Încă fără o anvergură notabilă, Piaţa Universităţii cere, în primul rând, mai puţină corupţie

Şiret, ministrul de Interne Traian Igaş, una dintre ţintele predilecte ale manifestanţilor, a sosit în Piaţă cu un sfert de oră înainte de ora 23.00. A apărut însă în apropiere de Intercontinental, unde protestul se încheiase de doar câteva minute după ce majoritatea celor care au manifestat în zonă fie au ales să plece, fie să meargă peste drum, la fântână, unde un nucleu dirijat de Claudiu Crăciun, lector la SNSPA, continua scandările. Nu a fost greu, în condiţiile astea, pentru ministrul Igaş: flancat de cel puţin zece jandarmi şi înconjurat rapid de presă, ministrul a fost luat în primire de doar doi pensionari rămaşi pe-acolo nu se ştie de ce. Cu camerele TV pornite, ministrul şi-a transmis, stângaci, compasiunea pentru problemele oamenilor şi a urcat în maşină, nu înainte de a anunţa că merge şi vis-a-vis.

Evident că nu a făcut-o.

Câteva ore mai devreme, un bărbat mai şugubăţ, între două vârste, traversa piaţa cu o pancartă: "Sunt ospătar, vreau să fiu ministru, măi Boc!". Când l-am întrebat cu ce se ocupă, mi-a răspuns cu un vers cântat: "Sunt vagabondul vieţii mele". "Glumesc! Mă ocup cu vânătoarea, pentru străini, chestii d-astea. Doar nu credeaţi că sunt ospătar; suntem şi noi pe pamflet, pe astea...", a continuat el.

A ieşit în stradă şi la Revoluţie. Nu a putut să stea în casă, pentru că în vremea aia era sportiv. "Deci hiperactiv, vă daţi seama". Este tatăl unui copil care avea şase ani în 1989 şi nu-i lipsesc prea multe. A ieşit însă pentru poporul "furat în fiecare zi".

"Trebuie să ne deşteptăm, domn'le, nu se mai poate. Ăştia au înnnebunit de tot. Parcă ar avea ceva cu noi", răbufneşte el. Îşi revine însă rapid. "Vă place pancarta? Hai, că-i tare. Când am plecat de-acasă nevastă-mea mi-a zis că nu e cine ştie ce, da' io am zis că merge. P-aia de ieri cu pasărea aţi văzut-o? Tot io eram".

Mai serios, un tip de 28 de ani, care se recomandă drept antreprenor în domeniul serviciilor, ţine în mână un chip imens al lui Gandhi, sub care este scris unul dintre mesajele acestuia care au făcut istorie: "La început te vor ignora, apoi vor râde de tine, apoi vor lupta cu tine, apoi vei învinge".

Mesajul este scris în engleză. "A trebuit să le traduc unora de la Jandarmerie ce înseamnă asta. Le-a fost frică să nu scriu cine ştie ce...", le povesteşte el celor două fete cu care a venit încă de la ora şapte seara în Piaţa Universităţii. Are un discurs clar, hotărât, limpede: "Am venit aici pentru că s-a încălcat democraţia, pentru că mi s-au încălcat drepturile."

"Parlamentul a devenit aşa, o chestie de decor. Ce e cu atâtea asumări de răspundere? Vreau să plece ăştia şi să facem alegeri anticipate. E sănătos pentru democraţie. Dacă reuşim să facem asta, câştigăm enorm: o dată că poporul ăsta vede în sfârşit că se poate, iar altă chestie este că-i speriem. Cei care vin vor conduce atent, vor şti că iar iese lumea şi-i schimbă", explică el.

Alunecăm apoi cu discuţia către altele. "Sora mea este cadru didactic universitar şi mi se plânge mereu de nivelul scăzut de cunoştinţe al studenţilor ei. Recunoaşte însă că există un mare interes din partea lor atunci când sunt luaţi cum trebuie. Eu zic că nu este totul pierdut", îmi spune cu ochi mari, plini de speranţă.

La fel de optimistă este şi o doamnă care, cochetă, refuză să-şi spună vârsta: "Am patruzeci şi ceva de ani şi lucrez în industria auto". A scris cu carioca pe o faţă de masă câteva rânduri care descriu statul perfect: "O clasă politică nouă, răspundere penală pentru miniştri şi răspundere reală a magistraţilor". O întreb mirat dacă îşi închipuie că revendicările îi pot fi satisfăcute: "Sigur că da. De-asta am venit". Are şi soluţia: "În niciun caz ăştia de-acum. Niciunii! Ne trebuie un străin, pe modelul lui Carol I".

"Şi credeţi că e posibil să se întâmple aşa ceva?", o întreb mirat de îndrăzneala gândurilor ei. "Sigur că da, trebuie doar să vrem asta!"

Îmi povesteşte că are de mai mulţi ani un proces "pentru o proprietate". "Cheia problemei este justiţia. Dacă ea funcţionează - şi vă spun eu, că sunt păţită, acum nu funcţionează - totul va merge strună. Dar pentru asta trebuie o conducere corectă, iar ăştia de-acum sunt toţi la fel de hoţi. Alţii!", îşi încheie abrupt mesajul.

Mai realist, un domn atletic, cu mustaţă albă şi puţin cioc, poartă un mesaj cu doleanţe pe cât de simple pe atât de complicate în România de astăzi: "Vreau oameni educaţi, de calitate şi bun simţ, noi modele pentru societate, pentru copiii şi tinerii acestei ţări.

"Sunt profesor de educaţie fizică", povesteşte el. A construit un club de schi la Întorsura Buzăului, a reuşit să rezolve şi problema instalaţiei de cablu, după care a venit la Bucureşti, la Palatul Copiilor, ca să facă tabere de schi. "Aşa sunt eu: construiesc şi plec. Mai sunt şi d-ăştia proşti care nu umblă numai după bani", spune zâmbind relaxat.

Când speră să obţină ce spune că-şi doreşte în mesajul pe care-l poartă pe piept? "În următorii 30 de ani va fi greu de tot, din păcate. Am ajuns rău, iar acum avem nevoie de timp ca să ne revenim. Dar eu sper, sunt dator să sper. De-asta sunt aici", răspunde cu un licăr în priviri.

"Nea Traian" e şi el supărat pe vremurile pe care le trăieşte. "Zi-mi Trăienică, mi-e şi ruşine că mă cheamă ca pe ală", îmi spune bărbatul, fost fierar, pensionat pe caz de boală, fost revoluţionar şi fost "golan", actualmente retras "la ţară, la Lehliu", după ce şi-a închiriat apartamentul din Bucureşti.

A încercat să facă multe nea Traian. Mai un chioşc la Bucureşti, mai nişte dulăpioare de baie din plastic pe care el le construia şi pe care le vindea apoi prin pieţe, însă e supărat borş pe stat.

"Ăştia numai piedici ştiu să pună, cu sistemul lor ordinar. Sunt ca vânătorii, nu poţi să faci nimic să trăieşti şi tu. Chiar dacă e la negru, chiar dacă e sută la sută corect. Până când le dai şpagă. Dup-aia nu mai ţin cont. Da' de cerut îţi cer, îţi cer până ajungi de împarţi ce munceşti cu ei, jumi-juma", povesteşte omul.

Problema care-l arde este însă alta. Pe banner-ul pe care-l agită a scris cu un marker: "Lăsaţi Aeroportul Băneasa pentru low-cost".

"Am o fată în Italia şi mă mai duc la ea. Dacă mută low-costurile pe Otopeni, taxele de aeroport sunt mai mari, iar preţul la bilete creşte". Nea Traian ajunge repede la principii: "De fapt, Aeroportul Băneasa e ultimul lucru care le-a rămas ăstora de furat. Auzi, vor să facă aeroport pentru curse VIP! Păi ia să-şi ia VIP-urile astea nişte pământ de la Becali şi să-şi facă ele un aeroport, nu?", propune omul.

Problema aeroportului nu este însă nici pe departe singura pentru care nea Traian a venit la Universitate tocmai de la Lehliu: "Pentru ce protestez? Ai o juma' de oră?".

Tot un mesaj punctual afişează şi o doamnă, programator într-o instituţie de stat: Internet Liberty scrie pe foaia pe care o ţine în mână. Zgribulită de frigul tăios, femeia spune că e nemulţumită de multe. "Mesajul meu din seara asta este unul de susţinere pentru opozanţii ideii de identitate pe Internet, pe care unii încearcă să o promoveze în America. Este semnalul meu pentru ei, de departe", explică femeia, care continuă să-mi vorbească despre protestul wikipedia pe tema asta şi despre pericolul pe care un internet controlat îl reprezintă pentru ideea de libertate. Ne întoarcem în România şi-şi aminteşte că şi ministrul Vreme de la Comunicaţii a declarat de câteva ori că susţine ideea Congresului SUA privind "internetul şi cenzura".

În vacarmul scandărilor nici nu mai ştiu cum am ajuns să vorbim despre fostul ministru al Telecomunicaţiilor Gabriel Sandu şi despre cum s-au "evaporat" mai multe zeci de milioane de euro care ar fi trebuit să se ducă pe platforma eRomania. "Au cam furat tot", constată doamna, în încheiere.

Lângă femeia pasionată de IT stătea un domn nemulţumit de taxa auto. "Am o maşină pe care nu pot s-o înscriu, un Volkswagen Transporter mai vechi. L-am luat cu 2.300 de euro şi îmi cer 6.000 de euro taxă. Unde s-a mai pomenit aşa ceva?", se întreabă bărbatul. Continuăm discuţia şi ajunge rapid la concluzia că şi-o înscrie "pe Bulgaria", dar îşi aminteşte că nu-şi găseşte de ceva luni de lucru. "Am fost zidar, dar acum am mai bine de 50 de ani, nu prea mai pot să lucrez zidar. Am căutat şofer, ceva la pază, dar mi-au zis că-s prea bătrân", se plânge bărbatul, unul dintre puţinii care nu se vaită de hoţia politicienilor.

Hoţie pe care poate cel mai bine a surprins-o autorul unui mesaj care a devenit rapid sloganul serii în zona fântânii de la Arhitectură: "Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi!". Şi multe altele, în acelaşi ton: "Poporul prost nu mai vrea băieţi deştepţi", "Noi nu muncim să vă îmbogăţim" sau "Sănătate pentru toţi, nu doar pentru mafioţi".

Alt banner, altă concluzie amară: "Clasa politică e sub orice critică".

Un mesaj similar a fost, miercuri seară, motiv de scandal atunci când un bărbat solid, purtând pe cap o şapcă PNL, a citit pe un banner "USL egal PDL egal MIZERIE". S-a năpustit, alături de alţii care-l însoţeau, şi l-a distrus, în ceea ce poate fi considerată prima tentativă serioasă de politizare a manifestaţiilor, după nefericitele apariţii ale lui Ludovic Orban sau Irinel Columbeanu.

În a şasea zi de proteste, cei de la Piaţa Universităţii au arătat, pe lângă deja parcursele sloganuri anti-putere, că vor mult mai mult, că au năzuinţe clare şi îndrăzneţe şi că schimbarea actualei conduceri este doar un pas pentru a şi le atinge. Mai rămâne doar să se facă auziţi şi de politicieni, căci nu au mai nimic de pierdut, aşa cum unul dintre ei scrisese pe un carton: "Ce avem noi de pierdut? Un preşedinte chior, surd şi mut?".

Şi par hotărâţi să nu renunţe prea uşor, judecând după banner-ul unei fete ce poartă pe cap o cască pe care scrie "Cască în Caz Că": "Dacă nu noi, atunci NOI!".

(Material realizat de Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro)

Citeste si: A ŞASEA ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ s-a încheiat mai devreme. Traian Igaş, printre protestatari: Şi spiritual, şi în calitate de ministru pot fi alături de manifestanţi - GALERIE FOTO