Curtea de Conturi are un buget de 330,05 milioane de lei, incluzând şi sumele ce vor fi plătite în urma unor procese cu angajaţii, au precizat, la şedinţa Comisiilor reunite, reprezentanţii Curţii de Conturi. Oficialii au menţionat că aceste procese sunt în număr de 1.300.
ONPSB are un buget total de 16,3 milioane de lei, sumă care include şi necesarul pentru închirierea unui nou sediu.
ICCJ are un buget de 128,25 milioane de lei, „suficientă pentru desfăşurarea întregii activităţi a instituţiei”, a precizat preşedintele ICCJ, Cristina Tarcea.
Curtea Constituţională are un buget de 24,41 milioane de lei. Pentru o majorare de salarii care ar presupune un efort bugetar suplimentar de 2,01 milioane de lei, solicitată în cadrul şedinţei de către preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a rămas ca Ministerul Finanţelor să identifice o sursă, tăind de la un alt ordonator de credite.