Ialomiţianu: Bugetul pe 2011 asigură plata pensiilor şi premisele acordării celor 15% din salararii

Ministrul de Finanţe a declarat, duminică, după avizarea proiectelor bugetelor de stat şi asigurărilor sociale de stat, că există fondurile necesare pentru plata la timp a pensiilor în cuantumul actual şi că există premisele pentru ca bugetarii să-şi recapete, în 2011, cele 15 procente din salarii.

Urmărește
30 afișări
Imaginea articolului Ialomiţianu: Bugetul pe 2011 asigură plata pensiilor şi premisele acordării celor 15% din salararii

Ialomiţianu: Bugetul pe 2011 asigură plata pensiilor şi premisele acordării celor 15% din salararii (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Vreau să-i asigur pe toţi pensonarii că vor primi pensiile nemodificate. Nu e vorba de o reducere, noi avem banii asiguraţi să plătim pensiile la timp şi în cuantumul stabilit în momentul actual. Nu e vorba de nicio reducerea a pensiilor. La bugetari sunt premise să putem da cei 15% pentru 2011, e un lucru bun, bugetul asigură aceste sume", a spus ministrul Gheorghe Ialomiţianu.

Ministrul de Finanţe a mulţumit parlamentarilor din comisiile de buget-finanţe pentru faptul că au respectat programul stabilit de către Biroruile Permanente şi au avizat în timp util proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2011.

"Au dat un raport favorabil şi asta înseamnă că suntem pe drumul cel bun şi sunt convins că şi în plen vom avea un vot favorabil, iar România va avea buget, aşteptat atât de autorităţile centrale cât şi locale - sunt foarte multe primării care doresc să-şi elaboreze bugetele în timp util - sunt şi primari de la PSD, PNL care doresc acest lucru. Bugetul pe 2011 are o construcţie solidă, se bazează pe creştere economică, e orientat pe investiţii şi reducerea cheltuielilor curente", a spus Ialomiţianu.

Comisiile de buget-finanţe din Senat şi Camera Deputaţilor au adoptat, duminică, cu 25 voturi "pentru" şi 21 voturi "împotrivă", raportul la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2011, admiţând unele amendamente.

De asemenea, membrii comisiilor au aprobat, cu 25 voturi "pentru", 21 voturi "împotrivă", şi raportul la proiectul Legii asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, menţinând forma iniţaitorului.

Rapoartele întocmite de comisii la cele două proiecte de lege urmează să intre în dezbaterea plenului Parlamentului luni, în conformitate cu decizia Birourilor Permanente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici