INTERVIU - Rectorul UPB: Universitatea a avut 1.300 de cereri de studenţi din India, însă niciunul nu a primit viză

Mihnea Costiu vorbeşte în interviul acordat agenţiei MEDIAFAX despre locurile oferite de Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) la admiterea din 2012-2013, dar şi despre veniturile instituţiei, care au crescut în perioada 2004-2008 de aproape zece ori, de la 20-22 de milioane de euro la aproape 250 de milioane de euro, dar nu prin grija autorităţilor, ci din abilitatea de a atrage resurse.

Universitatea Politehnica Bucureşti are 4.750 de locuri fără taxă şi aproape 5.000 cu taxă, şapte facultăţi au test scris la admitere, la celelalte opt candidaţii putând fi admişi în baza unui interviu sau a rezultatului la bacalaureat, spune rectorul Mihnea Costoiu în interviul pentru MEDIAFAX.

Chiar şi într-un an de criză, Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) ar putea vorbi de venituri de 100-120 de milioane de euro, dintre care doar 33 la sută vin de la buget, restul fiind propriile contracte, mai spune Mihnea Costoiu.

Rectorul UPB vorbeşte însă şi de probleme, unele generate de legislaţia din ultimii ani care a blocat promovarea cadrelor didactice şi a obligat personalităţi de prestigiu să se pensioneze. Mai mult, de doi ani şi jumătate universitatea nu a primit nici măcar un singur leu în afara salariilor, iar în 2011 nu a putut să înscrie la admitere 1.300 de studenţi indieni - care ar fi adus venituri importante şi prestigiu -, pentru că autorităţile nu le-au dat vize de intrare în ţară.

Rectorul Mihnea Costoiu mai spune că 30 la sută dintre liderii băncilor din România, dar şi decidenţi din zona politică şi zona importantă din media au terminat Universitatea Politehnica din Bucureşti.

Mihnea Costoiu crede că ceea ce diferenţiază UPB de alte universităţi este faptul că în cei peste 190 de ani de existenţă n-au existat suspiciuni cu privire la admitere, la finalizarea studiilor şi la promovarea examenelor.

Prezentăm integral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX de rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu.

Reporter: M-am uitat pe uşile acestea şi n-am văzut nicăieri inscripţia Rector. În schimb, am văzut Director general, Prorector, Preşedinte de Senat. De ce atâta modestie?

Mihnea Costoiu: Nu e neapărat modestie, este doar o reaşezare a valorilor pe noua lege şi încercăm să nu ieşim în evidenţă, n-am ieşit niciodată şi deocamdată biroul se amenajează. N-am avut niciodată această dorinţa de a afişa într-un fel sau altul numele meu ... niciodată. Din toate poziţiile pe care le-am avut, niciodată n-am afişat lucrul ăsta şi nu cred îl voi face de aici încolo. Nu-mi place.

Rep.: Este dificil să fii managerul unei universităţi cum este Universitatea Politehnica?

M.C.: Depinde foarte mult dacă simt lucrul ăsta. Am avut şansa ca în viaţă să fac, până acum, foarte multe lucruri pe care mi le-am dorit. Mi-a făcut foarte mare plăcere să fac până acum ceea ce am făcut. Şi, având în vedere faptul că îmi place ceea ce fac, nu este greu. Evident, nu este uşor. Universitatea este o întreprindere dificilă şi nu este atât de simplu, ca şi cum ai conduce orice altă companie, pentru că lucrezi cu oamenii în primul rând şi nu trebuie uitat faptul că universitatea are ca scop formarea oamenilor. Într-o universitate, fără doar şi poate, sunt cele mai luminate minţi ale societăţii, sunt oameni cu orgolii, sunt oameni foarte bine pregătiţi, sunt oameni care sunt extrem de pasionaţi de ceea ce fac şi în acelaşi timp oameni informaţi. Cu aceşti oameni lucrăm, pe de-o parte, pe de altă parte, lucrăm cu studenţii care întotdeauna au fost rezervorul unei societăţi. Acest rezervor de valori, i-aş spune eu, al unei societăţi este într-o dinamică extraordinară. Şi această relaţie profesor - student, construită de peste 190 de ani în Politehnică, este astăzi pusă într-o nouă lumină, a managementului Universităţii, încercând să dialogăm foarte, foarte mult. Şi acest dialog cred că este pe de-o parte consumator de timp, dar pe de altă parte este acea componentă care duce înainte Universitatea, pentru că doar din acest dialog, pe de-o parte profesorii şi pe de altă parte studenţii, reuşim să aflăm ceea ce îi doare şi care sunt mijloacele prin care să mergem mai departe.

