Echipele de căutare au descoperit, în zona barajului Bucium-Orlea, trupul neînsufleţit al copilului dispărut în urmă cu 15 zile de pe malul Râului Strei, în satul hunedorean Galaţi.
„Joi, în jurul prânzului, o echipă de căutare formată din poliţişti şi jandarmi a descoperit în zona Barajului Bucium Orlea cadavrul minorului dispărut. Acesta a fost ridicat din apă cu ajutorul celor de la ISU şi preluat de medicii legişti în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei morţii”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.
Trupul copilului de un an şi şapte luni a fost scos din apele râului Strei de pompieri.
De la data dispariţiei, 19 mai, şi până în prezent echipele de intervenţie formate din poliţişti, jandarmi şi pompieri l-au căutat zilnic pe copil, acesta fiind dat inclusiv în urmărire naţională şi consemn la frontieră.
Copilul a dispărut de pe malul Streiului, unde se juca împreună cu sora lui, în vârstă de 6 ani.
Poliţiştii au deschis un dosar de ucidere din culpă în cadrul căruia cercetările se efectuează in rem, iar Direcţia pentru Protecţia Copilului Hunedoara a efectuat o anchetă socială la părinţii copilului, stabilind că fraţii acestuia pot rămâne în grija familiei.