- Home
- Social
- (08.01.2020, 07:28)
-
Anca Martin
Astrolog de zece ani, doctorand şi asistent universitar
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
HOROSCOP 8 IANUARIE 2020: Zodiile care primesc provocări financiare sau sentimentale din partea astrelor
Luna din Gemeni aderă astăzi la un aspect tensionat de careu cu Neptun retrograd din Peşti, semn că tot zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător şi Peşti) sunt cele care primesc azi provocări financiare, profesionale sau sentimentale din partea astrelor.
Urmărește
19059 afișări
HOROSCOP 8 IANUARIE 2020
HOROSCOP 8 IANUARIE BERBEC
Mijlocul acestei săptămâni pare să nu te găsească într-o dispoziţie prea bună şi chiar dacă nu alegi să vorbeşti despre asta, tot se întâmplă că dai de înţeles faptul că se întâmplă ceva. Te dă de gol o vorbă sau un gest care nu îţi stă în caracter şi pe care ceilalţi îl/o cunosc prea bine ca să nu îşi dea seama că nu eşti în cea mai bună formă. Ideal ar fi să te opreşti tu la timp şi să faci ceva activ în vederea îmbunătăţirii stării tale de spirit. Caută compania oamenilor veseli şi mediile cu energie bună.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Guvernul lasă educația în urmă. Ce se întâmplă cu legile educației
-
Ucraina foloseşte inteligenţa artificială în război. Milioane de ore de imagini video pentru antrenarea AI
-
Surse: Orban cere UE să-l aştepte pe Trump înainte de a extinde sancţiunile care vizează Rusia
-
Antreprenorii din HoReCa şi agentiile de turism cer Guvernului să renunte la planul de a elimina tichetele de vacantă, măsură ce ar duce la scăderea cu 30-40% a veniturilor din turism şi ar impacta negativ o serie de industrii conexe
HOROSCOP 8 IANUARIE TAUR
Astăzi există riscul să nu iei cele mai strălucite decizii la nivel financiar. Poate că unele planuri se îndreaptă de-adevăratele într-o direcţie bună sau un prieten are nevoie sincer de un împrumut pentru a traversa o perioadă mai complicată, dar oricare ar fi oportunităţile sau provocările acestei zile, cert este că un angajament bănesc din partea ta nu este cea mai bună idee. Momentan nu eşti în poziţia de a direcţiona resurse în alte direcţii decât propriul cont de economii. Se întrevede în viitorul apropiat o perioadă în care vei avea nevoie de resursele pe care le pui deoarte acum.
HOROSCOP 8 IANUARIE GEMENI
Mijlocul de săptămână nu se arată a fi unul lipsit de peripeţii la locul de muncă. Atârnă pe umerii tăi responsabilităţi destul de mari, iar atitudinea superiorilor în raport cu tine nu este tocmai una care să îţi creeze confortul mental necesar pentru a naviga mai uşor această zi lucrătoare cam complicată. Aşadar, este nevoie de multă ambiţie din partea ta pentru a-ţi vedea de treabă şi a trece cu vederea peste lucrurile care te nemulţumesc. În fond, ştii şi tu prea bine că nu îţi face bine să cultivi eventuala tensiune care există între voi pe parcursul acestei zile.
HOROSCOP 8 IANUARIE RAC
Nici tu nu pari a fi într-o formă prea bună astăzi. Conform astrelor, aceasta este una din acele zile în care pur şi simplu gândeşti prea mult. Ţi se perindă prin minte tot felul de scenarii, legate de trecut, prezent sau viitor, care îţi accentuează temeri sau frustrări de care încerci să te vindeci de o bună bucată de vreme. Iar dacă cei din jur îţi reflectă dispoziţia sau frecventezi medii tensionate, s-ar putea să îţi fie şi mai greu să îţi iei mintea de la aceste lucruri. Este clar că ai nevoie de o altă atmosferă pentru a-ţi reveni.
HOROSCOP 8 IANUARIE LEU
Lucrurile nu stau mai roz nici în cazul tău, dar s-ar putea ca sursa neplăcerilor să fie alta. Te preocupă unele chestiuni de ordin financiar rămase în coadă de peşte sau care întârzie prea mult să se rezolve într-un fel sau altul. Nu este exclus ca, în cazul altor nativi, problema să o constituie parcursul unor planuri de viitor sau proiecte personale în care şi-au pus multe speranţe. Ori poate că este vorba despre unele relaţii, de prietenie sau de iubire, care nu evoluează într-o direcţie prea bună sau care stagnează. Dacă nu poţi face nimic, nu te mai îngrijora.
HOROSCOP 8 IANUARIE FECIOARĂ
În cazul tău, se anunţă o zi tensionată dacă traversezi o perioadă mai dificilă în raport cu partenerul de viaţă şi/ sau de afaceri, clienţii sau colaboratorii. Este posibil ca, pe fondul climatului astral de astăzi şi al unor probleme mai vechi nerezolvate, să se dezechilibreze raportul de forţe între voi suficient de mult încât să ajungeţi în situaţia de a uita unde încep şi unde se sfârşesc atribuţiunile voastre. În felul acesta, aţi putea ajunge în situaţia de a vă încălca unul altuia teritoriul, mai mult sau mai puţin voit. Trebuie să retrasaţi limitele până nu izbucneşte un conflict.
HOROSCOP 8 IANUARIE BALANŢĂ
La serviciu, planurile tale s-ar putea să nu evolueze în direcţia pe care ţi-ai imaginat-o. Intervin urgenţe când te aştepţi mai puţin, apar decalaje pe care nu le puteai preconiza, termene-limită se scurtează, aşteptările cresc, iar în raport cu colegii de lucru experimentezi neînţelegeri care reprezintă o noutate nedorită în relaţia voastră. De regulă, nu te pierzi în astfel de situaţii, dar astăzi rişti să fii adus(ă) în această conjunctură. Este important deci să te înarmezi cu răbdare, autocontrol şi o voinţă de fier pentru a face faţă tuturor provocărilor acestei zile fără a pierde frâiele situaţiilor de la birou.
HOROSCOP 8 IANUARIE SCORPION
În ceea ce te priveşte, află că pot apărea tensiuni între tine şi partenerul de viaţă şi/ sau copii. Ele se datorează sentimentului mai mult sau mai puţin îndreptăţit de neîncredere pe care-l ai în privinţa lor. Nu încape îndoiala că ceva te-a adus în această ipostază de a le pune sub semnul întrebării intenţiile, dar există posibilitatea să-ţi imaginezi anumite lucruri, fără ca ele să se întâmple în realitate aşa cum le proiectezi tu în minte. Caută aşadar să îi convoci pe cei dragi la o discuţie în care să le faci cunoscute pe un ton calm temerile tale.
HOROSCOP 8 IANUARIE SĂGETĂTOR
Între tine şi partenerul de viaţă, scânteile se nasc atunci când se aduc în discuţie chestiuni de ordin casnic sau care ţin de familie. Tu ai o anumită părare în legătură cu modul în care ar trebui abordate, în timp ce persoana iubită crede altceva. Sau poate că unul dintre voi nu s-a achitat la timp sau la standardele obişnuite de unele treburi gospodăreşti, ceea ce a stârnit un val de reproşuri şi acuze din partea celuilalt. Oricare ar fi situaţia, cert este că stai pe un butoi cu pulbere care este cât pe ce să explodeze. Dezamorsează bomba rapid.
HOROSCOP 8 IANUARIE CAPRICORN
Nu te aştepta la o zi prea uşoară la serviciu, mai ales dacă treburile tale de astăzi implică să te bazezi aproape întru-totul pe tehnologie ori pe o bună comunicare în raport cu colegii de lucru. În ambele situaţii există riscul să apară obstacole care riscă să facă din ceva relativ simplu o chestiune mai complicată decât ar trebui să fie în mod normal. Cel mai neînţelept lucru pe care l-ai putea face acum este să te pierzi cu firea. Ai nevoie de rezerve infinite de răbdare şi tact pentru a întoarce sorţii în favoarea ta. Nu îţi pierde cumpătul.
HOROSCOP 8 IANUARIE VĂRSĂTOR
Ca măsură de precauţie, ţine-te astăzi departe de magazinele preferate sau de orice situaţie care te-ar putea aduce în punctul de a cheltui mai mult decât ar fi indicat. Întrucât eşti tentat(ă) să te dedai unor achiziţii destul de costisitoare, ar fi foarte bine să îţi întocmeşti o listă de cumpărături cu lucrurile de care ai nevoie cu adevărat astăzi. Va veni şi vremea în care te vei putea răsfăţa în voie, dar mai este nevoie să aştepţi puţin până acolo. Faci mai mult rău decât bine dacă acţionezi în conformitate cu ceea ce îţi transmite instinctul pe parcursul zilei.
HOROSCOP 8 IANUARIE PEŞTI
Atmosfera din familie ar putea fi destul de încărcată astăzi. Unele discuţii purtate cu cei dragi scot la suprafaţă incompatibilităţi suficient de mari de viziune încât să nu le puteţi trece cu vederea. Dar dacă gândiţi lucrurile la rece, veţi realiza că aţi trecut cu toţii de acel moment în viaţa în care mai puteaţi schimba ceva la sistemul vostru de bază de valori şi credinţe. Aşadar, tot ce puteţi face în situaţii ca acestea este să încercaţi să înţelegeţi sau măcar să toleraţi poziţia celuilalt vis-a-vis de chestiuni pe care voi le vedeţi într-un fel diametral opus de-al lor.
Citește pe alephnews.ro: Trump amenință UE cu un război comercial, dacă nu cumpără petrol și gaze: „It is TARIFFS all the way”
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Diplomația Statelor Unite revine în Siria: Prima vizită americană oficială la Damasc după mai bine de un deceniu
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Pensii mărite la 3.920 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru această categorie de pensionari din România
CANCAN.RO
Un român și-a transformat DACIA 1300 într-o mașină a viitorului. L-a costat o avere dar și-a văzut visul împlinit. Ce performanțe are acum
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe