în eroare mai multe instituţii bancare obţinând credite în baza unor documente fictive sau falsificate. Totodată, s-a stabilit că suspecţii au prejudiciat mai multe societăţi comerciale prin folosirea de file cec fără acoperire.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO