INTERVIU Dana Gîrbovan (UNJR): Protocoalele dintre Ministerul Public şi SRI trebuie făcute PUBLICE. Ce spune preşedintele Uniunii Judecătorilor despre ancheta DNA în urma OUG13

Totodată, preşedintele UNJR a mai spus, referitor la ancheta DNA privind ordonanţa de urgenţă 13, că situaţia generată de procurorii anticorupţie este una gravă, care necesită o analiză serioasă la nivel de sistem, pentru a vedea care au fost cauzele ce au permis un astfel de derapaj.

Redăm interviul integral cu preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan.

MEDIAFAX: Având în vedere discuţiile recente din spaţiul public referitoare la existenţa unor protocoale ale unor instituţii din sistemul judiciar cu SRI, care ar fi îngrijorările sistemului cu privire la existenţa acestora? Există premisele preluării controlului de către serviciile de informaţii asupra activităţii unor instituţii?

Dana Gîrbovan: Existenţa unor protocoale secrete între Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii (SRI), în baza cărora s-au format echipe mixte operative procurori – ofiţeri SRI, protocoale care au la bază decizii ale CSAT care sunt tot secrete, încalcă regulile statului de drept şi îndepărtează România de valorile democratice europene. Am văzut diverşi formatori de opinie sau jurnalişti care încearcă să diminueze gravitatea existenţei acestor protocoale, justificând că acestea reglementau pur şi simplu o colaborare bazată pe lege. Prin astfel de abordări simpliste însă, aceştia arată că nu cunosc principiile esenţiale ale statului de drept şi democraţiei.

O caracteristică esenţială a statului de drept (“rule of law”, în engleză, sau “domnia legii” am mai putea spune în română) este că legile sunt publice, astfel încât să poată fi cunoscute de către toată lumea. Constituţia spune că în România respectarea “legilor este obligatorie”, că cetăţenii sunt egali în faţa legii, că nimeni nu poate fi mai presus de lege, că justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi că judecătorii se supun numai legii. Aşadar, pentru ca astfel de prevederi constituţionale să fie aplicabile în mod concret, trebuie ca legea să fie accesibilă tuturor cetăţenilor. Cu atât mai mult accesul la lege este imperativ atunci când vorbim despre un proces penal, deoarece persoana acuzată trebuie să se apere în deplină cunoştinţă de cauză.

Or, cel puţin din declaraţiile publice ale procurorului general al României, Augustin Lazăr, ale directorului SRI, Eduard Hellvig şi ale preşedintelui Comisiei de control a SRI, Adrian Ţuţuianu, rezultă că aceste protocoale secrete au permis SRI-ului să fie implicat în urmărirea penală. Implicarea SRI în urmărirea penală în baza unor protocoale secrete a fost contrară legii, deoarece legea de organizare a SRI interzicea acestui serviciu să facă acte de urmărire penală. Pentru cei care nu cunosc istoria represiunii din perioada comunistă, le aduc aminte că după instaurarea stalinismului în România comuniştii au dat legi şi decrete care au fost secrete, adică necunoscute de către public. În baza lor însă au fost anchetaţi, judecaţi şi condamnaţi oameni care, neavând acces la lege, nu s-au putut apăra. Modelul nostru de stat şi de justiţie ar trebui să fie cel democratic, desprins cu totul de sistemul impus în România de sovietici.

SRI pare a arăta o deschidere spre clarificarea acestei situaţii, denunţând aceste protocoale, însă acest lucru nu este suficient. Aceste protocoale dintre Ministerul Public şi SRI trebuie făcute publice pentru ca fiecare cetăţean şi fiecare persoană implicată într-un proces penal să ştie ce au conţinut. Justiţia într-un stat de drept nu se poate administra decât în baza unor legi care sunt publice, accesibile tuturor. Nepublicarea acestor decizii CSAT şi protocoale Parchet General – SRI, în baza cărora ofiţeri SRI au fost implicaţi în urmărirea penală, nu doar că încalcă regulile statului de drept, dar vor fi o continuă sursă de neîncredere pentru cetăţeni în justiţie şi chiar în SRI.

MEDIAFAX: Aveţi cunoştinţă despre existenţa unui astfel de protocol încheiat de SRI cu instanţe din România? Cum aţi vedea existenţa lui?

Dana Gîrbovan: Nu am cunoştinţă despre existenţa unui protocol între SRI şi instanţele din România. Un astfel de protocol, însă, ar fi incompatibil cu activitatea de judecată şi ar afecta independenţa instanţelor, a căror activitate nu poate să depindă de acţiunile unei alte instituţii a statului, cu atât mai mult a unui serviciu de informaţii.

O problemă nelămurită până azi, însă, de aproape doi ani, continuă să fie cum au devenit instanţele de judecată «câmp tactic» pentru SRI şi ce fel de acţiuni specifice serviciilor de informaţii desfăşoară SRI în instanţe. Ar fi fost rolul CSM-ului să clarifice acestă situaţie, însă acesta a preferat să evite să o facă. CSM-ul anterior a pronunţat în 2015 o hotărâre, bazată tot pe note secrete primite de la SRI, în care a susţinut că afirmaţia potrivit căreia instanţele au devenit «câmp tactic» pentru SRI nu afectează independenţa justiţiei. Până la urmă, iată, problema implicării SRI în justiţie este mult mai complexă şi va trebui clarificată cât mai rapid. UNJR i-a trimis o solicitare preşedintelui Klaus Iohannis să includă pe agenda şedinţei de la finalul lunii ianuarie “declasificarea tuturor hotărârilor CSAT prin care serviciilor de informaţii li s-au trasat atribuţii în combaterea infracţiunilor". Cât de importantă ar fi o astfel de măsură?

Declasificarea hotărârilor CSAT prin care, în afara cadrului legal, s-au trasat serviciilor de informaţii atribuţii în combaterea infracţiunilor ar fi un prim pas spre reaşezarea instituţiilor în competenţele conferite de lege. Constituţia României stabileşte că “România este stat de drept” şi că “statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale”. Aceeaşi Constituţie stabileşte că Parlamentul este “unica autoritate legiuitoare a ţării”, autoritate legiuitoare care poate fi delegată şi Guvernului, care şi-o exercită prin ordonanţe simple sau de urgenţă. Aşadar, când vorbim despre “lege” în România, vorbim despre legi date de Parlament sau ordonanţe date de Guvern.

Pe de altă parte, Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT) este un organ administrativ care, conform Constituţiei, “organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională”. Aşadar, deciziile/hotărârile CSAT sunt acte administrative date în numele legii care nu pot nicidecum adăuga la lege. Tocmai din acest motiv, trasarea, prin acte administrative ale CSAT, de atribuţii serviciilor de informaţii în sfera combaterii infracţiunilor este contrară legii. Combaterea infracţiunilor este în atribuţia organelor de urmărire penală, ceea ce serviciile de informaţii nu sunt. După căderea regimului comunist în 1989 s-a interzis expres prin lege SRI-ului să facă acte de urmărire penală, tocmai pentru a marca desprinderea de Securitatea comunistă.

Este important aici de înţeles şi rolul preşedintelui României. Conform Constituţiei, acesta este şi preşedintele CSAT, însă tot preşedintele României “reprezintă statul român” şi “veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.” Aşadar, ar fi de datoria preşedintelui Iohannis, nu doar din calitatea sa de preşededinte al CSAT, dar şi de preşedinte al României ca, arătând că veghează la respectarea Constituţiei şi că reprezintă statul, să facă demersuri pentru desecretizarea acelor decizii ale CSAT prin care serviciilor de informaţii li s-au trasat sarcini în justiţie.

MEDIAFAX: În luna ianuarie atrăgeaţi atenţia că CSAT a trasat SRI sarcini informativ-operative ce nu se regăsesc în cadrul legal cunoscut. Care este pericolul unei astfel de măsuri?

Dana Gîrbovan: Trasarea către serviciile de informaţii de sarcini care exced cadrul legal conduce la încălcarea Constituţiei, inclusiv din perspectiva separaţiei puterilor în stat, şi la vulnerabilizarea instituţiilor statului. Spre deosebire de un stat totalitar, unde întreaga putere este în mâna unei singure persoane ori instituţii, separaţia puterilor într-un stat democratic înseamnă că fiecare putere este îndependentă de cealaltă şi toate se verifică reciproc, după principiul “checks and balances”. Este inadmisibil, de aceea, ca într-un stat organizat după principiul separaţiei puterilor, cum e şi România după căderea comunismului, justiţia să fie în vreun fel administrată ori influenţată de decizii secrete ale unei autorităţi a puterii executive, cum e CSAT.

