Printr-un comunicat de presă, reprezentanţii IGSU anunţă că în noaptea de Înviere peste 2.000 de salvatori au fost în teren la evenimente publice. Astfel, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, au fost 1.002 de intervenţii, dintre care 52 fiind incendii.
„Au fost derulate 1.002 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 52 misiuni de stingere a incendiilor, 877 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, cinci misiuni de descarcerare şi cinci pentru deblocare/salvare. De asemenea, în această perioadă, 780 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 11 persoane au fost salvate din medii ostile vieţii”, se arată în comunicat.
Cei de la IGSU anunţă că numărul intervenţiilor au scăzut cu 21% faţă de noaptea de Înviere din 2015. Pentru duminică şi luni, mai multe autospeciale de descarcerare şi prim ajutor au trimise pe autostrăzile A2 şi A4, „având în vedere că este preconizată o creştere a numărului de persoane care se deplasează în zona litoralului.”
Totodată, la Prislop în judeţul Hunedoara a fost instalat şi dat în funcţiune un punct de prim ajutor medical, unde vor fi prezenţi paramedici SMRD, mai anunţă IGSU.