Rep.: Totuşi, acum pot fi separate aceste două funcţii, cea de rector de cea de manager?

M.C.: Nu, mă rog, ele pot fi separate, nu e un model românesc. Legea actuală, Legea 1 (Legea educaţiei naţionale, n.r.), nu e o invenţie, să spun aşa, ci este un model preluat din Occident, unde rectorul este denumit în mai multe feluri. În unele universităţi din Vest este numit rector, în altele este numit preşedinte, în altele este numit preşedinte al consiliului de administraţie, în altele este numit cancelar, deci are diferite denumiri. Dar, ca şi responsabilitate, este aceea de manager al universităţii. Fără doar şi poate, universitatea nu mai e ce era acum 200, 300, 500 de ani sau nici măcar nu mai este cea care era acum 10 ani în România. Este cu totul altceva. Universitatea reprezintă un complex extrem de important de business, pentru că, pe de-o parte, bugetul unei universităţi este construit cu totul şi cu totul altfel decât este construit orice fel de buget în România, în societăţi în general, în sensul în care sursele de venit nu sunt unice, nu este o singură sau două surse de venit, sunt foarte multe sursele de venit ale universităţii. Pe de altă parte, banii care vin prin contracte gestionate de la Ministerul Educaţiei.

Spre exemplu, ca să detaliem, în România, contractele de cercetare, proiectele europene au diferite situaţii, de la proiectele europene cele mai cunoscute în formarea resurselor umane, până la proiectele europene finanţate de Comisia Europeană, toate cu regulile lor. Din nefericire, niciunul dintre proiecte nu are aceleaşi reguli, sunt reguli total diferite. După aceea, sunt contractele cu partenerii. Noi suntem foarte implicaţi în relaţia cu mediul economic. Avem contracte cu marile companii prezente pe piaţa românească şi fiecare companie presupune un anumit tip de procedură de derulare a acestor proiecte. Deci, repet, sursele de venit vin din aceste direcţii. Pe de altă parte, modul de cheltuire şi dinamica sunt cu totul şi cu totul altele.

Performanţa este extrem de frumoasă, vorbim despre performanţă permanent, toată societatea, toţi miniştrii, toată lumea vorbeşte despre performanţă de parcă performanţa ar fi un bun care îl găseşti aşa, este o chestie strict spirituală, nu are legătură cu viaţa reală. Or, o performanţă fără performanţa managementului nu poate exista. Profesorul în sine, cercetătorul, nu este un om care trăieşte în lumea lui şi are nevoie doar de un creion, o cretă, şi face nişte descoperiri simple. Nu mai suntem acolo. Fără echipamente importante, fără o adaptare, fără acces la informaţii, fără un milion de lucruri de acest tip, nu putem vorbi de performanţă. Dar, repet, această performanţă trebuie să aibă în vedere performanţa universităţii şi - cu scuzele de rigoare pentru lipsa de modestie - cred că şi în calitate de director, şi sper ca în calitate de rector, am demonstrat că se poate face performanţă într-o universitate care a crescut din punct de vedere bugetar de la 20-22 de milioane de euro ca şi venituri totale în anul 2004 la aproape 250 de milioane în anul 2008, şi reuşim în perioada de criză să nu scadă foarte mult această valoare. Suntem astăzi în jurul valorii de 100-120 de milioane de euro, care este fără doar şi poate cel mai mare buget din România. Şi, din acest buget - vreau să fac o precizare -, Ministerul Educaţiei nu oferă decât o finanţare în jur de 33 la sută, restul sumelor sunt atrase din alte resurse, alte direcţii. Or, asta cred că este cu adevărat un management adaptat, repet, scuzaţi-mi lipsa de modestie, adaptat vremurilor pe care le trăim.

Rep.: Să vorbim despre Universitatea Politehnica.

M.C.: Universitatea are 15 facultăţi, două dintre dintre ele înfiinţate în urmă cu doi ani. Sunt două noi facultăţi care vin ca urmare a dezvoltării unor specializări - Facultatea de Antreprenoriat, Managementul şi Ingineria Afacerilor, prescurtat FAMIA şi Facultatea de Inginerie Medicală. Cele două facultăţi, specializări iniţial în jurul a două departamente, primul în jurul Departamentului de management, cel de al doilea în jurul Departamentului de biotehnologie, s-au dovedit în cei doi ani de până acum a fi de un real succes.

Celelalte facultăţi sunt cele cunoscute deja: Automatică şi Calculatoare; Electronică şi Tehnologia Informaţiei; Facultatea de Energetică; Facultatea de Inginerie Electrică; Facultatea de Mecanică şi Mecatronică; Facultatea de Inginerie a Sistemelor Biotehnice; Facultatea de Inginerie a Managementului Sistemelor Tehnologice; Facultatea de Transporturi. Avem o Facultate de Inginerie în limbi străine, în care se şcolarizează studenţi atât din ţară cât şi din străinătate, pe trei filiere, predare directă în limbile germană, engleză, franceză, şi este, de asemenea, o facultate care are un succes extraordinar în ultimii ani, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, fosta Facultate de Aeronave - Facultatea de Inginerie Aerospaţială, Facultatea de Chimie şi Inginerie a Materialelor, sper că n-am uitat vreuna din enumerare.

Rep.: Care este cifra de şcolarizare pentru anul universitar 2012-2013?

M.C.: Cifra comunicată deja de minister este de 4.750 de locuri bugetate de la bugetul de stat în acest an.

Rep.: Câte locuri cu taxă aveţi?

M.C.: Cu taxă, numărul este în jur de 5.000, dar niciodată nu am fost adepţii atragerii unui număr foarte mare de studenţi.

Rep.: Deci avem 10.000 de studenţi, aproape.

M.C.: Nu, nu vor fi 10.000 de studenţi, avem aprobate locurile cu taxă de Senat, dar nu se pune problema unui număr de 10.000 de studenţi şi vă spun foarte sincer că nu este în politica universităţii.

Rep.: Care a fost numărul maxim de studenţi care l-aţi avut în primul an?

M.C.: Cel mai mult am avut 5.200 de studenţi, cifră pe care n-am vrea s-o depăşim foarte mult.

Rep.: Şi câţi studenţi sunt în toată universitatea?

M.C.: 26.000 de studenţi.

Rep.: Care este valoarea taxei?

M.C.: Taxa pentru studenţi este 4.000 de lei pe an. Nu este o taxă mică, dar este aceeaşi taxă de trei ani. Şi trebuie să ţinem cont că această taxă este pentru o facultate la care nu se face învăţământ la distanţă. Este o taxă care include toate costurile universităţii şi vreau să vă spun că în această taxă salariile profesorilor reprezintă o sumă foarte mică. Restul, nu uitaţi, noi vorbim de echipamente, consumabile pentru echipamente şi aşa mai departe.

Rep. Cât a fost numărul maxim de studenţi la taxă pe care l-aţi avut ?

M.C.: Sper să nu greşesc foarte tare în acest moment, cifra maximă a fost undeva în jur de 5.000 de studenţi.

Rep. Aţi avut 5.000 de studenţi cu taxă?

M.C. Da, într-o anumită perioadă, în toată universitatea, în toţi anii.

Rep.: Există schimbări pentru admiterea în anul universitar viitor, va fi concurs? Pe care variantă mergeţi?

M.C.: La noi, de foarte multă vreme, adică dintotdeauna aş putea spune, mare parte din facultăţi dau examen. Vreau să precizez faptul că în universitate există o autonomie reală a facultăţii. Fiecare facultate îşi stabileşte modalitatea de admitere. Evident că această modalitate se aprobă în structurile decizionale, în Senatul universităţii, în Consiliul de Administraţie, dar fiecare facultate vine cu propunerea sa. De foarte multă vreme, jumătate din facultăţi au dat examen. Şi în acest an, jumătate din facultăţi dau examen scris pentru admitere. Mai exact, opt din cele 15 facultăţi dau examen scris, celelalte şapte se bazează pe analiza dosarelor şi pe un interviu.

Ministerul Educaţiei, anul acesta, este într-o situaţie absolut specială, având în vedere că a modificat ordinul cu privire la admitere. Bănuiesc că foarte mulţi dintre cei interesaţi au aflat că suntem în faza în care pregătim interviul pentru admitere, un interviu mai mult de cultură generală. Va fi mai mult un interviu similar admiterii în universităţile americane, unde se întâmplă cam acelaşi lucru, în sensul în care contează foarte mult media cu care vin din colegiu, din liceu. Deci contează foarte mult mediile de absolvire ale examenului naţional bacalaureatul, în cazul nostru, şi ulterior un interviu, astfel încât să putem să vedem care sunt intenţiile, ca să spun aşa, ale candidatului. Aceasta este o formulă, şi ultima formulă pentru celelalte facultăţi este aceea a dosarului simplu, care ia în calcul media la bacalaureat.

Rep.: MECTS a precizat că media de la bacalaureat contează, cea din liceu nu.

M.C.: Da, aici este o contradicţie, Ministerul a scos acest ordin. Legea educaţiei spune că acest ordin cu privire la admiterea în universităţi trebuie să apară cu şase luni înainte. Nu a apărut cu şase luni înainte şi foarte multe universităţi au aceeaşi dilemă ca şi noi. Noi am încercat să le spunem, fiind unitate de elită, să mergem în acest sens şi să încercăm să introducem un tip de test, însă nu toate facultăţile au fost pregătite şi atunci, din cele şapte facultăţi, o parte o să dea interviu.

Rep.: Totuşi, candidaţii ar trebui să ştie cum va fi admiterea.

M.C.: Marea majoritate au fost înştiinţaţi deja, au site-ul universităţii şi cei care vin în universitate ştiu de la începutul anului care sunt regulile noastre. Noi am anunţat în mare parte aceste reguli de la începutul anului, încercăm acum, forţând un pic, să ne adaptăm solicitărilor Ministerului. Categoric, bacalaureatul este important şi acest lucru l-am anunţat din luna noiembrie. Deci universitatea anunţă tradiţional. De când doamna rector Andronescu a preluat mandatul acum patru ani de zile, universitatea noastră, prin tradiţie, în luna noiembrie anunţă pentru admiterea în anul universitar următor regulile de admitere.

Rep.: Aţi anunţat că puteţi să admiteţi candidaţi şi fără bacalaureat şi să dea bacalaureatul pe parcurs, pentru că era o propunere a doamnei Andronescu.

M.C.: Nu se pune problema, propunerea nu a fost aceasta. Propunerea doamnei Andronescu a fost aceea de a le da posibilitatea, de a le da un an pregătitor în universitate, iar ulterior să facă un an de antrenament, copiii ăştia să aibă o activitate după ce nu au luat o probă la bac şi doar pentru aceia care au luat nota 7. Deci nu se pune problema admiterii în universitate fără bacalaureat. Exclus aşa ceva!

Rep.: Care sunt problemele cu care vă confruntaţi acut în această perioadă?

M.C.: Faptul că de doi ani şi jumătate universitatea nu a primit nici măcar un singur leu în afara salariilor. Universitatea n-a avut nici măcar un singur leu pentru reabilitări venit de la bugetul de stat, reabilitări, consolidări, investiţii, nici măcar bani de cretă. N-am primit un leu de la MECTS, şi poate că cei care au fost pe acolo au o explicaţie pentru acest lucru. Faptul că cea mai importantă universitate - nu spun cea mai mare - cea mai importantă universitate tehnică nu a primit niciodată niciun leu în aceşti doi ani de zile. Asta este o problemă, pentru că sunt foarte multe lucruri pe care le-am susţinut exclusiv din venituri proprii, am continuat reabilitările masive, am continuat programul de investiţii. Toate din venituri proprii, şi acest lucru nu poate continua la nesfârşit.

Pe de altă parte, suntem într-o situaţie disperată, şi ăsta este cuvântul, pentru faptul că nu reuşim să primim rambursările pe proiectele europene. Pentru că noi avem foarte multe proiecte europene, suntem universitatea cu cele mai multe proiecte europene dintre toate universităţile din România, avem 64 de proiecte europene care fac peste 120 de milioane de euro ca şi contractare. 64 în care suntem ca şi universitate implicaţi direct, şi mai sunt încă vreo 32 în care suntem implicaţi ca şi parteneri. În aceste proiecte, universitatea a avansat până în acest moment peste şase milioane de euro, peste 24 de milioane de lei noi. Vreau să precizez faptul că aceste sume sunt avansate în primul rând pentru a plăti bursele studenţilor doctoranzi şi ale studenţilor postdoctoranzi, şi am avansat sume foarte mari. Şi, cu toate că am avansat aceste sume mari, suntem restanţieri la aceşti studenţi. Este o situaţie pe care nu o mai putem gestiona. Nu ştiu cât ştie lumea efectiv.

O parte dintre universităţile româneşti au făcut credite la bănci în dorinţa de a susţine aceste proiecte, noi nu am ajuns acolo, dar nici nu putem continua acest lucru. Trebuie să se găsească o soluţie, pentru că suntem absolut disperaţi şi noi, şi studenţii. Şi vorbim de cei mai buni studenţi, doctoranzii şi postdoctoranzii, 600 de studenţi în această situaţie Ei sunt elita învăţământului şi această elită nu poate fi susţinută exclusiv de către universitate, chiar dacă noi avem nişte angajamente luate faţă de studenţi, şi cred că această problemă este a doua problemă mare cu care ne confruntăm.

În al treilea rând, avem un blocaj foarte mare venit din acte normative care nu au ţinut cont de sistemul educaţional, şi o spun cu părere de rău, reglementări care au fost făcute de oameni care cred că nu lucrează în sistem sau, dacă lucrează în sistem, au fost probabil într-un turn de fildeş. Suntem în situaţia în care, în acest moment, din informaţiile pe care eu le deţin, sunt 48 de teze de abilitare. Doar 48 de teze de abilitare din toată ţara. Din Politehnică noi am avem nouă teze de abilitare acum depuse la Ministerul Educaţiei şi mai avem încă 12 care sunt în aşteptare în universitate. Fac precizarea că odată ce criteriile de avansare de promovare au fost modificate fără să ţină cont de realităţile româneşti, promovarea cadrelor didactice a fost blocată. Aceasta este consecinţa faptului că în trei ani de zile doar 48 de teze de reabilitare au ajuns la Ministerul Educaţiei. Pe de altă parte, aceşti profesori care vin să susţină teza de abilitare trebuie să plătească în acest moment o taxă de 2.000 de euro, 1.500 de euro plus TVA. Ca la cartofi. Cumpărăm un sac de cartofi, cumpărăm o teză de reabilitare, exagerez şi forţez nota, îmi cer scuze. Însă suntem ţară europeană, membră a UE care are o taxă prin care profesorii îşi plătesc avansarea. Doar în Elveţia mai este o taxă, dar de 200 de franci elveţieni, în condiţiile în care un profesor are un salariu de 5.000 de franci elveţieni. În România, taxa de 2.000 de euro este salariul pe patru luni al unui conferenţiar. Este aberantă această situaţie.

Ceea ce s-a întâmplat din dorinţa legitimă de a încerca să promoveze calitatea, performanţa sistemului educaţional ar fi de înţeles, dar lucrurile nu se pot aplica de pe o zi pe alta. Noi am modificat criteriile de promovabilitate - dacă îmi daţi voie să fac o comparaţie, ca în stabilizarea din 1948. La stabilizare, toată lumea avea o anumită monedă, a acumulat anumite valori într-o anumită monedă, care de mâine a fost schimbată. Mâine nu mai sunt valabile. Şi aşa sunt şi în învăţământ. De mâine nu mai sunt valabile cărţile, nu mai sunt valabile articolele, nu mai sunt valabile revistele, nu mai este valabil nimic din ceea ce am scris, scrieţi de mâine altceva. Ceea ce nu se poate. Principial nu se poate. Apoi, dacă criteriile sunt bune sau sunt rele, felul în care s-a aplicat din punctul meu de vedere nu este acceptabil şi este o reacţie destul de masivă, foarte multe universităţi au reacţionat, din foştii rectori, din actualii rectori, pentru că nu se pot schimba lucrurile de azi pe mâine. Sigur, noi nu spunem că nu se pot schimba. Se pot schimba, dar cu adaptarea sistemului educaţional. Pentru că sunt oameni care erau pregătiţi să intre într-un anumit concurs cu profesori sau conferenţiari şi dintr-o dată tot acest lucru nu s-a mai putut face.

Pe de altă parte, modificările legislative au adus un atac puternic corpului profesoral în ansamblu. Corpul profesoral l-am privit ca o piramidă. În vârful piramidei au fost profesori peste 65 de ani care au fost pensionaţi automat, fără niciun fel de discernământ. Sunt buni, sunt răi, mai putem să-i ţinem, nu mai putem să-i ţinem, avem, n-avem bani, câţi dintre aceştia sunt valoroşi. Avem în universitate academicieni care au fost pensionaţi şi trecuţi dintr-o dată într-o altă situaţie şi suntem dintr-o dată într-o situaţie complicată, pentru că nu avem conducători de doctorat care să preia doctoranzii care sunt în stagiu. Deci vârful piramidei a fost lovit destul de puternic. Noi n-am spus niciodată ca toţi profesorii să continue, dar nici nu ne dorim ca toţi să iasă, deci trebuie făcută o analiză atentă în sistem pentru a vedea care sunt acei oameni care merită să rămână în sistem şi care sunt acei oameni care nu merită sau merită sub o altă formă, nu neapărat să rămână cu drepturi depline în universitate, ci la plata cu ora la anumite activităţi şi aşa mai departe. Segmentul din mijloc, cadrele didactice între 35 şi 45 de ani, a fost lovit prin blocajul promovării. Dintr-o dată nu s-au putut scoate posturile la concurs, iar blocajul s-a produs prin aceste criterii. Iar baza acestei piramide a cadrelor didactice, şi anume tinerii, sunt blocaţi datorită scoaterii posturilor la concurs, a blocării posturilor, datorită salariilor mizere - îmi daţi voie să spun acest lucru - şi, nu în ultimul rând, şi pentru ei blocajul prin criteriile de promovare. Şi atunci, universitatea în ansamblul ei, nu doar Politehnica, se confruntă cu această complicată dilemă a profesorilor. Sunt oameni care nu-şi mai doresc să stea în învăţământ efectiv. Pot să vă spun că tinerii noştri, şefi de promoţii nu am reuşit să îi ţinem în universitate în ultimii trei ani, cu toate eforturile extraordinare. Nu am reuşit să ţinem decât patru oameni din şefii de promoţie. Adevăraţii şefi de promoţie pleacă imediat. Oameni absolut excepţionali. Marea majoritate deja nu mai pleacă în Europa, pleacă direct în Statele Unite.

Rep.: Câţi studenţi străini aveţi? De unde vin?

M.C.: În acest moment avem 1.500 de studenţi străini, care vin în special la Facultatea de Inginerie limbi străine, care are mai multe domenii. În Facultatea de Inginerie limbi străine sunt absolut toate domeniile, de la calculatoare la chimie, de la mecanică la electronică. Vin din mai multe direcţii, pe de-o parte vin din zona magrebiană, Tunisia, Maroc în mod special, Nigeria, pe de altă parte, sunt destul de mulţi străini veniţi prin Erasmus, din Vestul Europei, Spania, Franţa, Portugalia şi, de asemenea, sunt câţiva studenţi care vin din zona asiatică.

Dacă punctez acest lucru, daţi-mi voie să vă spun că am şi o supărare pe care vreau s-o fac publică în acest moment. În momentul când vorbim de admiterea într-un nou an universitar, universitatea noastră este extrem de preocupată de a atrage studenţi străini în universitate, şi avem un departament care se ocupă de această zonă extrem de activ, este prezent permanent. În acest moment, colegii mei sunt în Tunisia pentru a oferi această ocazie potenţialilor studenţi din această ţară. Dar ne-am confruntat cu probleme extrem de neplăcute la oficialităţile româneşti. Spre exemplu, anul trecut universitatea a avut 1.300 de cereri de studenţi din India. Din nefericire, vă spun cu părere de rău, nu am reuşit să obţin nici măcar o singură viză pentru studenţii care veneau de acolo, şi am avut 1.300 de aplicanţi.

Vreau să fac precizarea că din aceşti 1.300 de aplicanţi, 348 au depus actele şi au plătit taxele. Deci erau oameni care nu şi-au exprimat doar o intenţie de a veni, ci oameni care au fost determinaţi să înveţe la Universitatea Politehnica din Bucureşti. Am primit primul răspuns oficial, deşi aplicaţia fusese depusă în luna septembrie 2011, în luna februarie 2012, pentru un singur student, şi răspunsul a fost negativ. Hai să nu vorbim de 1.300, ci de cei 348 de studenţi din India care şi-au depus taxele, nici măcar unul dintre ei n-a primit viză în România. Fac precizarea faptului că înţelegem demersurile pe care oficialităţile statului român trebuie să le facă în a verifica care este regimul acestor oameni.

Suntem ţară membru NATO, suntem ţară membră a UE, însă nu pot să nu remarc faptul că universităţile cu care noi am lucrat în India şi companiile cu care am lucrat în India, companii recomandate de către Ambasada Română, deşi totul s-a desfăşurat prin intermediul instituţiilor statului român, studenţii n-au primit viză în România, dar au primit viză pentru Ungaria. Din informaţiile pe care le am, peste 150 dintre cei care aplicaseră la Politehnică sunt astăzi în Ungaria şi Cehia, ţări şi ele membre NATO sau ale UE, o dilemă pe care nu reuşesc să o descifrez.

Rep.: Cât plătesc studenţii străin pentru a aplica în România?

M.C.: Este cea mai mică taxă în Uniunea Europeană, fără doar şi poate.

Rep.: Cât?

M.C.: 2.400 de euro.

Rep.: Pe an sau pe lună?

M.C.: Pe an. Taxă de şcolarizare. Fac precizarea că spre exemplu colegii noştrii de la Medicină au o taxă de 5.000 de euro, care de asemenea este cea mai mică taxă din UE.

Rep.: În general, care este cea mai mare piesă de rezistenţă a Universităţii printre facultăţile pe care le aveţi?

M.C.: Cereţi un lucru complicat, pentru că sunt foarte multe facultăţi extrem de importante din mai multe perspective. Înainte de a vă răspunde concret la întrebare aş vrea să fac precizarea că aşteptările angajatorilor în ultimii ani sunt cu totul şi cu totul altele, şi ne confruntăm cu un aflux, o presiune extraordinară a angajatorilor asupra universităţii pentru a putea furniza forţă de muncă calificată. În acest moment avem în universitate peste 1.400 de burse importante, burse oferite studenţilor de către angajatori, şi vorbesc de burse care depăşesc cu mult salariul mediu pe economie şi care vin din companii private care-şi doresc să aibă o relaţie pe de-o parte cu universitatea, pe de altă parte cu studentul, pentru a putea să îşi selecteze încă din timpul facultăţii oameni foarte bine calificaţi. Este o presiune extraordinară, iar ceea ce era o tendinţă în anii 2000 s-a schimbat.