Apoi, un stat democratic pune în centru persoana cu drepturile şi libertăţile sale, creând un cadru în care aceasta să se poată exprima şi manifesta liber. Acest lucru creează un dinamism în societate care conduce la progres şi prosperitate, deoarece îi responsabilizează pe oameni la nivel individual. În momentul în care infiltrezi instituţiile civile ale statului cu servicii de informaţii militarizate, instituţiile nu mai pot funcţiona şi acţiona organic, natural, ceea ce conduce la dezechilibre şi disfuncţionalităţi la nivel de stat şi societate. Respectarea de către stat a independenţei şi libertăţii individuale este ceea ce diferenţiază democraţiile vestice de regimurile totalitare de inspiraţie sovietică. Dacă serviciile de informaţii ar fi soluţia la toate problemele din societate, ţările cu regimuri totalitare de sorginte stalinistă ar fi oferit prosperitate cetăţenilor lor şi ar fi modele de bune practici, lucru pe care istoria îl contrazice.

MEDIAFAX: Aţi vorbit, în contextul anunţului preşedintelui Klaus Iohannis privind chemarea populaţiei la referendum, că ar fi potrivit ca cetăţenii să fie întrebaţi dacă doresc să se clarifice implicarea serviciilor secrete în justiţie. Credeţi că există o teamă la nivelul populaţiei legat de acest subiect? Cum ar putea să afecteze asemenea suspiciuni percepţia populaţiei faţă de actul de justiţie?

Dana Gîrbovan: În contextul în care vedem persoane în spaţiul public care caută să justifice prezenţa serviciilor de informaţii în justiţie, ar fi binevenit să aflăm şi opinia cetăţenilor. Subiectul implicării serviciilor de informaţii în justiţie este fără îndoială unul de interes public. Există însă o tendinţă din partea unora de a bagateliza problemele generate de implicarea serviciilor în justiţie, pe care o prezintă ca fiind de fapt ceva normal într-un stat democratic. Or, nu este deloc aşa, deoarece prin implicarea serviciilor secrete în justiţie sunt afectate drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi, implicit, garanţile oferite pentru a le proteja.

Dacă luăm ca exemplu problema interceptărilor şi ne gândim că în anul 2014, spre exemplu, SRI a pus în executare peste 40.000 de mandate de supraveghere tehnică, ne putem face o idee despre masa imensă de informaţii privind viaţa privată a cetăţenilor la care acest serviciu a avut acces. Or, aceşti cetăţeni nu au avut, la rândul lor, în contrapondere, minime garanţii privind faptul că aceste informaţii nu sunt folosite în afara procesului penal, în lipsa reglementărilor care să specifice, cu un grad corespunzător de precizie, modalitatea de examinare a informaţiei obţinute sau procedurile de păstrare a integrităţii şi confidenţialităţii acesteia, precum şi procedurile de distrugere a ei. Ar fi rolul justiţiei să ofere garanţii, minime măcar, care să asigure cetăţenii ca dreptul lor la viaţa privată nu este încălcat de instituţii ale statului nesupuse nici unui control efectiv.

Reamintesc însă că problema implicării serviciilor de informaţii în justiţie nu se limitează doar la interceptări. Spre exemplu, dintre sarcinile informativ-operative ce exced legii pe care CSAT le-a trasat SRI-ului a fost şi prevenirea accesului unor “persoane corupte” în funcţii publice, deşi acestea nu erau condamnate printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Aceste verificări prealabile, ce ar fi putut influenţa şi numirile în cazul funcţiilor de conducere din justiţie, erau făcute de un serviciu de informaţii în afara cadrului legal, fără a exista o procedură şi fără ca ulterior persoana verificată să ia la cunoştinţă de conţinutul raportului, pentru a se putea apăra în raport de aceste acuze. Cererea UNJR adresată Preşedintelui Iohannis, pentru a se lămuri acest aspect, a rămas fără un răspuns concret. Publicarea acestor protocoale secrete Parchet General - SRI, precum şi a hotărârilor CSAT, ar fi un prim pas care ar ajuta la lămurirea implicării SRI în justiţie şi de corectare a eventualelor derapaje constituţionale.

MEDIAFAX: Cum vedeţi decizia CCR privind conflictul juridic DNA-Guvern? S-ar impune demararea unei cercetări a Inspecţiei Judiciare în acest caz, aşa cum au cerut unii membri ai CSM în ultima şedinţă în legătură cu activitatea DNA şi poziţia Parchetului General în privinţa OUG13?

Dana Gîrbovan: Doresc să aştept motivarea Curţii Constituţionale cu privire la conflictul juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Ministerul Public, prin DNA, şi abia apoi să comentez pe seama lui. Vreau însă să punctez câteva lucruri de principiu care e bine să fie cunoscute de către publicul larg. Înainte de toate, este important de înţeles rolul Curţii Constituţionale într-un stat de drept, şi aş face-o citând Comisia de la Veneţia, care "a subliniat în repetate rânduri rolul fundamental al Curţii Constituţionale ca garant al ordinii constituţionale a statului şi al drepturilor fundamentale. O Curte Constituţională care ia acest rol în serios, uneori trebuie să ia decizii care nu sunt salutate de majoritatea zilei."

Separaţia puterilor în stat este piatra de temelia a statului de drept şi fiecare putere trebuie să acţioneze în limitele prevăzute de lege. Or, trebuie să fim conştienţi că şi autoritatea judecatorească, prin instituţiile ce o compun, poate fi tentată să îşi depăşească limitele constituţionale şi uneori, cum este şi în acest caz, să o şi facă.

Fără îndoială situaţia generată de acţiunea DNA este gravă şi necesită o analiză serioasă la nivel de sistem, pentru a vedea care au fost cauzele ce au permis un astfel de derapaj. În această analiză, un rol important îl va avea, fără îndoială, şi motivarea deciziei de către Curtea Constituţională, iar Consiliul Superior al Magistraturii va trebui să o analizeze cu atenţie şi să acţioneze în consecinţă.

În ceea ce priveşte declaraţiile publice, atunci când acestea vin din partea magistraţilor şi privesc actele celorlalte două puteri, ele trebuie făcute respectând standardele de comunicare pe care şi puterea judecătorească, la rândul său, le pretinde din partea celorlalte puteri.

Până la urmă, cele trei puteri ale statului nu sunt în competiţie una cu alta şi nu acţionează în interes propriu, ci, sprijinindu-se una pe cealaltă, trebuie să acţioneze în interesul cetăţenilor, în ansamblul lor. Aceste reguli trebuie urmate şi de justiţie, iar ultimele două decizii ale Curţii Constituţionale trebuie să fie un semnal de alarmă serios pentru sistemul judiciar, care trebuie să-l recepteze ca atare. A reacţiona agresiv la adresa Curţii Constituţionale nu este nicidecum o soluţie, pentru că aceasta nu face altceva decât să arate că şi autoritatea judecătorească trebuie să respecte limitele trasate de Constituţie.

De altfel, problema raporturilor dintre puteri a făcut obiectul unor preocupări la nivel european, în avizul nr. 18 din 2016 Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni fiind trasate şi principii privind reacţia puterii judecătoreşti faţă de acţiunile executivului sau legislativului. Se arată, astfel, că "judecătorii, la fel ca orice alţi cetăţeni, au dreptul de a lua parte la dezbaterea publică, cu condiţia ca aceasta să fie compatibilă cu păstrarea independenţei şi imparţialităţii lor. Puterea judecătorească nu trebuie să încurajeze niciodată neascultarea şi lipsa de respect faţă de puterea executivă şi cea legislativă.” Cum am spus mai sus, o societate democratică se caracterizează prin dinamism, iar ce se întâmplă acum e parte a acestei dinamici care poate apărea între două puteri din stat. Important va fi să se înveţe din această greşeală pentru a fi evitată pe viitor.

MEDIAFAX: Este necesară o lege a răspunderii magistraţilor?

Dana Gîrbovan: Deja există legi care permit tragerea la răspundere a magistraţilor din punct de vedere penal, material şi disciplinar. Vedem magistraţi – procurori şi judecători – anchetaţi, judecaţi şi condamnaţi pentru diverse infracţiuni. Apoi, legea prevede că statul poate iniţia acţiune în regres împotriva magistraţilor pentru a recupera prejudiciile plătite de către stat în urma unor erori judiciare. De asemenea, în ceea ce priveşte răspunderea disciplinară, art. 99 din Legea 303/2004 prevede nu mai puţin de 21 de abateri disciplinare, între care şi exercitarea funcţiei cu rea credinţă şi gravă neglijenţă. Problema, aşadar, nu este lipsa cadrului legislativ, care deja există, ci modul în care acesta se aplică.

Din păcate, Inspecţia Judiciară, care are rolul să constate săvârşirea de abateri disciplinare, nu reuşeşte să îşi îndeplinească atribuţiile într-un mod eficient, ratând mai ales funcţia preventivă a responsabilităţii sale.

În “Memorandumul privind justiţia” s-a făcut referire la lipsa unei unităţi de măsură în acţiunea Inspecţiei Judiciare. Cu alte cuvinte, Inspecţia Judiciară acţionează uneori prompt, chiar dacă abaterile nu sunt de o gravitate mare. Pe de altă parte, sunt situaţii extrem de grave, în care comportamentul unor magistraţi, complet incompatibil cu statutul de magistrat, este dezvăluit de presă şi nu de anchetele anterioare ale Inspecţiei Judiciare, fapt ce ridică semne de întrebare vis a vis de profesionalismul şi obiectivitatea investigaţiilor făcute de Inspecţie.

Cazul procurorului Negulescu este relevant sub acest aspect, deoarece activitatea acestuia fusese nu de mult timp investigată de Inspecţia Judiciară, care a concluzionat că afirmaţiile unui senator la acea dată cu privire la practicile acestui procuror, şi nu conduita acestuia, “aduc atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei, cu consecinţa subminării autorităţii acesteia”.

Înainte de răspundere este important însă să vorbim despre responsabilitate, pentru că aceasta dă legitimitate puterii judecătoreşti. Şi m-aş întoarce la avizul amintit anterior, pentru a relua un pasaj important în care se spune că "un organism public va fi «răspunzător» dacă oferă explicaţii pentru acţiunile sale şi, deopotrivă de important, dacă organismul public îşi asumă responsabilitatea pentru ele. Această «răspundere» este la fel de vitală pentru puterea judecătorească după cum este şi pentru celelalte puteri ale statului, deoarece aceasta, ca şi acelea, are ca scop să servească publicul". Din acest motiv, magistraţii "trebuie să accepte faptul că sunt persoane publice şi să nu fie excesiv de sensibili" la criticile ce privesc activitatea lor şi nici nu trebuie echivalate criticile în mod automat cu atacuri la îndependenţa justiţiei.

MEDIAFAX: Consideraţi că va ajuta legea graţierii în problema supraaglomerării din penitenciare? Cum credeţi că va fi văzută la nivelul societăţii?

Dana Gîrbovan: Este important ca populaţia să înţeleagă că problema din penitenciare este una cât se poate de serioasă şi necesită soluţii rapide, chiar dacă eficiente doar pe termen scurt, dublate de un program cu soluţii pe termen mediu şi lung. Situaţia gravă din penitenciarele româneşti este amintită în raportul privind drepturile omului al Departamentului de Stat al SUA, care menţionează încălcările drepturilor omului datorate supraaglomerării şi condiţiilor inumane din penitenciare. CEDO condamnă, de asemenea, constant România atât pentru supraaglomerarea din închisori, cât şi pentru condiţiile din ele.

Un proiect de graţiere ar oferi o soluţie pe termen scurt pentru decongestionarea rapidă, chiar şi parţială, a penitenciarelor. Cred că măsura va fi acceptată la nivelul societăţii dacă legiuitorul va păstra condiţia recuperării prejudiciului şi va exclude de la graţiere infracţiunile ce prezintă un grad ridicat de pericol public. Această lege este în dezbatere publică şi ar fi binevenit pentru toate persoanele interesate să trimită puncte de vedere Parlamentului. În fond, acela e spaţiul democratic unde astfel de discuţii trebuie să aibă loc.

Pe termen mediu şi lung, însă, va trebui concepută o strategie pentru îmbunătăţirea condiţiilor în penitenciare, astfel încât acestea să fie la standardele cerute de un stat democratic.

Citeşte şi: CSM nu va sesiza Inspecţia Judiciară în cazul procurorului general Augustin Lazăr şi a DNA privind gestionarea dosarului OUG 13

Citeşte şi: BREAKING NEWS: Dosarul privind OUG 13 trimis de la DNA la Parchetul General cu noi acuzaţii. DNA a clasat acuzaţia de folosire a influenţei

Citeşte şi: Judecătorul CCR Livia Stanciu: În speţa OUG 13, Guvernul a depăşit limitele delegării legislative

Citeşte şi: Teodor Meleşcanu (MAE), al treilea ministru audiat la DNA în dosarul privind OUG 13: Un act necesar/ Nu cred că pică Guvernul Grindeanu din cauza asta