INCENDIUL DIN COLECTIV: Starea singurului supravieţuitor al trupei "Goodbye to Gravity”, Andrei Găluţ, este "relativ bună"

Starea singurului supravieţuitor al trupei "Goodbye to Gravity" care a concertat în clubul Colectiv în seara de 30 octombrie 2015, arădeanul Andrei Găluţ, este relativ bună, spune cumnata acestuia, artistul fiind transferat în Germania şi învăţând din nou să îşi folosească mâna dreaptă.

Urmărește
8882 afișări
Imaginea articolului INCENDIUL DIN COLECTIV: Starea singurului supravieţuitor al trupei "Goodbye to Gravity”, Andrei Găluţ, este "relativ bună"

Starea singurului supravieţuitor al trupei "Goodbye to Gravity”, Andrei Găluţ, este "relativ bună" (Imagine: Stefan Sandu/ Arhiva Mediafax Foto)

Cumnata lui Andrei Găluţ, Nicoleta Belean, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că artistul se află într-o clinică din Germania pentru recuperare fizică, după ce a fost transferat din spitalul Crucii Roşii din Beverwijk, Olanda, unde a suferit mai multe intervenţii chirurgicale.

Andrei Găluţ învaţă să-şi folosească din nou mâna dreaptă, care a fost cea mai afectată în urma incendiului, iar în Germania urmează proceduri de recuperare fizică, masaje şi tratamente, însă pentru moment medicii nu pot spune când Andrei se va putea întoarce acasă.

"Starea lui Andrei este relativ bună, având în vedere tot ceea ce s-a întâmplat. În acest moment, el este în Germania la o clinică de recuperare după trauma pe care a suferit-o şi se reface, i se aplică tot felul de proceduri de kinetoterapie, fizioterapie şi tot ceea ce înseamnă recuperarea îndeosebi a mâinii drepte, care a fost cel mai grav afectată. Medicii nu pot să aprecieze în acest moment cât va mai dura acest tratament, de la o zi la alta constată ce anume mai trebuie făcut şi nu pot să facă niciun fel de aprecieri privind durata acestuia", a spus Nicoleta Belean.

Andrei a mai suferit arsuri şi pe alte părţi ale corpului, inclusiv în zona capului, dar cele de la mână sunt cele mai grave.

Conform sursei citate, artistul umblă, se hrăneşte şi vorbeşte.

Singurul supravieţuitor al trupei "Goodbye to Gravity" este însoţit în permanenţă de către mama sa.

Andrei Găluţ este solistul trupei "Goodbye to Gravity", care a concertat în clubul Colectiv în seara de 30 octombrie 2015, când în urma incendiului izbucnit în club şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 25 în spitalele din ţară şi 12 în spitalele din străinătate.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici