- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.10.2017, 11:49)
- Andreea Traicu
Ilie Botoş, audiat ca martor la DNA, în dosarul privind decesul lui Bogdan Gigină
Fostul secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne în perioada în care instituţia era condusă de Gabriel Oprea, Ilie Botoş, a fost audiat, joi dimineaţa, la DNA, unde a fost citat în calitate de martor în dosarul privind decesul poliţistului Bogdan Gigină.
Urmărește
627 afișări
Ilie Botoş, audiat ca martor la DNA, în dosarul privind decesul lui Bogdan Gigină
Ilie Botoş a fost propus ca martor de Gabriel Oprea, secretarul de stat având o discuţie, după accident, cu un poliţist aflat la faţa locului, au precizat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
„Nu am de unde să vă spun informaţii despre viteză. (...) Nu erau sarcinile mele legate de dispozitv. Abia a doua zi am aflat de accident”, a spus Botoş, la ieşirea din sediul DNA.
La Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a fost şi avocatul familiei Gigină, Daniel Ionaşcu, care a subliniat că probele din dosar sunt deja clare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Ministerul Finanţelor a luat joi de la bănci 1,3 mld. lei, la o dobândă de 7,03%/an
-
Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor: Indiferent de obstacole - o duc la bun sfârşit
-
RAR avertizează: Escrocheria cu certificate auto false, la mare căutare
„Orice martor aduce (Gabriel Oprea - n. red.) nu mai răstoarnă probele aduse împotriva lui. Eventual, sunt probe în circumstanţiere”, a spus Ionaşcu, la intrarea în sediul DNA.
În această cauză procurorii îl acuză pe Gabriel Oprea de abuz în serviciu şi ucidere din culpă.
Conform DNA, la momentul producerii accidentului, Bogdan-Cosmin Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Gabriel Oprea.
„Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni”, susţin procurorii.
Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că „încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere”.
Gabriel Oprea, în calitate de ministru, realiza în medie cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoţit de echipaje ale poliţiei rutiere, numărul fiind "de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeaşi perioadă pentru însoţirea preşedintelui României şi de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptăţiţi la însoţire permanentă conform prevederilor legale", explică DNA.
Citeşte şi: Anchetă epidemiologică la Iaşi, după ce şase copii au ajuns la spital din cauza laptelui primit la şcoală
Citeşte şi: Dinu Pescariu o contrazice pe Ecaterina Andronescu: Ne-am întâlnit în 2001 şi 2009. Nu poate să nege că am discutat
Citeşte şi: Legea prin care deţinuţii obţin 6 zile libere la 30 executate în condiţii improprii a intrat în vigoare de astăzi
Citeşte şi: Cod galben de ceaţă în şase judeţe din România
Citeşte şi: Vremea se va menţine mult mai caldă decât ar fi normal. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri
Citeşte şi: FOTO | Cum arată vagonul modern, cu internet şi aer condiţionat, care face parte dintr-o campanie de susţinere a CFR, pentru obţinerea unor investiţii
Citește pe alephnews.ro: Un marinar român a fost eliberat de rebelii Houthi. Cum evoluează situația din Orientul Mijlociu
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Yuval Raphael a fost aleasă să reprezinte Israelul la Eurovision 2025. Artista a supraviețuit atacului Hamas din 7 octombrie 2023
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe