- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (05.11.2016, 14:17)
- Gabriela Ghitcuta
Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă: 29 de maşini implicate în carambolul de pe A2. Au intervenit peste 100 salvatori
Peste 100 salvatori au intervenit, sâmbătă dimineaţă, în cazul accidentului în lanţ produs pe Autostrada 2, în care au fost implicate 29 maşini, dintre care două microbuze care transportau persoane şi un camion, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Urmărește
1338 afișări
Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă: 29 de maşini implicate în carambolul de pe A2. Au intervenit peste 100 salvatori
În accident au fost implicate 60 de persoane, dintre care trei victime au decedat, 41 au fost transportate la spitale, iar alte 16 au refuzat transportul.
Persoanele care acuzau afecţiuni medicale au fost transportate de urgenţă la Spitalul din Lehliu şi la unităţi medicale specializate din Bucureşti, respectiv Spitalul Floreasca, Spitalul Sf. Pantelimon, Spitalul Bagdasar Arsene, Spitalul Sf. Ioan, Spitalul Universitar, Spitalul Elias şi Spitalul Judeţean Ilfov, potrivit IGSU.
Totodată, după anunţarea evenimentului, la nivelul judeţului Călăraşi a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, fiind alertate echipaje specializate din zona de competenţă, precum şi de la ISU Bucureşti-Ilfov, Ialomiţa şi Constanţa. Totodată, au fost prealertate spitalele care deţin unităţi de primiri urgenţe din Bucureşti, pentru a fi în măsură să primească răniţii, mai anunţă IGSU.
La faţa locului au acţionat 94 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (ISU Călăraşi, ISU Bucureşti-Ilfov, ISU Ialomiţa şi ISU Constanţa) şi 9 medici de la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi Unităţile de Primiri Urgenţe Călăraşi şi Ialomiţa, fiind implicate 12 echipaje de prim ajutor SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD, trei pentru descarcerare, un spital mobil, cinci autospeciale de transport personal şi victime multiple, o autospecială de stingere cu modul de prim ajutor şi 10 ambulanţe ale Serviciilor de Ambulanţă din judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Bucureşti-Ilfov.
Citeşte şi: REPORTAJ: Pâine de Sântimbru după o reţetă de 300 de ani, făcută în cuptor pe vatră din cărămidă de ţigan - GALERIE FOTO
Citeşte şi: Mesaj în ,,tehnocrată" a ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru: Este nevoie de o nouă clasă politică, fără corupţie
Citeşte şi: Cel mai lung apel la Telverde Antisuicid din România a durat peste opt ore. Cum a decurs întreaga conversaţie
Citeşte şi: Federaţia Sanitas cere demisia ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, pentru afirmaţiile că medicii au fost atraşi într-un "demers abject" şi fac "jocurile PSD"
Citeşte şi: Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, la ieşirea de la Curtea de Apel: Ministrul Prună nu trebuia să mintă. Acum vrea să ascundă mizeria sub preş
Citeşte şi: Proiect pus în dezbatere de Ministerul Justiţiei: Deţinuţii care execută pedepse în condiţii necorespunătoare, 3 zile de libertate pe lună
Citeşte şi: BUCUREŞTI: O garnitură de metrou cu zeci de călători a fost blocată între staţii. Călătorii au stat, în mai multe rânduri, pe întuneric - FOTO
Citeşte şi: Parcul Natural Delta Văcăreşti, declarat arie protejată, fără administrator. Cele peste 180 de hectare, păzite de doi oameni
Citeşte şi: Şase pisici, găsite de locatarii unui bloc dintr-un cartier din Galaţi cu arsuri grave - FOTO
Citeşte şi: Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii: Noi dăm acum beneficii unor oameni care stau, lâncezesc şi sunt trântori
Citeşte şi: Temperaturi mai mici decât cele din intervalul precedent. PROGNOZA METEO pentru vineri, sâmbătă şi duminică
Citeşte şi: DECLARAŢIA ZILEI Laura Codruţa Kovesi a fost decorată de Ambasada Suediei: Toate presiunile nu au succes. Vom continua investigaţiile - FOTO/VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe