- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (11.04.2013, 14:56)
- Alina Novaceanu
Guvernul Ponta, la prima asumare a răspunderii: Proiectul de Lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate
Guvernul îşi va angaja, miercuri, răspunderea în faţa Parlamentului asupra proiectului Legii privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, au decis Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Urmărește
818 afișări
Guvernul Ponta, la prima asumare a răspunderii: Proiectul de Lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, joi, după şedinţa Birourilor, că şedinţa comună pentru asumarea răspunderii Guvernului va avea loc miercuri, de la ora 11,00.
El a adăugat că până luni după-amiază grupurile parlamentare vor putea să depună amendamente la proiectul de lege, care, apoi, vor fi transmise Guvernului, iar şedinţa de plen reunit va fi miercuri.
Guvernul a avizat miercuri proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate şi a decis să trimită documentul la Parlament în vederea angajării răspunderii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Citeşte şi:
Guvernul a avizat despăgubirile pentru IMOBILE NAŢIONALIZATE şi începe angajarea răspunderii
La 20 martie, premierul a anunţat că Guvernul cere Curţii Europene a Drepturilor Omului acordul pentru prelungirea cu trei săptămâni a termenului în care trebuie adoptată noua Lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, astfel încât prevederile actului normativ să poată fi discutate în detaliu.
El a amintit că Executivul ar trebui să adopte noua lege până cel târziu la 12 aprilie şi a precizat că reprezentanţii Executivului vor merge la Strasbourg în luna aprilie pentru a discuta cu specialiştii Curţii Europene despre acest proiect, înainte ca documentul să fie aprobat.
Conform calendarului anunţat anterior de primul-ministru, proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate urma să fie adoptat de Guvern în şedinţa de miercuri, 20 martie, şi adoptat în Parlament, prin angajarea răspunderii Guvernului, la 26 martie. Amânarea dezbaterilor asupra proiectului a presupus însă amânarea adoptării şi angajării răspunderii, pentru o dată ulterioară.
Luni seara, premierul Ponta a anunţat că Guvernul a încheiat discuţiile cu specialiştii CEDO asupra proiectului de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate şi va decide, în şedinţa de miercuri, începerea procedurilor pentru angajarea răspunderii în Parlament.
Marţi, Liderul Bisericii Greco-Catolice din România, cardinalul Lucian Muresan, i-a cerut premierului Victor Ponta, printr-o scrisoare, să amâne asumarea răspunderii în privinţa legii proprietăţilor, pe motiv că Bisericile Romano-Catolică şi Greco-Catolică nu a fost consultate la elaborarea proiectului de act normativ.
Conform proiectului de lege pregătit de Guvern, foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 14% pe an din suma punctelor.
Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate, astfel încât suma totală să poată fi achitată într-un interval de şapte ani, calculat din 2017.
Foştii proprietari de imobile naţionalizate ale căror dosare au fost deja soluţionate vor primi despăgubiri în numerar în termen de cinci ani, nu de trei ani cum era prevăzut într-o variantă iniţială, începând cu ianuarie 2014, în tranşe anuale egale al căror cuantum nu poate fi sub 5.000 lei.
Proiectul include şi un capitol distinct cu reguli de impozitare, în care se arată că acordarea punctelor stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau al moştenitorilor legali sau testamentari ai acestuia precum şi realizarea creanţelor asupra statului român de către persoanele fizice respective prin valorificarea punctelor sub forma achiziţionării de imobile la licitaţia publică sau valorificarea punctelor în numerar nu generează venituri impozabile,, dar că, prin derogare de la prevederile Codului fiscal, veniturile obţinute de contribuabilii persoane fizice, persoane juridice şi orice alte entităţi, altele decât foşti proprietari, moştenitori legali sau testamentari ai acestora, din realizarea creanţelor asupra statului român prin valorificarea punctelor sub forma achiziţionării de imobile la licitaţia publică sau valorificarea punctelor în numerar, sunt venituri impozabile.
În cazul în care sunt realizate creanţe asupra statului român prin valorificarea punctelor sub forma achiziţionării de imobile la licitaţia publică, impozitul datorat se calculează, prin aplicarea unei cote de 85% asupra bazei impozabile. Baza impozabilă reprezintă diferenţa dintre valoarea punctelor acordate şi preţul plătit foştilor proprietari sau moştenitorilor legali sau testamentari ai acestora pentru achiziţionarea creanţei. În cazul în care din documente nu rezultă preţul plătit foştilor proprietari sau moştenitorilor legali sau testamentari ai acestora pentru achiziţionarea creanţei, baza impozabilă este valoarea punctelor acordate.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Guvernul a avizat despăgubirile pentru IMOBILE NAŢIONALIZATE şi începe angajarea răspunderii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1074. Preşedintele Lituaniei cere implicarea Ucrainei în negocierile de pace şi o apărare regională mai puternică / Trump sugerează că el şi Putin ar putea face paşi „semnificativi” pentru a opri războiul din Ucraina
-
ieri, 22:34
Cel mai bogat om din India îşi propune să construiască cel mai mare centru de date din lume