Rep.:Concret.

M.C.: Categorii care au rămas în prim-plan, facultăţile de Automatică şi Calculatoare şi, respectiv, Electronică. Acestea au fost piesele de rezistentă întotdeauna. Pe de altă parte, este o presiune, o creştere a solicitărilor către facultăţile de Inginerie Electrică şi Energetică. Cele două facultăţi de care vorbeam mai devreme, Facultatea de Inginerile Medicală şi Antreprenoriat, au avut anul trecut nouă candidaţi pe loc. Au avut nouă candidaţi pe loc la facultăţile de Antreprenoriat, Ingineria şi Managementul Afacerilor, Facultatea de Inginerie Medicală. După care, categoric, concurenţă foarte mare la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Facultatea de Electronică, Facultatea de Energetică, de asemenea, Facultatea de Transporturi.

Rep.: Unde sunt locuri neocupate constant de câţiva ani?

M.C.: Nu rămân locuri neocupate. Noi nu am avut locuri neocupate în Politehnică de patru ani.

Rep.: Candidaţii respinşi la o facultate unde sunt opt-nouă pe loc se pot redistribui la alte facultăţi?

M.C.: Categoric, o redistribuire în interiorul universităţii există de ani de zile şi este una constantă. Avem şi diferite specializări, pentru că nu întotdeauna e o facultate, sub denumirea unei facultăţi sunt deschise toate specialziări universităţii. Spre exemplu, avem specializări noi, cum este specializarea de Design Industrial sau specializarea de Logistică, sau specializările de la Facultatea de Inginerie Medicală, care are câteva direcţii importante, pe de-o parte imagistica, prelucrarea de imagine, pe de altă parte materialele, ca şi componentă extrem de importantă, şi, nu ultima componentă, Facultatea de Electronică şi Mecanică Fină. Când sunt multe specializări care intră sub denumirea unei facultăţi, studenţii sunt foarte interesaţi de specializările în sine.

Rep.: Unde este concurenţă scăzută, chiar dacă nu rămân locuri libere?

M.C.: Sunt facultăţile din zona mecanică şi ingineria materialelor în general, dar repet, în ultimii ani nici acestea nu au avut probleme. Anul trecut, când toată lumea se aştepta la un gol, după celebrul pact, după celebra selecţie de la bacalaureat, Universitatea Politehnică şi-a ocupat absolut toate locurile. În 2011, Universitatea şi-a ocupat în sesiunea din iulie 2011 aproape 80 la sută din locuri, până în septembrie ocupând sută la sută.

Rep.: Dacă ar fi să descrieţi în puţine cuvinte Universitatea Politehnica din Bucureşti, cum i-aţi spune?

M.C.: Politehnica din Bucureşti reprezintă, fără doar şi poate, cea mai importantă universitate din România, universitate care anul acesta a ajuns la venerabila vârstă de 194 de ani şi care are, dincolo de o tradiţie extrem de importantă, un corp profesional foarte bun, are un renume extraordinar, are o legătură fantastică cu mediul economic şi are ceea ce cred că şi-ar dori foarte multe dintre univesităţile din lume, şi anume acea garanţie a succesului. Foarte mulţi oamenii de succes au terminat UPB. Spre exemplu, 30 la sută dintre liderii băncilor din România, nu neapărat preşedinţi şi directori general, au terminat Politehnica din Bucureşti. Zona importantă din media este astăzi ocupată de absolvenţi ai Politehnicii din Bucureşti. De asemenea, sunt oameni care au terminat Politehnica şi care sunt decidenţi în zona politică, oameni extrem de importanţi, şi am vorbit doar de trei domenii. Şi cred că, dincolo de această garanţie a succesului, mai există un lucru care diferenţiază această şcoală de altele: niciodată în 190 de ani, în Politehnică n-au existat suspiciuni cu privire la admitere, suspiciuni la finalizarea studiilor, suspiciuni la promovarea examenelor.

(Interviu realizat de Elvira Gheorghiţă, elvira@mediafax.ro).