- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (21.05.2012, 17:22)
- Eliana Radulescu ,
Lege adoptată tacit: Părinţii care pleacă în străinătate trebuie să anunţe în grija cui lasă copiii
Părinţii, reprezentanţii legali ai minorilor ar putea fi obligaţi să notifice în scris Serviciului de Asistenţă Socială numele persoanei în întreţinerea căreia rămân copiii în cazul în care pleacă în străinătate pentru o perioadă mai mare de 6 luni, potrivit unei iniţiative adoptate tacit de Senat.
Urmărește
406 afișări
Lege adoptată tacit: Părinţii care pleacă în străinătate trebuie să anunţe în grija cui lasă copiii (Imagine: Shutterstock)
Propunerea legislativă pentru completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului îl are ca iniţiator pe deputatul PSD Victor Socaciu.
Socaciu arată, în expunerea de motive la acest proiect, că minorii sunt afectaţi de opţiunea părinţilor de a pleca în străinătate pe o perioadă mai mare de 6 luni, ajungând să sufere de tulburări afective, carenţe în dezvoltarea emoţională şi comportamentală, iar, ca o consecinţă imediată a acestora, creşte infracţionalitatea juvenilă, abandonul şcolar, consumul de alcool sau droguri.
"Amploarea fenomenului necesită o reglementare unitară întruncât actualele prevederi legale se referă numai la cazurile în care copiii sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate ori motivele pentru care părinţii pot pleca în străinătate sunt mult mai diverse", mai menţionează deputatul PSD.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace, care vor opri o nouă încercare a lui Putin de a cuceri Ucraina
-
Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
-
Congresul social-democraţilor a validat candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale / Ciolacu admite greşeala: Am avut încredere într-un partener care n-a respectat înţelegerile
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială şi Comisia pentru drepturile omului, care au fost sesizate în fond cu acest proiect, adoptaseră anterior un raport prin care propuneau plenului Senatului respingerea iniţiativei legislative.
Membrii celor două comisii de specialitate au dat acest raport argumentând că "singura instituţie competentă să se pronunţe cu privire la acest aspect este Autoritatea Tutelară".
Proiectul va fi transmis Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională, în forma propusă de iniţiator, care include în singura frază ce alcătuieşte textul de lege o greşeală de ortografie, "copiii" fiind scris cu doar doi "i", eroare repetată de către iniţiator şi în expunerea de motive la proiect.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:56
Controale în cluburile din sectorul 1. Amenzi de 12.000 de lei pentru diferite nereguli
-
astăzi, 14:52
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace / Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump