Incendiu la crama din Ceptura, judeţul Prahova. Focul a fost pus intenţionat

  • Un incendiu a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică la crama din comuna Ceptura, judeţul Prahova.
  • Poliţiştii prahoveni au stabilit, duminică, faptul că focul a fost pus intenţionat de un bărbat de 28 de ani, care a fost reţinut.
Urmărește
6527 afișări
Imaginea articolului Incendiu la crama din Ceptura, judeţul Prahova. Focul a fost pus intenţionat

Incendiul la crama din Ceptura a avut loc sîmbătă noaptea, în jurul orei 23:00. Pentru gestionarea evenimentului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere şi o autospecială de prima intervenţie şi comandă. Incendiul s-a manifestat la acoperiş, pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi. Nu au fost raportate victime şi nici persoane evacuate.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Urlaţi au fost sesizaţi despre acest incendiu, iar din primele verificări a reieşit că acesta a fost provocat cu intenţie.

„În urma cercetărilor efectuate, a fost identificată o persoană bănuită de comiterea faptei, ca fiind un bărbat în vârstă de 28 de ani, din comună”, a transmis, duminică, Poliţia Prahova.

Faţă de bărbatul suspectat că a incendiat crama a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca luni să fie prezentat unităţii de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Urlaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici